Rugăciunea este un act de umilință. Pentru nivelurile inferioare ale conștiinței, rugăciunea este o încercare de a „primi” ceva pentru sine sau pentru alții, ca de exemplu un loc de muncă, sănătate, sau alte favoruri speciale.
Odată cu înălțarea în plan sufletesc, dispare această intenție de a-i cere Lui Dumnezeu ceva, iar actul rugăciunii devine o dedicare și nu o cerere.
Progresul pe scala conștiinței vine implicit și cu schimbarea accentului de pe egoism pe altruism, calitatea rugăciunii se modifică și ea spre dorința de a deveni un servitor al Domnului și un canal de transmitere a Voinței Sale, fără a încerca să specificăm însă cum anume ar trebui făcut acest lucru.
Mai curând decât cerere, rugăciunea devine abandonare, iar abandonarea înseamnă încredere, speranță, liniște, pace…
Multi tineri își pierd credința în Dumnezeu pentru că folosesc rugăciunea în care cer anumite lucruri și apoi sunt dezamăgiți când respectivele cerințe nu se împlinesc.
Fă o listă cu strategiile tale de gestionare atunci când te confrunți cu emoții copleșitoare (plângi; ruminezi mult; îți faci griji cu privire la viitor; te izolezi; folosești alcool, droguri… îți descarci emoțiile pe alții; te implici în activități riscante, folosești mâncarea pentru a te pedepsi- prea mult sau prea putin; te resemnezi…)
Găsește soluții pentru a înlocui comportamentele distructive (de exemplu scrie pe o hârtie tot ce simți)
Practică acceptarea (nu poti fugi dintr-un loc in care nu ai acceptat niciodată să ajungi; nu critica pe nimeni și nimic; nu judeca)
Fă o listă cu activitățile care îți procură plăcere (sport; dans; întâlnire cu prietenii; plimbare în natură; scrie un jurnal sau un blog; gătit; rugăciune; fă fotografii; îngrijește flori; muncește în curte; învață să repari lucruri; desenează; citește)
Distrage-ți atenția de la gândurile negre (fă ceva pentru alții; amintește-ți de lucruri plăcute; uită-te la fotografii; ascultă muzică; fă curățenie; vezi o comedie; redecorează casa)
Fă un program de relaxare (baie cu aromă; lumânări parfumate; întinde-te pe iarbă și șimte mirosul; plimbă-te prin pădure; ascultă muzică liniștitoare sau suntete din natură; ține în buzunar un mic obiect moale cu care să te joci; fă masaj)
Redescoperă-ți valorile și ierarhizează-le (fă o listă cu cele mai importante lucruri pentru tine)
Simte-te mai puternic (care sunt activitățile care te fac să te simți puternic? ) și practică acele lucruri
Fă pauze (acordă-ți timp)
Practică credința; roagă-te; dă drumul lacrimilor să iasă; du-te la biserică.
Fă-ți planuri pentru viitor, planifică, stabilește-ți obiective.
Folosește gânduri adaptative (va trece și problema asta; pot să-mi accept sentimentele; e normal să mă simt așa; pot să îmi modific starea; nu e grav)
Autoafirmare (pot; mă accept așa cum sunt; mă iubesc; am făcut greșeli dar mă iert)
Fă exerciții de concentrare (alege un obiect pe care să îl studiezi câteva minute de doua ori pe zi- alege mereu altul)
Fă exerciții de monitorizare a emoțiilor( fii atent la ele si spune-ți mă simt dezamăgit, inutil, furios…)
Monitorizează-ți agresivitatea fizică și verbală (desconsiderarea celorlalți, retragerea, amenințarea, blamarea, disprețul, învinuirea) și fă un jurnal al conflictelor, încearcă să îți dai seama ce sentiment era in spate (frică, abandon…)
Ce vreau eu și ce vor ceilalți? (știi ce vrei?, știi să ceri ajutor? cere, învață să spui nu atunci când este cazul, acționează conform valorilor tale)
Ia magneziu deoarece stresul cronic poate cauza deficiențe de magneziu. Acesta este un mineral calmant și relaxant, cunoscut de foarte mult timp. În plus, s-a demonstrat că este benefic pentru sistemul nervos, ajutându-vă să faceți față stresului.
Într-una dintre lucrările sale, prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, se referă la o categorie de bolnavi care constituie una dintre cele mai grele probleme ale practicii medicale: bolnavii care se plâng de diferite suferințe, dar la examinarea cărora medicul nu găsește nimic obiectiv patologic sau găsește prea puține date prin care să poată explica aceste suferințe; bolnavii ale căror tulburări de ordin subiectiv, lipsite de corespondent obiectiv evident, nu pot fi diagnosticați cu ușurință și lasă impresia că sunt creația unei minți tulburate.
Așadar, tensiunile emoționale, afective, de mică intensitate, dar permanente (care uneori pot fi conștiente, însă și inconștiente, obscure) în afară de explicația fiziologică, școala psihosomatică freudiană a dat explicații de ordin psihologic:procesul de conversie, fuga dintr-o situație morală intolerabilă, într-o boală fizică, refugiul inconștient în ea, în organic; suferințele morale, tensiunea afectivă, situația psihologică care apasă pe bolnav dispar sau se reduc apreciabil, când printr-un mecanism inconștient se convertesc în boală fizică. Se produce un fenomen de substituire morbidă, care canalizează suferința spre soma (trup), eliberându-l pe bolnav de chinurile suferințelor psihice, sufletești.
Așadar, boala fizică constituie expresia corporală a frământărilor psihicului, motivarea inconștientă a acestora și, in același timp, un mod compensator, substitutiv de a se sustrage, un mod de autopedepsire, un mod de a scăpa de o situație psihologică neplăcută, greu suportabilă( cum ar fi un complex de inferioritate, de frustrare sau de vinovăție), un mod de a atrage atenția și compasiunea celor din jur, de a capta interesul lor asupra propriei persoane.. S-ar putea spune că pacientul își ușurează starea de neliniște, greutățile morale, frământările sufletești, stările de tensiune emoțională, de neliniște, create de dificultățile familiale, sociale, materiale, sexuale, profesionale, sentimentale, prin devierea acestora înspre organe și apariția unor suferințe subiective, funcționale sau chiar organice .
Constatăm astfel, cât de complexe sunt resorturile profunde ale psihicului omenesc și cât de ample pot fi rezonanțele lui, ele întinzându-se dincolo de sistemul nervos, dincolo de viața psihică, debordând viața viscerală, în care pot determina cele mai variate și mai curioase tulburări, cele mai surprinzătoare manifestări, cele mai neobișnuite manifestări patologice.
In felul acesta trebuie interpretat și aforismul enunțat de psihiatrul Maudsley: „tristețea care nu se rezolvă cu lacrimi obligă alte organe să plângă”.
Mulți oameni cred că hipnoza este numai ceea ce vedem în spectacole: un artist impresionant care ne face să credem că are un anumit „har” sau „super-puteri” cu care poate transforma pe oricine într-o marionetă, ceea ce le cauzează oamenilor o neîncredere firească în hipnoză.
După cum vă puteți imagina, la fel ca în magie sau la cinema, artistul creează o iluzie, o atmosferă specială pentru a-și face show-ul: aceasta este meseria lui. Din această cauză, unii oameni asistă la spectacol și doresc chiar să participe la demonstrațiile de hipnoză din spectacol.
Ca atunci când mergeți la un film, știind în același timp că actorii joacă rolurile lor, că există efecte speciale și așa mai departe, artistul hipnotizator întreține această atmosferă magică, iluzia atotputerniciei. Acest lucru produce un efect hipnotic asupra spectatorilor voluntari și le întreține plăcerea de a participa la scenete.
Desigur, vorbim aici despre cea mai mică fațetă a hipnozei:există foarte puțini hipnotizatori de spectacol față de miile de hipnoterapeiți care lucrează zilnic în întreaga lume pentru a-i ajuta pe ceilalți, de aproape doua sute de ani.
Hipnoza, încă de la început, a fost folosită de către terapeuți pentru pacienții lor. Profesorul francez Hyppolite Berheim a inventat in 1891, pentru Hipnoză, termenul de „psihoterapie”. Asta însemna la acea vreme:tratamentul prin sugestie hipnotică. Da, inițial, psihoterapia era de fapt Hipnoză.
Hipnoza a avut întotdeauna vocația de a ajuta oamenii. Acesta este motivul pentru care ea ne atrage, deoarece se știe de mai multe secole că ea ne permite să ne folosim resursele profunde într-un mod eficient – și deci să ne vindecăm în mod natural, să trăim mai bine și chiar, de ce nu, să evoluăm ca persoană.
Așadar, ați vrea să descoperiți un nou mod de a practica hipnoza, care v-ar permite să vă bucurați de toate beneficiile ei?
Fie că suntem în căutarea unei mașini noi, a unui telefon mobil nou, a următoarei destinații de vacanță sau, pur și simplu, a meniului perfect pentru prânz, multitudinea de variante dintre care avem de ales este nemaipomenită. Adesea însă uităm că, paradoxal, tocmai aceste opțiuni ne conduc la insatisfacția cronică. Dacă suntem mulțumiți că avem de unde alege, în schimb avem mai puțină încredere în noi, când vine vorba de a lua decizii. Prea multe opțiuni ne fac nefericiți, căci avem permanent senzația că, poate, o altă variantă era mai bună. Desigur, avem de unde să ne informăm (internet, familie, prieteni…), dar multitudinea lor nu face decât să adâncească această confuzie. Cum să fii sigur că ai ales mașina potrivită sau haina cea mai potrivită pentru evenimentul la care urmează să participi?
Din acest motiv mie, una, nu îmi plac cumpărăturile. Mă duc pregătită de acasă știind ceea ce doresc să cumpăr, și nu mă abat din drumul meu. In zilele noastre, absența opțiunilor aproape că a devenit o formă de lux. Oamenii pot să trăiască bine cu mult mai puțin decât își pot închipui.
