Neliniștea este o stare sufleteasca ce aparține familiei anxietății, care îi corespunde ca „emoție puternică”, uneori atât de puternică, încât devine maladivă. Neliniștea, la rândul ei, ca stare sufletească, este mai ușoară, mai subtilă, mai mobilă și mai omniprezentă decât anxietatea. Numeroși termeni descriu în toate limbile, cele o mie și una de fațete ale acestor stări sufletești de neliniște: ne putem simți tracasați, zbuciumați, îngrijorați, înspăimântați, stresați sau preocupați.
Dintre stările sufletești, neliniștea este poate cea mai discretă la exterior. Cea care se citește cel mai puțin pe chipul nostru sau în gesturile noastre, care nu ne împiedică aproape niciodată să ducem o viață normală, să râdem, să zâmbim, fiind în același timp zbuciumați, cum numai cei apropiați știu că putem fi.
Există un univers al spaimelor în fiecare dintre noi, care nu așteaptă decât să se trezească la cea mai neînsemnată ocazie, sau la cea mai mică slăbire a vigilentei noastre.
Ca toate stările sufletești, neliniștea sălășluiește în corp: gât strâns, apăsare în piept și respirația întretăiată, mușchii încordați uneori până la durere, în ceafă, spate…
De ce suntem atât de neliniștiți?
Mai multe studii găsesc o strânsă legătura între sentimentul de responsabilitate personală și stările sufletești de neliniște. Foarte multe evenimente de viață ne frământă, și asta datorită faptului ca noi credem că trebuie să acționăm față de ele prin; „trebuie să o fac”. Și atunci când nu reușesc, își spun: „Ar fi trebuit să o fac”. Frământările pricinuite de griji, apoi frământările pricinuite de regrete.
În trupul și creierul anxiosului, nu există deosebire între a se gândi la o problemă, și a o avea.
Ceea ce face ca neliniștea noastră să dureze, este faptul că o întreținem izolându-ne în convingerile noastre. Devenim intoleranți față de alte viziuni asupra lumii. Când suntem prinși în capcana stărilor sufletești anxioase, tindem să resimțim stupefacție sau mânie față de cei veseli, cei lipsiți de griji, și de alți optimiști: aceștia sunt văzuți doar ca niște persoane cărora le lipsește ceva, de exemplu inteligența sau luciditatea, și nu ca pe niște persoane care au ceva în plus față de noi, de exemplu aptitudinea pentru fericire. Eu am ceva mai bun de făcut decât să mă bucur: „să fiu neliniștit. E mai important, e mai util!”
Christophe Andre
Stările sufletești

sursa fotografiei: internet