Foamea fizica vs. foamea emotionala

Cand mancam, acest lucru nu se intampla pur si simplu. Comportamentul de a manca apare in cadrul unei succesiuni de evenimente: unele dintre ele preced acest comportament si cresc probabilitatea aparitiei lui (ex. colegul te serveste cu ciocolata), iar altele urmeaza comportamentul in cauza si determina mentinerea lui (de exemplu senzatia de bine pe care o avem cand mancam). De aceea este asa de greu sa tii o dieta.
Primul pas pentru a slabi este intelegerea si identificarea factorilor de risc si stabilirea unei strategii de modificare a obiceiurilor alimentare. Daca nu intelegem legatura dintre evenimentele externe, gandurile si emotiile noastre si felul in care ne afecteaza modul in care mancam, putem trage concluzia ca, scaderea in greutate si mentinerea greutatii sunt imposibil de realizat de catre noi si ca nu avem suficienta vointa. Ne descurajam,ne deprimam si abandonam orice plan de scadere in greutate si de control al consumului de alimente.
Una dintre abilitatile importante in managementul greutatii este identificarea foamei emotionale.
Foamea fizica este deseori confundata cu foamea emotionala, desi sunt profund diferite.Aceasta din urma fiind declansata de emotii care sunt de cele mai multe ori neplacute si nu are nici o legatura cu nevoile energetice, fiziologice ale organismului.
Vrei sa afli daca suferi de „foame emotionala?”
Verifica daca te regasesti intr-unul dintre urmatoarele profiluri ale „consumatorului emotional”.
Consumatorii tristi: individul este trist si incearca sa-si aline tristetea mancand. Se poate intampla in urma unui eveniment neplacut, a unei pierderi sau a unei deceptii . Este important sa nu se confunde tristetea cu depresia. Primul pas care trebuie facut pentru a-i ajuta pe consumatorii tristi este cel de identificare a gandului lor irational si de constientizare a faptului ca sentimentele unei persoane nu sunt provocate de un eveniment, ci de ceea ce crede despre evenimentul respectiv.
Consumatorii anxiosi:in cazul anumitor persoane exista o legatura intre anxietate si alimente, in special daca are o preocupare pentru un eveniment viitor posibil incearca sa-si alunge agitatia si tensiunea mancand. Pentru a iesi din aceasta stare este nevoie,in primul rand sa identifice emotiile si desfasurarea lor, gandurile si circumstantele care creaza anxietate .
Consumatorii plictisiti: Plictiseala este,poate, cea mai comuna forma de mediere emotionala prin alimentatie si este adesea asociata cu foamea emotionala.Pentru unii indivizi, mancarea reprezinta unicul motiv pentru a intrerupe o activitate plictisitoare.Gospodina care sta acasa, are timp liber si care nu stie ce sa faca, se va pune pe gatit si pe mancat. Este indicat sa-si desfasoare activitatea in locuri unde mancarea nu le este la indemana.
Consumatorii singuratici: mancarea este folosita ca modalitate de a gestiona emotiile generate de ceva ce lipseste,- un prieten, un tovaras, un partener cu care sa-si imparta viata.Prin acumularea kilogramelor in plus, din pacate se agraveaza situatia.
Consumatorii furiosi: in general, aceste persoane nu reusesc sa obtina ce-si doresc si mananca pentru a se descarca. Mancatul in exces este modul prin care pot suporta sau pot regla intensitatea furiei neexprimate deschis.Uneori subiectii sufera de dureri musculare sau de stomac.
Consumatorii festivi: sunt acei subiecti carora le este imposibil sa se bucure de ceva pozitiv sau important fara a abuza de mancare, cu atat mai mult cu cat, in cultura noastra, intalnirile festive joaca un rol important in toate relatiile sociale.Tocmai de aceea cel care foloseste mancarea, in mod obisnuit, pentru a-si infrumuseta viata sociala, va avea dificultati in a participa la un eveniment fara sa manance si sa bea in exces.De aceea, este importanta dezvoltarea abilitatii de a percepe ocaziile sociale ca oportunitati de a cunoaste alte persoane, si nu de a manca inutil.

Este foarte important ca o persoana care doreste sa piarda in greutate sa invete sa distinga foamea nervoasa de foamea biologica.

FOAMEA FIZICA- CARACTERISTICI:
1.Apare gradual: Intai simti un gol in stomac, dupa o ora incep miscari de motilitate ale muschilor din peretii stomacului.Foamea fizica iti ofera progresiv indicii ca este timpul sa mananci.
2. Diferite tipuri de alimente: desi poti avea anumite preferinte alimentare, esti deschis la alternative. Foamea fizica va fi satisfacuta de oricare dintre ele.
3. Este localizata la nivelul stomacului; gol in stomac, chioraituri, chiar dureri in stomac.
4.Este rabdatoare: foamea fizica te indeamna sa mananci in curand, dar nu te forteaza sa mananci chiar atunci, pe loc.
5.Apare la 4-5 ore de la ultima masa.
6.Se termina odata cu umplerea stomacului.
7.Alimentarea are loc datorita nevoii fiziologice, nu apare sentimentul de vina sau ruaine.

FOAMEA EMOTIONALA-CARACTERISTICI:
1. Apare brusc; cu un minut inainte nici nu te gandeai la mancare, acum resimti o foame ingrozitoare.
2. Un anumit aliment: in foamea emotionala doresti un anumit tip de aliment( ex.ciocolata).Nici un alt aliment nu-ti satisface foamea.
3. Este situata deasupra gatului: „nevoia de a manca incepe in gura” .
4. Este urgenta: foamea emotionala te indeamna sa mananci pe loc alimentul dorit.Potolirea ei nu suporta amanare.
5. Este insotita de emotii disconfortante: copilul are probleme la scoala,seful te-a certat, sotul este intr-o dispozitie proasta. Foamea emotionala apare in astfel de situatii neplacute.
6. Continua si dupa ce stomacul s-a umplut.
7. Este urmata de sentimente de vinovatie.
Frecvent foamea emotionala este urmata de luarea unor promisiuni: „Nu mai mananc, fac exercitii fizice”, dar toate acestea, de maine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *