Terapia Ericksoniana subliniaza ideea ca fiecare persoana are resursele si aptitudinile necesare rezolvarii problemelor sale. Adoptand o perspectiva paradoxala, M. Erickson spunea deseori pacientilor sai in timpul transei: „Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stii ca le stiti.Cand veti sti ceea ce nu stiti ca stiti, atunci va veti schimba”. Acest tip de formulare provoaca pacientul sa caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate.
Schimbarea terapeutica este, din aceasta perspectiva, o extensie a ceea ce pacientul stia deja.”Terapeutul – spune J. Zeig – porneste de la principiul ca pacientul, in istoria sa, a facut dovada unei functionari adecvate si eficiente. Prin urmare, terapeutul nu trebuie sa-si propuna sa invete pacientul cum sa se comporte adecvat. Mai degraba, munca terapeutului este aceea de a ajuta pacientul sa-si deblocheze istoria constructiva adormita.Terapia devine procesul de stimulare a resurselor existente – resurse care au ramas mult timp inchise”.(J.Zeig, 2000)
Ideea ca oamenii au tot ce le trebuie pentru a-si rezolva problemele o intalnim si in zicala: „Fiecare om are probleme pe masura lui”. Dar daca oamenii au resursele necesare rezolvarii problemelor lor, de ce mai vin la terapeut? Trebuie sa spunem mai intai ca toti oamenii au probleme, ca viata insasi este o problema! Viata are sens doar in masura in care zilele se scurg una dupa alta apropiindu-se de un obiectiv plasat in viitor. Dar, a avea un obiectiv in viitor, inseamna a avea o problema in prezent – problema atingerii obiectivului.

Desi toti oamenii au probleme, la terapeut se prezinta doar cei curajosi sau cei care nu si le rezolva in timp rezonabil.

Prof.Univ.Dr.Ion Dafinoiu