Implinirea in cariera sau statutul de parinte?

Ambele atitudini contin cateva contradictii interne. Societatea moderna continua sa ofere alternative atat pentru munca cat si pentru statutul de parinte; etica libertatii personale concureza cu etica munci, iar decizia de a nu avea copii este in continua crestere.
Totusi exista cateva diferente intre etica muncii si etica statutului de parinte. Munca e orientata din ce in ce mai mult spre factori externi, adica pe recompense, salariu, etc, iar statutul de parinte e bazat pe motivatii intrinsece.
Tendintele moderne in rolul de parinte au intarit sursele de motivatie intrinseca, de vreme ce, in termenii motivatiei externe, a fi parinte devine din ce in ce mai costisitor. Copii sunt o sursa majora de costuri si obligatii financiare.
O alta diferenta consta in faptul ca societatea are mult mai multa nevoie de iluzia statutului de parinte decat iluzia muncii. Societatea nu are nevoie ca toti membri ei sa lucreze la randament maxim. Exista multe stimulente prin care majoritatea pot fi convinsi sa lucreze suficient de mult pentru a realiza tot ceea ce e necesar. Cu alte cuvinte, societatea nu se va destrama daca un numar mare de persoane simt uneori ca mai degraba ar face altceva decat sa lucreze. Dar societatea s-ar confrunta cu probleme severe daca un numar mare de persoane ar decide sa-si abandoneze copii sau daca ar decide sa nu mai aiba copii.
Decizia de a avea sau nu copii este mult mai optionala decat cea de a munci sau nu. Oamenii lucreaza indiferent de emotiile pe care le incearca fata de munca, dar societatea ar fi in pericol considerabil daca lumea ar incepe sa creada ca nu are sens sa fii parinte.
A treia diferenta se refera la rezultat. Oamenii sunt destul de dispusi sa astepte pentru a se putea realiza, dar devin stresati daca aceasta promisiune nu se indeplineste in momentul propus. La sfarsitul mai multor ani de munca, multe persoane nu simt ca ar fi realizat ceva important, natura muncii moderne nu lasa majoritatii persoanelor un produs concret pe care sa il poata considera rezultatul muncii lor. Exista, desigur, si exceptii.
In schimb, dupa mai multi ani poti sa spui ca ti-ai crescut copiii de care te leaga emotii puternice si care sunt un motiv de mandrie pentru tine. Oamenii obisnuiesc sa se gandeasca cu placere la experientele pe care le-au avut crescandu-si copiii, uitand stresul, greutatile si sacrificiul. Chiar si in cazul in care amintirea cresterii copiilor nu e tocmai placuta, rezultatul- relatia cu copilul deja adult- poate da senzatia ca efortul depus a avut sens.
Mitul implinirii este sustinut cel mai eficient prin metoda proiectarii sale in viitor. Nasterea si cresterea copiilor reuseste sa amane implinirea, mentinand mai mult timp promisiunea vie. In cazul carierei, persoana atinge apogeul carierei sale pe la 40 de ani. Astfel, pe la mijlocul vietii, cele mai multe persoane vor trebui sa se impace cu limitele acesteia. Dar tocmai aceasta este varsta la care rolul de parinte incepe sa dea roade. Astfel, chiar din mai multe motive, rolul de parinte poate fi mult mai bine reconciliat cu promisiunea implinirii decat munca. Chiar si la batranete oamenii pot obtine satisfactie si placere din viata copiilor lor, iar nepotii poarta promisiunea unor mari succese. Dar visele grandioase legate de realizari profesionale sunt de obicei zadarnicite inainte de implinirea varstei mijlocii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *