Anxietatea- teama de necunoscut și convingerea că nu avem nici un control asupra unei nenorociri iminente

Imagine

Gândește-te la ceva ce te neliniștește. Banii? Responsabilitatea de a fi părinte? Vorbitul în public? Indiferent de cauză, puterea anxietății provine în mare măsură din anticiparea unui eveniment sau a unei experiențe care nu s-a întâmplat încă. Avem tendința să supraestimam un potențial pericol și să subestimăm capacitatea noastră de a gestiona ceea ce va veni. Anxietatea este anticipativă. Este alimentata de teama de necunoscut și de convingerea că nu avem nici un control asupra unei nenorociri iminente. Ne imaginăm scenarii apocaliptice. Anxietatea te face să simți o mie de „fluturi în stomac”, dar nu este imposibil de stăpânit.
Să începem prin a recunoaște că, în esență, noi suntem cei care poftim anxietatea în viața noastră atunci când lăsăm mintea să-și imagineze ce e mai rău despre viitor. Moartea este cea mai comună experiență generatoare de anxietate care ne bântuie gândurile.
Una din cele mai bune metode de apărare pe care le cunosc e să încerci să rămâi în prezent. E uimitor cum cinci minute de conștientizare a prezentului te pot elibera de germenul anxietății.
Există doua variabile în această ecuație: ceea ce nu știi (incertitudine) și ceea ce nu poți controla (neputința). De obicei, combinația produce efecte în lanț: cu cat te simți mai nesigur, cu atât te simți mai neputincios. Sentimentul de neputință este debilitant dar cu toate acestea, dacă reușești să influențezi una din variabile, astfel încât s-o aduci aproape de zero, poți reduce semnificativ coeficientul de anxietate. În general, atunci când senzația de anxietate iși pierde din putere, nu numai că te simți mai bine, dar ești mai pregătit să faci față vieții. Dacă te resemnezi, însă, vei fi probabil mai puțin anxios. Tot astfel, dacă te simți nesigur, dar puternic înseamnă să fii conștient de abilitatea ta de a gestiona orice situație în care te-ai putea trezi, ceea ce face ca anxietatea să dispară.
Dacă anxietatea este protagonistul din filmul vieții tale, ai 60% șanse ca depresia să joace rolul eroinei sau al unui personaj secundar. Din punctul meu de vedere, depresia este un soi de cascador care înfruntă pericolele în jurul nostru. Când ne abandonam tristeții, nu mai suferim.
Anxietatea se hrănește cu temerile noastre de a nu fi în stare să depășim greutățile pe care viața ni le scoate în cale, dar există o anumita siguranță în a fi deprimat sau trist sau dezamăgit de viață. Când ești deprimat, nu ai așteptări mari și cu siguranță nu iți asumi nici un fel de riscuri.
Dacă anxietatea este teama de incertitudine și necunoscut, depresia este la fel de previzibilă ca o haină veche care miroase la fel de fiecare dată când o scoți din dulap. Și, cu toate ca s-ar putea să nu fie potrivită pentru rolul pe care îl joci azi, rămâne la fel de confortabilă. Când viața iți dă motive să te simți neliniștit, este reconfortant să te retragi într-un loc unde nu există așteptări mari.
Poți, de asemenea, să încerci să te transpui într-un univers familiar consumând ceva. Când au o senzație de anxietate, mulți oameni au un disconfort la nivelul stomacului („așa-zișii fluturași”) sau greață în cel „de-al doilea creier”, cum mai este numit uneori tractul gastrointestinal. De fapt, majoritatea neuro-transmițătorilor (cei care reglează starea de spirit) sunt produși în sistemul digestiv. Peste 95% din cantitatea de serotonină (hormonul fericirii) este produsă și depozitată în intestine.
Astăzi există o mulțime de medicamente împotriva anxietății și depresiei pe care medicii le prescriu într-un număr alarmant de mare. Nu mă înțelegeți greșit: pentru unii, ele sunt salvatoare, dar pot provoca și reacții adverse, de la dependență la agravarea simptomelor.
Mai există și varianta automedicației, în care povara anxietății este alinată prin tratamente care merg de la alcool până la dulciuri. Cofeina, alcoolul, zahărul mai degrabă exacerbează decât ameliorează simptomele. Ai grija, așadar, la ce consumi, deoarece iți poate influența pozitiv sau negativ reacțiile.

Ce se poate spune despre mânie?

Psihiatrul David Hawkins, spune în lucrările sale că pe măsură ce progresăm din punct de vedere spiritual, mânia devine tot mai puțin frecventă. Cel mai adesea, e mai degrabă vorba despre nerăbdare. Prin urmare, ea poate fi rezolvată prin înțelegerea faptului că nu suntem propriu-zis mânioși, ci grăbiți. A cunoaște acest lucru, ne face să ne simțim mai puțin vinovați. E util să înțelegem că mânia nu este ceva, ci este o lipsă. Suntem mânioși nu pentru că cineva e egoist, avar ori obraznic, așa cum credem, ci pentru că nu este atent, iubitor și generos. Dacă interpretăm astfel lucrurile, atunci oamenii sunt văzuți a fi limitați și nu răi. Fiecare persoană s-a dezvoltat numai până la un anumit punct al evoluției și, prin urmare, e mai ușor să înțelegem și să acceptăm limitarea decât vina.

O altă cauză predominantă a mâniei este dorința, mai exact când nu ne este îndeplinită. Este mânia copilului care persistă și în adult, în forma egoismului. Eul este întotdeauna nerăbdător, el dorește în mod constant câte ceva. Dacă ne străduim să abandonăm dorințele și ne lăsăm mai mult în voia Lui Dumnezeu, acest lucru aduce după sine un progres spiritual rapid și semnificativ.

Depășirea mâniei constă, prin urmare, în disponibilitatea de a ne abandona existența lui Dumnezeu. În liniștea survenită apare măreața înțelegere că pacea interioară s-a datorat întotdeauna prezenței Lui.

Vulnerabilitatea, avantaj sau dezavantaj?

Vulnerabilitatea poate fi văzută drept capacitatea cuiva de a se lăsa expus în fața altora, fără să se controleze. Îți dau putere asupra mea și am încredere că nu o să o folosești împotriva mea.

Ai fost vreodată într-o situație în care te-ai simțit vulnerabil? Cum ai reacționat? Ai discutat cu ceilalți sau ai ales să rezolvi singur și să nu arați cât ți-a fost de greu?

La naștere, biologia noastră predispune să fim complet vulnerabili, să fim complet dependenți de cei din jur pentru supraviețuire. Cu toate acestea, experiențele pe care le avem ulterior, ne modifică în timp relația de vulnerabilitate în viața de adult.

Merită sau nu să fim vulnerabili? E bine sau nu să ne arătăm latura asta?

Suntem cea mai fragilă ființă de pe fața planetei, nu avem blană, nu suntem rezistenți la frig, nu avem gheare și colți… Dacă nu ne place, sau considerăm că nu trebuie să fim vulnerabili, este foarte trist, pentru că nu recunoaștem că suntem vulnerabili de când ne naștem. De când suntem copii ne bazăm pe părinți ca să supraviețuim. Motivul pentru care a ajuns specia umană dominantă, e tocmai pentru că am putut coopera unii cu ceilalți. Dar pentru ca un grup de oameni să colaboreze, condiția e ca ei să aibă încredere unii în ceilalți. În invulnerabilitate, unul din principalele lucruri care se pierd, e încrederea. Deci, nu doar că e bine să fim vulnerabili, e chiar indispensabil să fim deschiși către ceilalți dacă vrem să construim lucruri mai mari decât poate să o facă o singură persoană.

Sensibilitatea e ingredientul indispensabil pentru a construi relații trainice pe termen lung cu grupuri de oameni. Vulnerabilitatea nu e slăbiciune. Sunt momente în care treci prin niște experiențe în care îți exprimi emoțiile sau vulnerabilitatea și primești în schimb jigniri sau persecuție. În acel moment, nu prea vrei să te expui pentru jignirea pe care o primești ulterior, și astfel există riscul să ai senzația că e mai periculos să te expui decât să faci totul singur.

Oamenii certați cu vulnerabilitatea, învață lucrul acesta relativ repede și o asociază cu slabiciune, pentru că nevoile lor au fost folosite împotriva lor, ceea ce i-a facut să se simtă slabi.

