Deșerturile din America sunt locuri pustii; poți merge kilometrii întregi fără să vezi o casă sau să întâlnești o mașină. Întruna dintre aceste zone sălbatice, un șofer a auzit ca i-a explodat un cauciuc. A fost mai mult iritat decât îngrijorat, știind că în portbagaj are o roată de rezervă și un cric. Apoi și-a adus aminte: scosese cricul săptămâna trecută și uitase să-l pună la loc. Nu avea cric. Dar nu era o situație disperată, pentru că trecuse pe lângă un service auto în urmă cu 5 kilometri. După ce s-a pornit într-acolo, a început să se gândească: „Alte service-uri nu mai sunt pe aici. Sunt la mâna tipului de la Service. S-ar putea să mă jecmănească doar pentru ca îmi împrumută un cric. Mi-ar putea cere oricât. Mi-ar putea cere 50 de dolari. N-am de ales. Fir-ar, ar putea sa-mi ceară și 150 de dolari. Oamenii sunt îngrozitori când profită de ceilalți în halul ăsta. La naiba, ce nemernici sunt oamenii”. A continuat să-și spună distrat povestea asta pana a ajuns la Service. Mecanicul a ieșit și l-a întrebat prietenos, „Cu ce vă pot ajuta?”, și călătorul i-a răspuns: „Ia-ți cricul ăla nenorocit și bagăți-l undeva.”
Morala:
Putem să nu fim conștienți de poveștile pe care ni le spunem în mod regulat și chiar să nu ne dăm seama de efectul pe care-l au asupra noastră. Actionăm pe baza fanteziilor, ca și cum acestea ar fi realități. Iar când ne închipuim ceva, acel lucru se întâmplă de obicei pentru că la asta ne așteptam indiferent dacă suntem sau nu conștienți de fanteziile noastre.
Sursa;
Philippa Perry-Cum să nu-ți pierzi mințile.