Despre om si despre faptul că, fiind prin fire o ființă morală, este prin urmare și o ființă religioasă
Aceste două trăsături sunt însușiri esențiale și virtuți înnăscute. Aceste virtuți sunt mărturisite de ansamblul vieții sociale. Faptul de a trăi într-o societate se arată ca absolut necesar, în vederea conservării, dezvoltării și progresului omului. Așa cum moralitatea este o virtute înnăscută pentru om și se arată a fi absolut necesară în vederea conservării, dezvoltării și progresului sau, la fel și religiozitatea este virtute înnăscută pentru om și se arată a fi absolut necesară în vederea susținerii legii morale; așadar înseamnă că legea religioasă reiese din legea morală și că religiozitatea reiese din moralitatea omului. Morala este legătura care asigură coeziunea societății și păzitoarea bunurilor acesteia, iar religia este paznicul legii morale. Această putere a religiei confirmă necesitatea sa absoluta; căci, de vreme ce omul este prin fire o ființă socială, iar societatea, în lipsa principiilor morale, se dezintegrează și se descompune, urmează, în mod necesar, ca omul, fiind creat social, a fost creat și moral: iar dacă este moral, este, așadar și religios; pentru că în lipsa religiei este cu neputință să existe morala.
Religia este călăuza hotărârilor și gândurilor omului, conducându-l la împlinirea lor. Fără religie, omul este un mister de neînțeles. Facultatea intelectuala și capacitatea de autodeterminare, în lipsa religiei și a legii morale, nu-i conferă o demnitate aparte în rândul viețuitoarelor: nu-l ridică într-o poziție superioară anume, nici nu-i acordă vreun privilegiu, astfel încât să se laude și să se mândrească cu acestea în fața celorlalte ființe; pentru că rațiunea fără morală, fără principii morale, devine un instrument și o unealtă a stricăciunii și depravării și-l conduce pe om la îndobitocire, făcându-l mai feroce decât animalele sălbatice.
Fără religie, omul ajunge să-și pervertească caracterul creat dupa chipul lui Dumnezeu, nimicind frumusețea chipului care a fost creat după chipul lui Dumnezeu.
Fără religie, omul se leapădă de ideile nobile despre bine, frumos, dreptate și adevăr, și cade în stăpânirea pornirilor animalice, aflate în firea sa, care nu-i mai lasă nici o urmă de noblețe; fără religie, omul ajunge dușman al binelui și îl conduc pe om spre un sfârșit bine-rânduit.
Puterea religiei este un veritabil frâu moral care strunește patimile, instinctele și dorințele, călăuzind în chip sigur umanitatea.
Omul, neputând să ajungă în alt chip să se înalțe la locul său de cinste, decât numai prin intermediul religiei-deținătoarea capacității de a-l forma moral, se arată a fi o ființă religioasă.
Cu adevarat, omul este o ființă religioasă.
„Sfântul Nectarie din Eghina”
sursa foto: internet