Realitatea e că atunci când îți pui sufletul pe tavă, e posibil ca celălalt să folosească acest lucru împotriva ta, dar în egală măsură e și singurul fel în care poți să te conectezi cu alții și să ajuți oamenii din jur să înțeleagă ce simți. E mult mai mare probabilitatea să primești ajutor când îmi spui că ți-e teamă, decât când doar aștepți ca să îți citesc gândurile.

Ca să poți fi vulnerabil în fața unor oameni pe care îi respecți, ai nevoie de curaj. Minusul major in momentul în care te decizi să nu mai simți rușine, vinovăție, regret, tristețe, e că nu poți amorți selectiv emoțiile. Astfel, nu poți simți nici bucurie, entuziasm, împlinire…

Când alegem să nu mai fim vulnerabili, literalmente ne oprim o parte din creier, ne reducem spectrul emoțional, lucru care ne face să ne pierdem empatia.

Intervenția hipnotică a naturii

Deoarece omul a pierdut relația cu Dumnezeu în mare măsură, apelează la psihoterapie pentru ajutor. Dar diferitele tehnici psihoterapeutice, deși ajută mult, nu pot restabili comunicarea inimii între om și Dumnezeu. În natură în schimb, poți simți prin toate celulele tale, din profunzimea inimii, prezența Creatorului, aceasta fiind creația Lui, natura fiind El însuși in manifestarea sa fizică.

Așa că, dacă l-am exclus pe Dumnezeu din cabinetul psihoterapeutic, să poposim în cabinet la El, în grădina Sa, spre puterea magică și vindecătoare a naturii.

Ce este inteligența emoțională pentru un copil?


Aș începe să vă povestesc ce era pentru mine această inteligență când eram mică, acum 15-20 de ani. Îmi aduc aminte de un episod de la vârsta de 10 ani când mă certasem cu fratele meu, bineînțeles, dintr-o prostie! (cum ar spune adulții). Dar pentru noi nu era deloc un lucru nesemnificativ. La acea vârstă toate erau trăite intens și toate erau importante. Provocarea pe care o întâlneai ți se părea cea mai mare, în acel moment! Așa le trăiește și astăzi fiecare copil și adolescent. Problema lui i se pare cea mai gravă, de nereparat, nu vede nici o speranță și își caută părinții pentru sprijin și ajutor, în acele clipe greu de suportat, dar de cele mai multe ori nu îi găsește.

Ceea ce s-a întâmplat în cearta noastră de frați a fost ca fratele meu mai mic s-a accidentat și și-a spart capul. Mă simțeam atât de vinovată și în același timp și împlinită, simțeam că merita ce i s-a întâmplat! Doar era împotriva mea, era dușmanul meu! Părinții mei i-au acordat toată atenția. Simțeam să fug și să mă ascund, și chiar m-am ascuns sub pătură, dar nu din teama de pedeapsă, ci din sentimentul de abandon. Partea mea de poveste nu o asculta nimeni, nu căuta nimeni să mă înțeleagă și pe mine. Nu eram și eu tot un copil rănit ca fratele meu? De ce n-a discutat cu mine nici unul dintre părinți? De ce pe mine nu m-au înțeles? Dacă ar fi să recomand ceva părinților în aceste momente, ar fi, schimbarea abordării.
Coborâți la nivelul copilului dumneavoastră, atât fizic, cât și emoțional. Aplecați-vă la înălțimea lui, nu-i vorbiți de sus, așezați-vă pe canapea sau ghemuiți-vă în genunchi ca să vă simtă egalul lor. Contează atât de mult pentru copil! Acolo învățăm că emoțiile noastre sunt normale și acceptate, învățăm să gestionăm conflictele. Un copil nu trebuie lăsat să își trăiască emoțiile singur, nu știe ce să facă cu ele, are nevoie de ghidare în acest sens. După cum spunea Margaret Mead “Copiii ar trebui învățați cum să gândească, nu ce să gândească”.
Dar întrebarea următoare este…Ce este inteligența emoțională pentru un părinte?
Pentru mulți părinți pe care i-am întâlnit, acest concept a fost unul cu totul nou.

În întâlnirile mele de consiliere în calitate de trainer, erau uimiți de multe ori de complexitatea emoțiilor. Nu e de condamnat deoarece acest concept este unul relative nou în societatea și cultura românească.
Pe vremea noastră și a părinților noștri așa ceva nu exista ca și idee, cu atât mai puțin ca abordare sau aplicare. Din două palme la fund erai “setat” emoțional. Dar dacă nu ne vom educa în această privință, traumele vor continua pentru următoarea generație, fiind tot mai greu de vindecat. Acum e momentul să conștientizăm importanța nevoii de educare a inteligenței emoționale!
Cum ar arăta viața fără inteligența emoțională?
Nu foarte bine! Dar îți pot spune cum ar arăta viața cu ea. Ar fi în continuare plină de
provocări și dileme, însă am putea găsi răspunsurile și soluțiile mai ușor. Am avea o altă
perspectivă asupra relației cu noi înșine, ca părinți, asupra relației cu partenerul nostru și mai ales asupra relației cu copiii noștri. Am trăi viața la alt nivel, fără să ne blocăm în etapele ei. Viața ar curge!
Te încurajez așadar să cauți locuri și oameni unde această inteligență emoțională se poate dezvolta, fie că găsești acest lucru într-un cabinet de psihologie, în programe de training sau de coaching personal.
Drag părinte și copil, îți doresc o viață emoțională plină și inteligentă!

Daniela Ardelean
Trainer și Coach pentru copii și adolescenți

La ce folosesc rugăciunile?

Rugăciunea este un act de umilință. Pentru nivelurile inferioare ale conștiinței, rugăciunea este o încercare de a „primi” ceva pentru sine sau pentru alții, ca de exemplu un loc de muncă, sănătate, sau alte favoruri speciale.

Odată cu înălțarea în plan sufletesc, dispare această intenție de a-i cere Lui Dumnezeu ceva, iar actul rugăciunii devine o dedicare și nu o cerere.

Progresul pe scala conștiinței vine implicit și cu schimbarea accentului de pe egoism pe altruism, calitatea rugăciunii se modifică și ea spre dorința de a deveni un servitor al Domnului și un canal de transmitere a Voinței Sale, fără a încerca să specificăm însă cum anume ar trebui făcut acest lucru.

Mai curând decât cerere, rugăciunea devine abandonare, iar abandonarea înseamnă încredere, speranță, liniște, pace…

Multi tineri își pierd credința în Dumnezeu pentru că folosesc rugăciunea în care cer anumite lucruri și apoi sunt dezamăgiți când respectivele cerințe nu se împlinesc.

Evitați să vă creați dușmani

Oamenii cad in capcana de a dori să fie chit sau de a se răzbuna. Ei își crează dușmani și animozități. Acestea împiedică o viață pașnică. Nimeni nu are nevoie de dușmani. Ei se pot răzbuna în moduri nebănuite, aducând astfel consecințe nefericite. Nici un conflict nu este câștigat; el persistă în ura celui care pierde.

Cea mai mare parte a violenței domestice constituie un răspuns fizic la o provocare verbală. Cu toate acestea, în cadrul societății noastre, victimele iau rar asupra lor responsabilitatea provocării, tentației sau a insultei.

A accepta întotdeauna responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă și a evita să devii o victimă, este o atitudine care te ajută să evoluezi spiritual.

Alegeți roluri și viziuni binevoitoare asupra vieții. Pozițiile dure nu conduc la creștere spirituală, chiar și în cazul în care sunt „corecte” sau „justificate”, un om al Lui Dumnezeu nu și le poate permite.

Trebuie să renunțăm la luxul răzbunării sau la sentimentul de mulțumire că s-a facut dreptate. Nu putem viola principii spirituale esențiale fără să plătim nici un preț.

Strategii de gestionare a emoțiilor copleșitoare

Fă o listă cu strategiile tale de gestionare atunci când te confrunți cu emoții copleșitoare (plângi; ruminezi mult; îți faci griji cu privire la viitor; te izolezi; folosești alcool, droguri… îți descarci emoțiile pe alții; te implici în activități riscante, folosești mâncarea pentru a te pedepsi- prea mult sau prea putin; te resemnezi…)

Găsește soluții pentru a înlocui comportamentele distructive (de exemplu scrie pe o hârtie tot ce simți)

Practică acceptarea (nu poti fugi dintr-un loc in care nu ai acceptat niciodată să ajungi; nu critica pe nimeni și nimic; nu judeca)

Fă o listă cu activitățile care îți procură plăcere (sport; dans; întâlnire cu prietenii; plimbare în natură; scrie un jurnal sau un blog; gătit; rugăciune; fă fotografii; îngrijește flori; muncește în curte; învață să repari lucruri; desenează; citește)

Distrage-ți atenția de la gândurile negre (fă ceva pentru alții; amintește-ți de lucruri plăcute; uită-te la fotografii; ascultă muzică; fă curățenie; vezi o comedie; redecorează casa)

Fă un program de relaxare (baie cu aromă; lumânări parfumate; întinde-te pe iarbă și șimte mirosul; plimbă-te prin pădure; ascultă muzică liniștitoare sau suntete din natură; ține în buzunar un mic obiect moale cu care să te joci; fă masaj)

Redescoperă-ți valorile și ierarhizează-le (fă o listă cu cele mai importante lucruri pentru tine)

Simte-te mai puternic (care sunt activitățile care te fac să te simți puternic? ) și practică acele lucruri

Fă pauze (acordă-ți timp)

Practică credința; roagă-te; dă drumul lacrimilor să iasă; du-te la biserică.

Fă-ți planuri pentru viitor, planifică, stabilește-ți obiective.

Folosește gânduri adaptative (va trece și problema asta; pot să-mi accept sentimentele; e normal să mă simt așa; pot să îmi modific starea; nu e grav)

Autoafirmare (pot; mă accept așa cum sunt; mă iubesc; am făcut greșeli dar mă iert)

Fă exerciții de concentrare (alege un obiect pe care să îl studiezi câteva minute de doua ori pe zi- alege mereu altul)

Fă exerciții de monitorizare a emoțiilor( fii atent la ele si spune-ți mă simt dezamăgit, inutil, furios…)

Practică bunătatea, compasiunea, generozitatea, recunoștința, contemplarea

Monitorizează-ți agresivitatea fizică și verbală (desconsiderarea celorlalți, retragerea, amenințarea, blamarea, disprețul, învinuirea) și fă un jurnal al conflictelor, încearcă să îți dai seama ce sentiment era in spate (frică, abandon…)

Ce vreau eu și ce vor ceilalți? (știi ce vrei?, știi să ceri ajutor? cere, învață să spui nu atunci când este cazul, acționează conform valorilor tale)

Ia magneziu deoarece stresul cronic poate cauza deficiențe de magneziu. Acesta este un mineral calmant și relaxant, cunoscut de foarte mult timp. În plus, s-a demonstrat că este benefic pentru sistemul nervos, ajutându-vă să faceți față stresului.

Sper să îți fie de folos!

„Tristetețea dacă nu se rezolvă în lacrimi, obligă alte organe să plângă”

Într-una dintre lucrările sale, prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, se referă la o categorie de bolnavi care constituie una dintre cele mai grele probleme ale practicii medicale: bolnavii care se plâng de diferite suferințe, dar la examinarea cărora medicul nu găsește nimic obiectiv patologic sau găsește prea puține date prin care să poată explica aceste suferințe; bolnavii ale căror tulburări de ordin subiectiv, lipsite de corespondent obiectiv evident, nu pot fi diagnosticați cu ușurință și lasă impresia că sunt creația unei minți tulburate.

Așadar, tensiunile emoționale, afective, de mică intensitate, dar permanente (care uneori pot fi conștiente, însă și inconștiente, obscure) în afară de explicația fiziologică, școala psihosomatică freudiană a dat explicații de ordin psihologic:procesul de conversie, fuga dintr-o situație morală intolerabilă, într-o boală fizică, refugiul inconștient în ea, în organic; suferințele morale, tensiunea afectivă, situația psihologică care apasă pe bolnav dispar sau se reduc apreciabil, când printr-un mecanism inconștient se convertesc în boală fizică. Se produce un fenomen de substituire morbidă, care canalizează suferința spre soma (trup), eliberându-l pe bolnav de chinurile suferințelor psihice, sufletești.

Așadar, boala fizică constituie expresia corporală a frământărilor psihicului, motivarea inconștientă a acestora și, in același timp, un mod compensator, substitutiv de a se sustrage, un mod de autopedepsire, un mod de a scăpa de o situație psihologică neplăcută, greu suportabilă( cum ar fi un complex de inferioritate, de frustrare sau de vinovăție), un mod de a atrage atenția și compasiunea celor din jur, de a capta interesul lor asupra propriei persoane.. S-ar putea spune că pacientul își ușurează starea de neliniște, greutățile morale, frământările sufletești, stările de tensiune emoțională, de neliniște, create de dificultățile familiale, sociale, materiale, sexuale, profesionale, sentimentale, prin devierea acestora înspre organe și apariția unor suferințe subiective, funcționale sau chiar organice .

Constatăm astfel, cât de complexe sunt resorturile profunde ale psihicului omenesc și cât de ample pot fi rezonanțele lui, ele întinzându-se dincolo de sistemul nervos, dincolo de viața psihică, debordând viața viscerală, în care pot determina cele mai variate și mai curioase tulburări, cele mai surprinzătoare manifestări, cele mai neobișnuite manifestări patologice.

In felul acesta trebuie interpretat și aforismul enunțat de psihiatrul Maudsley: „tristețea care nu se rezolvă cu lacrimi obligă alte organe să plângă”.

Hipnoza, între neîncredere și atracție

Mulți oameni cred că hipnoza este numai ceea ce vedem în spectacole: un artist impresionant care ne face să credem că are un anumit „har” sau „super-puteri” cu care poate transforma pe oricine într-o marionetă, ceea ce le cauzează oamenilor o neîncredere firească în hipnoză.

După cum vă puteți imagina, la fel ca în magie sau la cinema, artistul creează o iluzie, o atmosferă specială pentru a-și face show-ul: aceasta este meseria lui. Din această cauză, unii oameni asistă la spectacol și doresc chiar să participe la demonstrațiile de hipnoză din spectacol.

Ca atunci când mergeți la un film, știind în același timp că actorii joacă rolurile lor, că există efecte speciale și așa mai departe, artistul hipnotizator întreține această atmosferă magică, iluzia atotputerniciei. Acest lucru produce un efect hipnotic asupra spectatorilor voluntari și le întreține plăcerea de a participa la scenete.

Desigur, vorbim aici despre cea mai mică fațetă a hipnozei:există foarte puțini hipnotizatori de spectacol față de miile de hipnoterapeiți care lucrează zilnic în întreaga lume pentru a-i ajuta pe ceilalți, de aproape doua sute de ani.

Hipnoza, încă de la început, a fost folosită de către terapeuți pentru pacienții lor. Profesorul francez Hyppolite Berheim a inventat in 1891, pentru Hipnoză, termenul de „psihoterapie”. Asta însemna la acea vreme:tratamentul prin sugestie hipnotică. Da, inițial, psihoterapia era de fapt Hipnoză.

Hipnoza a avut întotdeauna vocația de a ajuta oamenii. Acesta este motivul pentru care ea ne atrage, deoarece se știe de mai multe secole că ea ne permite să ne folosim resursele profunde într-un mod eficient – și deci să ne vindecăm în mod natural, să trăim mai bine și chiar, de ce nu, să evoluăm ca persoană.

Așadar, ați vrea să descoperiți un nou mod de a practica hipnoza, care v-ar permite să vă bucurați de toate beneficiile ei?

Prea multe opțiuni dăunează fericirii

Fie că suntem în căutarea unei mașini noi, a unui telefon mobil nou, a următoarei destinații de vacanță sau, pur și simplu, a meniului perfect pentru prânz, multitudinea de variante dintre care avem de ales este nemaipomenită. Adesea însă uităm că, paradoxal, tocmai aceste opțiuni ne conduc la insatisfacția cronică. Dacă suntem mulțumiți că avem de unde alege, în schimb avem mai puțină încredere în noi, când vine vorba de a lua decizii. Prea multe opțiuni ne fac nefericiți, căci avem permanent senzația că, poate, o altă variantă era mai bună. Desigur, avem de unde să ne informăm (internet, familie, prieteni…), dar multitudinea lor nu face decât să adâncească această confuzie. Cum să fii sigur că ai ales mașina potrivită sau haina cea mai potrivită pentru evenimentul la care urmează să participi?

Din acest motiv mie, una, nu îmi plac cumpărăturile. Mă duc pregătită de acasă știind ceea ce doresc să cumpăr, și nu mă abat din drumul meu. In zilele noastre, absența opțiunilor aproape că a devenit o formă de lux. Oamenii pot să trăiască bine cu mult mai puțin decât își închipuie.