Aristotel afirma că pe cât se teme cineva, pe atât de puțin iubește, și pe cât de mult iubește, pe atât de puțin se teme.
Așa se poate distinge diferența dintre frica de Dumnezeu și teama de Dumnezeu.
În relația cea bună cu Dumnezeu, nu există teamă. Teama este sora mai mică a urii. Numai acțiunea le deosebește. Ura atacă dezlănțuind întunecate furii – teama sufocă ucigaș cu tenebroasele ei spaime.
„Am auzit glasul Tău în rai și m-am temut, căci sunt gol, și m-am ascuns”, spunea Adam înspăimântat când Dumnezeu îl striga îndată după ce săvârșește pozna cea mare a neascultării.
Teama, așadar, conține spaime, în timp ce frica are doar un amestec delicat și complex de duioasă îngrijorare și blândă prevedere.
Ești prevăzător atunci când iubești sau când vrei să câștigi ori sa păstrezi dragostea cuiva. Te îngrijorează orice fapt și oricare gest care ar putea sa îl mâhnească.
Cel ce se teme așteaptă mereu să fie pedepsit. Pentru cei ce se tem, Dumnezeu este cel ce pedepsește, iar pentru cei cu frica de El, Dumnezeu îi iubește.
„Cu frica de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”
Iată cum ne cheamă Dumnezeu să ne unim cu Sine, cinând laolaltă.
„…Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înțelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea”, îi spune Dumnezeu omului în Cartea lui Iov,28,28.
„Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”, constata Solomon in Pildele sale 1,7.
Altfel spus, teama este o formă camuflată a subminării relației de iubire.
Teama ucide iubirea!
Sursa: Cornel Constantin Ciomâzgă (2004). Lucrarea

sursa fotografiei: internet