Copilul nemangaiat

Din nefericire, un copil poate trai intre mama si tata dar sa nu obtina toata afectiunea de care are nevoie. Exista mame imature, anxioase sau egoiste, care nu le ofera copiilor lor contactele necesare, prelungi si pline de caldura, carora nu le place cu adevarat sa-si hraneasca copiii, sa ii mangaie, sa ii scalde, sa ii infaseze, sa ii legene. Exista si mame care nu au timp. Placerea fiind indispensabila dezvoltarii armonioase a copilului, lipsa acesteia va fi in mod dureros resimtita.
Pentru a-si alina suferinta, copilul va apela la substitutii unor mangaieri : isi va suge degetul sau un obiect oarecare, se va scobi in nas, se va juca cu vreo suvita de par, va strange in brate o papusa sau o perna, se va legana.
Copilul isi poate exprima suferinta si in limbajul corpului, asa cum a demonstrat Spitz: colicile, vomitarile, astmul, eczema, sunt adesea niste manifestatii psihosomatice.
Si pentru ca absenta mangaierilor-ale pielii, dar si ale sufletului l-a transformat intr-un „ecroseu” , copilul va trebui sa-si creeze o carapace si sa devina nesimtitor, daca vrea sa nu mai sufere.
Din acel moment, acest „dur” nu va mai suporta mangaierile: iar cand va veni timpul iubirii, nu va sti nici sa ofere, dar nici sa primeasca tandrete.
Acesti copii care nu se simt bine in pielea lor, au cu propriul corp relatii dificile: mersul le este rigid, greoi, gesturile le sunt lipsite de gratie, neadaptate, si sunt neindemanatici.
Relatia lor cu celalat nu este deloc mai buna: grosolanii sunt lipsiti de tact, neindemanaticii isi verbalizeaza greu emotiile, taciturnii evita dialogul.
Stangaci si nefiresti, se incurca in gesturile simple ale afectiunii, ca de pilda, atunci cand trebuie sa-l tina de mana sau sa-l imbratiseze pe celalat.
Dr. Gerard Leleu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *