Automatismele noastre spre negativ pot avea si o alta origine: cea a unui mijloc indirect al memoriei ca in renumitul „efect Zeigarnik”, un clasic al psihologiei experimentale. Este vorba despre tendinta pe care o avem de a ne aminti mai bine(dar si de a rumina mai mult) o actiune sau o sarcina, daca aceasta a fost intrerupta.
Zeigarnik afirma ca mica tensiune indusa prin faptul de a mai avea niste „lucruri de facut” este domolita de terminarea lor, ceea ce faciliteaza uitarea lor constienta(si nicidecum inconstienta; de exemplu, succesele noastre ne servesc ca sa construim o retea de amintiri inconstiente pozitive care ne vor servi din nou mai tarziu. Pe cand faptul de a nu putea termina ceva ce trebuie intreprins este mai bine memorat, desigur, pentru ca tensiunea „lucrurilor ramase de facut” nu este domolita: acest fapt asociaza amintirea cu o emotie negativa care faciliteaza recursul la constiinta.
In ceea ce priveste viata noastra moderna, ne putem, de altfel, intreba daca multiplicarea la infinit a intreruperilor, solicitarilor, stimularilor, daca fragmentarea extrema a ocupatiilor si a activitatilor noastre, daca toate acestea nu produc in realitate o gigantica succesiune de intreruperi si de frustrari, de care nici macar nu suntem constienti, dar care fac sa se reverse asupra noastra aceste stari sufletesti negative care ne apasa atat de mult…