Suicidul pasiv îmbracă numeroase forme, regăsindu-se în statistici sub aparența accidentelor de mașină sau a incapacității de a se da la o parte din fața unei mașini. Dintr-un motiv sau altul, individului respectiv nu i-a păsat suficient de mult încât să-și ia precauțiile necesare, nu i-a păsat îndeajuns cât să țină la viața sa ori n-a prețuit-o într-atât încât să-i pese de ea și s-o păstreze. Suicidul pasiv mai poate lua înfățișarea persoanei care nu acorda atenție afecțiunii de care suferă. Este cazul diabeticului care nu ține în niciun fel cont de regimul recomandat sau de modul în care trebuie să-și administreze insulina, iar corpul începe să aibă fel de fel de reacții determinate de aportul de insulină, de supradozarea ei, ajungând până la coma diabetică și la internări în spital de trei, patru, cinci ori în stare comatoasă, până când este prea târziu să se mai poată interveni într-un fel și bolnavul moare.
În adicții, acest fenomen este cel mai adesea întâlnit sub forma supradozelor. Cum își poate calcula greșit doza cineva care consumă diferite medicamente de douăzeci de ani, ca să ajungă să moară în urma unei supradoze? Se cunosc cazuri de farmaciști care și-au pregătit de mii de ori singuri dozele de medicamente și care au murit ca urmare a supradozării; au fost numite „morți accidentale”.
În cazul unui accident de mașină provocat de un șofer neatent, adevărata cauză o constituie lipsa dorinței de a mai trăi. Neglijența în a urma recomandările medicului sau de a avea grijă de propria sănătate, dezvăluie o epuizare a energiei care are drept consecință o lipsă de însuflețire ce pornește din sentimentul de a fi prins în capcană. Își face apariția deprecierea propriei persoane, după care individul se descurajează și începe să caute instinctiv o cale de ieșire pentru a nu se simți vinovat. Nu te simți vinovat dacă mori în urma unei come diabetice. Nici dacă nu te străduiești în niciun fel să-ți schimbi stilul de viață pentru a preveni un infarct.
Ce-ar fi, însă, dacă viața noastră ar merita, oricum trăită?
Trebuie să reevaluăm importanța și sensul propriei vieți, întrebându-ne ce anume are o valoare suficient de semnificativă pentru noi ca sa ne protejeze în fața pierderilor si dezamăgirilor. Din acea înțelegere interioară pornește apoi reevaluarea relației dintre corp, minte și suflet, fiindcă mintea este aceea care ne stabilește țelurile si obiectivele.

sursa fotografiei: internet