La naștere, oamenii sunt slabi, iar această slăbiciune face necesar ca alții să se îngrijească de ei. Tiparul vieții copiilor nu poate fi înțeles fără să ne raportăm la persoanele care au grijă de ei si care le compensează slăbiciunile. Individualitatea copiilor este compusă din ceva mai mult decât individualitatea lor fizică; ea implică o întreagă rețea de relații sociale. Ceea ce este aplicabil copiilor ni se aplică, într-o anumită măsură, nouă, tuturor. Slăbiciunea care face necesară viața copiilor î-o familie este asemănătoare cu slăbiciunea care îi face pe oameni să trăiască în comunități. Noi toți avem momente când ne simțim inadecvați in anumite situatți.Ne simțim copleșiți de greutațile vieții și suntem incapabili să le facem față singuri. De aceea una dintre cele mai puternice tendințe ale oamenilor a fost aceea de a forma grupuri pentru a trăi ca membri ai unei comunități și nu ca indivizi izolați. Aceasta ne-a fost fără îndoială, de mare ajutor în depășirea sentimentelor de neputință si inferioritate.
La animale, speciile mai slabe trăiesc întotdeauna în grupuri, astfel încât forța lor combinată să le poată ajuta să își realizeze necesitățile individuale. Astfel, o turmă de bivoli, se poate apăra de lupi, în timp ce unui singur bivol îi este imposibil. Pe de altă parte, gorilele, leii,și tigri pot trăi în izolare deoarece natura le-a dat mijloacele de a se apăra singuri.
O ființă umană nu are puterea lor, „ghearele sau dinții lor” și deci nu poate trăi singură; de aceea începutul vieții sociale rezidă în slăbiciunea individului.
Din aceasta cauză ,nu ne putem aștepta ca abilitățile tuturor ființelor umane să fie egale, dar o societate care este organizată corespunzător va sprijini diversele abilități ale persoanelor care o compun. Acesta este un punct de vedere important, deoarece altfel am ajunge sa presupunem ca indivizii trebuie judecați doar în funcție de abilitățile lor înnăscute. De fapt, indivizii care ar putea avea deficiențe în anumite zone ale capacităților lor, ar putea să-și compenseze foarte bine lipsurile într-o societate bine organizată, care îi încurajează să contribuie cu priceperile lor personale.
Sa presupunem ca insuficiențele noastre individuale sunt moștenite. Daca e așa, scopul psihologiei devine ajutorarea oamenilor sa trăiască bine unii cu alții, pentru a diminua efectul incapacităților personale.
Istoria progresului social este istoria felului in care oamenii au cooperat în vederea depășirii deficiențelor si problemelor lor.