Aș începe să vă povestesc ce era pentru mine această inteligență când eram mică, acum 15-20 de ani. Îmi aduc aminte de un episod de la vârsta de 10 ani când mă certasem cu fratele meu, bineînțeles, dintr-o prostie! (cum ar spune adulții). Dar pentru noi nu era deloc un lucru nesemnificativ. La acea vârstă toate erau trăite intens și toate erau importante. Provocarea pe care o întâlneai ți se părea cea mai mare, în acel moment! Așa le trăiește și astăzi fiecare copil și adolescent. Problema lui i se pare cea mai gravă, de nereparat, nu vede nici o speranță și își caută părinții pentru sprijin și ajutor, în acele clipe greu de suportat, dar de cele mai multe ori nu îi găsește.

Ceea ce s-a întâmplat în cearta noastră de frați a fost ca fratele meu mai mic s-a accidentat și și-a spart capul. Mă simțeam atât de vinovată și în același timp și împlinită, simțeam că merita ce i s-a întâmplat! Doar era împotriva mea, era dușmanul meu! Părinții mei i-au acordat toată atenția. Simțeam să fug și să mă ascund, și chiar m-am ascuns sub pătură, dar nu din teama de pedeapsă, ci din sentimentul de abandon. Partea mea de poveste nu o asculta nimeni, nu căuta nimeni să mă înțeleagă și pe mine. Nu eram și eu tot un copil rănit ca fratele meu? De ce n-a discutat cu mine nici unul dintre părinți? De ce pe mine nu m-au înțeles? Dacă ar fi să recomand ceva părinților în aceste momente, ar fi, schimbarea abordării.
Coborâți la nivelul copilului dumneavoastră, atât fizic, cât și emoțional. Aplecați-vă la înălțimea lui, nu-i vorbiți de sus, așezați-vă pe canapea sau ghemuiți-vă în genunchi ca să vă simtă egalul lor. Contează atât de mult pentru copil! Acolo învățăm că emoțiile noastre sunt normale și acceptate, învățăm să gestionăm conflictele. Un copil nu trebuie lăsat să își trăiască emoțiile singur, nu știe ce să facă cu ele, are nevoie de ghidare în acest sens. După cum spunea Margaret Mead “Copiii ar trebui învățați cum să gândească, nu ce să gândească”.
Dar întrebarea următoare este…Ce este inteligența emoțională pentru un părinte?
Pentru mulți părinți pe care i-am întâlnit, acest concept a fost unul cu totul nou.

În întâlnirile mele de consiliere în calitate de trainer, erau uimiți de multe ori de complexitatea emoțiilor. Nu e de condamnat deoarece acest concept este unul relative nou în societatea și cultura românească.
Pe vremea noastră și a părinților noștri așa ceva nu exista ca și idee, cu atât mai puțin ca abordare sau aplicare. Din două palme la fund erai “setat” emoțional. Dar dacă nu ne vom educa în această privință, traumele vor continua pentru următoarea generație, fiind tot mai greu de vindecat. Acum e momentul să conștientizăm importanța nevoii de educare a inteligenței emoționale!
Cum ar arăta viața fără inteligența emoțională?
Nu foarte bine! Dar îți pot spune cum ar arăta viața cu ea. Ar fi în continuare plină de
provocări și dileme, însă am putea găsi răspunsurile și soluțiile mai ușor. Am avea o altă
perspectivă asupra relației cu noi înșine, ca părinți, asupra relației cu partenerul nostru și mai ales asupra relației cu copiii noștri. Am trăi viața la alt nivel, fără să ne blocăm în etapele ei. Viața ar curge!
Te încurajez așadar să cauți locuri și oameni unde această inteligență emoțională se poate dezvolta, fie că găsești acest lucru într-un cabinet de psihologie, în programe de training sau de coaching personal.
Drag părinte și copil, îți doresc o viață emoțională plină și inteligentă!

Daniela Ardelean
Trainer și Coach pentru copii și adolescenți