Ambivalența este dilema schimbării. A simți în două feluri cu privire la ceva sau cineva reprezintă o experiență destul de obișnuită. Este greu să îți imaginezi o persoană care nu simte ambivalență față de nimic. A te simți 100% sigur cu privire la ceva important, este probabil mai mult excepțional decât normal. O persoană care suferă de alcoolism ar putea spune: „Vreau să mă abțin însă mă înspăimântă teama ca voi pierde controlul”. O persoană care are o aventură extramaritală oscilează între soț și amant într-o ambivalență intens emoțională. O persoană cu comportament compulsiv își poate dori cu disperare să evite ritualul incapacitant de fiecare dată, dar se poate simți condus de frică. Un astfel de conflict apropiere-evitare este caracteristic si comportamentelor adictive. Persoanele care se luptă cu consumul problematic de alcool, dependențe de droguri, bulimia sau jocul patologic, recunoaște adesea riscurile, costurile si efectele negative implicate in comportamentul problemă. Vor să bea (sau să fumeze, etc.) și nu vor. Vor să se schimbe și în același timp nu vor să se schimbe.
Este ușor să interpretezi greșit un astfel de conflict ambivalent ca patologic- pentru a concluziona ca este ceva în neregulă cu motivația, judecata, baza de cunoștințe sau starea mintală a persoanei.
A trece prin ambivalență reprezintă o fază naturală în procesul schimbării. În momentul în care persoanele rămân blocate în ambivalență, problemele pot persista și se pot intensifica.
Până când o persoană poate rezolva dilema „Vreau dar nu vreau”, cel mai probabil schimbarea va avansa greu și va fi limitată în timp.
William R. Miller- Interviul motivațional