Sinuciderea pasiva

Suicidul pasiv imbraca numeroase forme, regasindu-se in statistici sub aparenta accidentelor de masina sau a incapacitatii de a se da la o parte din fata unuei masini. Dintr-un motiv sau altul, individului respectiv nu i-a pasat suficient de mult incat sa-si ia precautiile necesare, nu i-a pasat indeajuns cat sa tina la viata sa ori n-a pretuit-o intr-atat incat sa-i pese de ea si s-o pastreze. Suicidul pasiv mai poate lua infatisarea persoanei care nu acorda atentie afectiunii de care sufera. Este cazul diabeticului care nu tine in niciun fel cont de regimul recomandat sau de modul in care trebuie sa-si administreze insulina, iar corpul incepe sa aiba fel de fel de reactii determinate de aportul de insulina, de supradozarea ei, ajungand pana la coma diabetica si la internari in spital de trei, patru, cinci ori in stare comatoasa, pana cand este prea tarziu sa se mai poata interveni intr-un fel si bolnavul moare.
In adictii, acest fenomen este cel mai adesea intalnit sub forma supradozelor. Cum isi poate calcula gresit doza cineva care consuma diferite medicamente de douazeci de ani, ca sa ajunga sa moara in urma unei supradoze? Se cunosc cazuri de farmacisti care si-au pregatit de mii de ori singuri dozele de medicamente si care au murit ca urmare a supradozarii; au fost numite „morti accidentale”.
In cazul unui accident de masina provocat de un sofer neatent, adevarata cauza o constituie lipsa dorintei de a mai trai. Neglijenta in a urma recomandarile medicului sau de a avea grija de propria sanatate, dezvaluie o epuizare a energiei care are drept consecinta o lipsa de insufletire ce porneste din sentimentul de a fi prins in capcana. Isi face aparitia deprecierea propriei persoane, dupa care individul se descurajeaza si incepe sa caute instinctiv o cale de iesire pentru a nu se simti vinovat. Nu te simti vinovat daca mori in urma unei come diabetice. Nici daca nu te straduiesti in niciun fel sa-ti schimbi stilul de viata pentru a preveni un infarct.
Ce-ar fi, insa, daca viata noastra ar merita, oricum traita?
Trebuie sa reevaluam importanta si sensul propriei vieti, intrebandu-ne ce anume are o valoare suficient de semnificativa pentru noi ca sa ne protejeze in fara pierderilor si dezamagirilor. Din acea intelegere interioara porneste apoi reevaluarea relatiei dintre corp, minte si suflet, fiindca mintea este aceea care ne stabileste telurile si obiectivele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *