Putem foarte usor observa cum mintea pare sa elogieze frica, de parca aceasta ar fi un semizeu. Mintea are instalat un program care afirma „Eu sunt in viata datorita propriilor mele temeri. Traiesc pentru ca ii permit fricii sa-mi dicteze actiunile”. Putina introspectie ne va arata ca acest sistem de convingeri continua sa functioneze si in prezent. Multi spun: „Ei daca nu m-as teme ca voi ramane sarac la batranete, n-as opta pentru o polita de asigurare privata”. „Daca nu m-as teme de un accident de masina, n-as conduce prudent”. Si tot asa, oamenii incep sa puna pe seama fricii -idolul existentei lor- motivul pentru care sunt inca in viata, sa o considere temeiul intregii lor existente. Oamenii au ajuns sa elogieze de-a binelea frica. Adevarul este ca ceea ce ne asigura supravietuirea este absenta fricii si inlocuirea ei cu prudenta si cu bunul simt inspirat din realitate. Am reusit sa supravietuim in pofida fricilor noastre, si nu datorita lor.
Zi de zi, luam decizii doar in baza cunoasterii realitatii, fara ca teama sa fie intr-un fel implicata. Teama nu este necesara. Avem, insa, implantata idea ca teama este buna pentru noi, ca ne este benefica si ca are tot felul de virtuti, misterioase. Oamenii vor privi in trecut si-si vor da seama ca teama i-a impins sa faca un lucru sau altul. Pacat ca nu le-a facut din dragoste de viata, din iubire fata de propria lor vietuire sau din iubire fata de propriul lor trup. De ce nu am face diverse lucruri pentru corpul nostru din dragoste fata de el, si nu din teama de cine stie ce consecinte? De ce sa nu ni-l pastram sanatos si fericit pentru ca il iubim si-l pretuim, nu fiindca ne temem de un atac de cord sau altceva?