Relatiile noastre sociale

La nastere, oamenii sunt slabi, iar aceasta slabiciune face necesar ca altii sa se ingrijeasca de ei. Tiparul vietii copiilor nu poate fi inteles fara sa ne raportam la persoanele care au grija de ei si care le compenseaza slabiciunile. Individualitatea copiilor este compusa din ceva mai mult decat individualitatea lor fizica; ea implica o intreaga retea de relatii sociale. Ceea ce este aplicabil copiilor ni se aplica, intr-o anumita masura, noua, tuturor. Slabiciunea care face necesara viata copiilor intr-o familie este asemanatoare cu slabiciunea care ii face pe oameni sa traiasca in comunitati. Noi toti avem momente cand ne simtim inadecvati in anumite situatii.Ne simtim coplesiti de greutatile vietii si suntem incapabili sa le facem fata singuri. De aceea una dintre cele mai puternice tendinte ale oamenilor a fost aceea de a forma grupuri pentru a trai ca membri ai unei comunitati si nu ca indivizi izolati. Aceasta ne-a fost fara indoiala, de mare ajutor in depasirea sentimentelor de neputinta si inferioritate.
La animale,speciile mai slabe traiesc intotdeauna in grupuri, astfel incat forta lor combinata sa le poata ajuta sa isi realizeze necesitatile individuale. Astfel, o turma de bivoli, se poate apara de lupi, in timp ce unui singur bivol ii este imposibil. Pe de alta parte, gorilele, leii, si tigri pot trai in izolare deoarece natura le-a dat mijloacele de a se apara singuri.
O fiinta umana nu are puterea lor,”ghearele sau dintii lor” si deci nu poate trai singura; de aceea inceputul vietii soaciale rezida in slabiciunea individului.
Din aceasta cauza,nu ne putem astepta ca abilitatile tuturor fiintelor umane sa fie egale, dar o societate care este organizata corespunzator va sprijini diversele abilitati ale persoanelor care o compun. Acesta este un punct de vedere important, deoarece altfel am ajunge sa presupunem ca indivizii trebuie judecati doar in functie de abilitatile lor innascute. De fapt indivizii care ar putea avea deficiente in anumite zone ale capacitatilor lor,ar putea sa-si compenseze foarte bine lipsurile intr-o societate bine organizata, care ii incurajeaza sa contribuie cu priceperile lor personale.
Sa presupunem ca insuficientele noastre individuale sunt mostenite. Daca e asa, scopul psihologiei devine ajutorarea oamenilor sa traiasca bine unii cu altii, pentru a diminua efectul incapacitatilor personale.
Istoria progresului social este istoria felului in care oamenii au cooperat in vederea depasirii deficientelor si problemelor lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *