Tulburarea hipocondriacă este clasificată in cadrul Manualului Diagnostic si Statistic al Asociației Psihiatrilor Americani (DSM IV, nu ca o tulburare anxioasa, ci ca o tulburare somatoformă. Cu toate acestea, tulburarea hipocondriacă poate fi privită, din punctul de vedere al concepției și terapiei cognitive, ca fiind o problemă strâns legată de anxietatea referitoare la propria stare de sănătate (Wells, 1999)

Preocupările acestor pacienți trebuie să le creeze un disconfort suficient de puternic, iar tulburarea trebuie sa dureze de cel puțin șase luni pentru a putea fi diagnosticată ca atare. Tulburarea respectivă nu se numără printre simptomele altor tulburări cum ar fi: tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă, atacul de panică, depresia majoră sau alta tulburare somatoformă.

Temerile pacienților hipocondriaci nu pot fi liniștite în urma unor controale și asigurări medicale. Unii hipocondriaci, solicită în permanență asigurări de la medicul lor curant și își fac nenumărate investigații de laborator, în timp ce alții au tendința de a evita contactul cu serviciile medicale.

Tulburarea hipocondriacă poate coexista cu atacurile de panică, îngrijorarea în legătură cu starea de sănătate putând avea fluctuații de-a lungul unor luni sau chiar zile. Fazele acute ale afecțiunii sunt urmate de perioade mai liniștite, când temerile subiecților par să se reducă în intensitate. Pacienții hipocondriaci se calmează în urma asigurărilor medicilor, dar starea lor de liniște nu durează mai mult de câteva ore, maxim câteva zile.

sursa fotografii: internet