Alexitimia-incapacitatea de a recunoaste propriile emotii.


Suntem inconjurati de semne, de chestii interesante,numai bune de priceput, de analizat, de interpretat. Pentru cine are o minte curioasa si crede ca realitatea este mai mult decat ceea ce vedem, universul uman este o nesfarsita sursa de bucurie. Tot ce ne inconjoara, din momentul cand ne dam jos din pat dimineata si pana la culcare(chiar si dupa)este si un fapt psihologic, o provocare in relatia cu ceilalti, cu noi insine, cu propria imagine de sine sau cu propriile temeri. Uneori nu suntem in stare nici sa spunem daca suntem iritati sau inspaimantati desi diferenta e importanta.Exista un cuvant pretios pentru asta, alexitimie, si multi dintre terapeutii cu care stau de vorba imi spun ca incapacitatea de a recunoaste propriile emotii este un fapt comun la cei care vin in cabinet. Scoala ne dezvolta inteligenta rationala, dar o uita pe cea emotionala. Insa de la emotii vine energia. De la optimism, de la confortul in relatie cu ceilalti. Observ in jur persoane care nu vad ca sunt nefericite. Sigur, aceasta negare are o istorie lunga, dar poate ca nu trebuie sa ajungem in ultimul hal la terapie ca sa admitem ca semnele esecului erau demult acolo. Daca scoala nu face educatie psihologica trebuie sa ne-o facem noi, intrebandu-ne, fiind atenti mereu la ceea ce traim si la ecoul subiectiv al evenimentelor, punand intrebari. Fiind un pic mai analitici. Pentru ca tot ce traim e psihologie. Ne miscam intre oameni, deci avem nevoie sa stim macar sa gestionam un conflict.
Pentru cei curiosi,psihoterapia vine cu intrebari incitante, intrebari care te provoaca la trairi pe care nu le intalnesti la tot pasul, care fac viata mai nuantata, mai interesanta perceptual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *