Întristarea este de obicei urmare a gândurilor mânioase ori a nereușitei de a satisface o oarece patimă. Ca atare, cel ce își va birui poftele și patimile va izgoni pentru totdeauna din inima sa și întristarea. Astfel, cel înfrânat nu se va întrista că a rămas fără prânz, cel feciorelnic- că nu i-a reușit fapta murdară la care se gândise într-o clipă de întunecare a minții, cel mânios- că n-a avut prilejul să se răzbune, iar cel smerit cugetător- ca e lipsit de cinstiri din partea oamenilor. Cel ce nu agonisește, nu se va întrista nici dacă va rămâne fără ultimul bănuț.
Cu oamenii pătimași se întâmplă însă că întristarea vine asupra lor fără vreo pricină văzută. Atunci, zice Cuviosul Ioan Casian, „prin înrăurirea subțire a vrășmașului suntem supuși unui asemenea necaz ca nu putem să primim cu obișnuita plăcere nici măcar cercetarea (vizita) oamenilor la care ținem și a rudelor noastre, și orice ne-ar spune aceștia într-o discuție cuviincioasă ni se pare că vine la vreme nepotrivită și ca e de prisos…”
Totuși, aceasta dovedește numai că întristarea nu-și are întotdeauna pricinile în surse exterioare. Nu. Înăuntrul nostru, în adâncul inimii, stau semințele ascunse ale patimilor, care îndată ce se revarsă asupra sufletului ploaia ispitelor, dau îndată mlădițe și roade.

Nu trebuie să fugim de oameni ca sa evităm întristarea. Ce-i drept, nu poate să scape de tulburare omul care trăiește în lume și intră mereu în contact cu persoane care sunt stăpânite de răutate, dar gândul că simpla schimbare a locului aduce ușurare este greșit. Schimbând mediul, omul schimbă doar pricinile care-i stârnesc patimile. Nu asta îi trebuie, ci răbdare și curația inimii.

Mijloacele pozitive prin care se taie din rădăcină această patimă sunt: rugăciunea, milostenia și neagonisirea. Absolut indispensabil pentru fiecare creștin este mersul la slujbe, mai ales în zilele de duminica și de prazic, precum și participarea la Tainele Bisericii. În rugăciunea pe care o citește preotul înainte de spovedanie exista cuvintele acestea: „de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat.”” De Sfintele Taine trebuie să ne apropiem cu frângere de inimă, cu credință adâncă și cu nădejde în mila lui Dumnezeu.
Trebuie ca omul să citească Sfânta Scriptură, mai ales Evanghelia, și să împlinească poruncile lui Hristos ce sunt cuprinse acolo. O mare bucurie aduc creștinului faptele bune și grija pentru aproapele.

Să păstrăm în inimile noastre minunatele si marile cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel: „Pururea bucurați-vă. Neîncetat rugați-vă. Întru toate mulțumiți, căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Iisus Hristos, pentru voi”.

Dr.Dimitri Avdeev
Depresia ca patima si ca boala