In ce masura parintii le-au determinat copiilor viata de mai tarziu ?

Savatie Bastovoi si-a pus aceasta intrebare care l-a framantat in mod special. Spune el ca ceea ce ne face diferiti este chiar modul in care privim placerea si durerea. Aceste doua realitati fac parte din viata noastra. Numim durere tot ce ni se poate intampla intre o lovitura de ciocan peste deget si cel mai cumplit necaz. In ziua de azi multi parinti prefera sa nu-si riste sanatatea copiilor. Jocurile lor sunt tot mai lipsite de riscuri, sau chiar nu mai exista in multe cazuri. S-au mutat in spatiul virtual. Acelasi lucru este valabil si in cazul durerii sufletesti. Gradul de rezistenta in fata depresiilor, dezamagirilor de orice fel este indiciul sanatatii si integritatii unei persoane. Rezistenta in fata durerii face un om puternic la fel cum capitularea in fata durerii il face pe om un infrant. Omul puternic nu este doar un invingator al durerii, ci mai presus de toate, este un purtator al bucuriei.
Bucuria se agoniseste.
Natura umana se schimba in functie de experientele traite, astfel incat un om macinat de rautate capata o fire rea, precum omul puternic in lupta cu greutatile , capata o fire bucuroasa. Aceste deprinderi ni le insusim fiecare dintre noi inca din copilarie. Tot ce nu se invata la timp, nu se mai invata niciodata. Parintii si inaintasii nostrii vorbeau de importanta celor „sapte ani de acasa”iar japonezul Masaru Ibuka merge mai departe, afirmand ca bazele profunde ale educatiei se pun pana la varsta de trei ani, dupa aceea totul devenind prea tarziu. Desigur, e o sentinta radicala. Credinta crestina ne invata ca niciodata nu este prea tarziu. Dar cum sa pricepem pe ce treapta a devenirii ne aflam? Sa lucram la gradul de rezistenta in fata durerii si mergem inainte !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *