„Tu ești cea aleasă”

O copilă, căci despre ea este vorba, de o bunătate și inteligență copleșitoare. Ea, cea care purta haine umile dar avea o inimă uriașă, încânta prin ceea ce era, nu prin ce avea. O fecioară care a crescut în Sfânta Sfintelor, hrănită de îngerii Domnului, omagia existența, mulțumea soarelui și ploii, râsului și lacrimilor, dădea slavă Lui Dumnezeu pentru toate.

Într-o zi, când se ruga în cămăruța ei, un personaj dintr-o altă lume, i-a adus o veste. Inima i-a tresărit, ochii i s-au mărit de uimire, fiindcă a primit cea mai spectaculoasă invitație. Nu, nu era o invitație scrisă cu litere aurii, de calitate și frumos decorată, ci era o invitație de la suflet la suflet, care îi va schimba viața ei, dar și a lumii întregi. Se făcuse un concurs cu milioane de participanți, un concurs de frumusețe, însă din cea rafinată: frumusețea interioară; frumusețe pe care timpul nu o șterge, puterea nu o domină, iar banii nu pot să o cucerească niciodată.

„Tu ești cea aleasă. Iată, vei naște pe Fiul celui Preaînalt!”

Ea avea să fie femeia cea mai vestită din istorie, cea mai iubită și cea mai cinstită de-a lungul generațiilor, dar pe care faima nu a sedus-o. Nicicând nu s-a mai văzut o tânără atât de discretă, blândă, duioasă și puternică în același timp.

A acceptat invitația, ceea ce avea să îi aducă multe bucurii dar și dureri insuportabile. Nu s-a plâns, nu și-a arătat îngrijorarea, mai ales că în vremea aceea, o femeie necăsătorită și însărcinată, era omorâtă cu pietre, dar când pătrunde credința, știința tace. Așa se face că din pronia Lui Dumnezeu, dreptul Iosif i-a fost aproape.

Acea tânără fecioară, atât de inocentă, plină de iubire, bucurie și speranță, a trebuit să traverseze deșertul, a fost umilită, abandonată, nevoită să simtă amărăciunea răutății oamenilor, ca să Îl nască pe Mântuitorul sufletelor noastre. Nu a născut în confort, nu exista sală de nașteri, nici măcar o toaletă nu a avut, ce să mai vorbim de medic, un pat moale sau prieteni care să îi fie alături. A fost greu, dar n-a primit aplauze, dimpotrivă, femeia aceea docilă și generoasă a simțit gustul umilinței și al respingerii. Dacă ar fi avut orgoliu, iar capacitatea ei de a iubi, nu ar fi fost sublimă, efectiv nu ar fi supraviețuit.

Oare cum e să Îl îngrijești pe copilul cel mai incredibil care s-a născut pe acest pământ? Cum să-i pui limite cuiva nelimitat? Cum să-l înveți să contemple natura pe Cel care a creat natura?

În aceste vremuri psihotice în care trăim, în care multe dintre noi avem cel puțin, confort, multe femei sunt deprimate. Ea a fost o femeie incredibilă, n-a abandonat, nu s-a predat. A înfruntat prejudecăți sociale, a rezistat lipsei de înțelegere și și-a stăpânit temerile. A fost alături de fiul ei până la final.

Mamă și fiu, a trăit alături de El cel mai nobil timp, fiecare învățau unul de la celălalt. El era disciplinat, harnic, fiu de tâmplar, lucra cu lemnul, cuiele și ciocanele, cu aceleași unelte care, într-o zi, aveau Să-l țintuiască pe cruce.

Ea Îl iubea atât de mult, încât nu putea să stea departe de el. L-a urmat peste tot, discretă, de la distanță, nu dorea atenție ci se bucura de El, văzând câtă lume Îl urmează, pe câți oameni îi vindeca, dar…lumea ei avea să se prăbușească din nou.

Fiul ei a fost trădat, prins și dus la judecată, umilit și răstignit. Fiul pe care ea l-a purtat pe brațe, acum era plin de sânge. Copilul ei a fost răstignit. Cea mai iubită dintre mame, a trăit un calvar, a fost cea mai mutilată dintre femei. Nici psihologia și nici psihiatria nu pot alina durerea unei mame, sau a unui tată care-și pierde fiul. Durerea îi era insuportabilă, fiul ei nu mai putea să o îmbrățișeze, să o aline.

Cea mai vestită între femei, a fost cea care a disprețuit cel mai mult faima, a fost atât de discretă, frumoasă și de senină! Nu voia laude, aplauze, ci doar să-și îmbrățișeze fiul în timp ce murea…, dar nu a avut acest drept.

Numele ei a fost Maria, pururea fecioara Maria! Atât de simplu și atât de puternic!

Sursa fotografiei: internet

Anxietatea poate fi motivatoare între anumite limite, și ne asigură securitatea și succesul

Anxietatea, la fel ca și stresul, poate fi prietenul nostru, iar nu inamicul nostru. Mult prea adesea devenim anxioși în legătură cu faptul că suntem anxioși. Ne temem să ne fie teamă, iar după un timp, e greu să mai știm care este adevărata problemă: motivul din cauza căruia am început să devenim anxioși, sau anxietatea că suntem anxioși. Eu aș numi-o intoleranța la frică.
O metaforă eficientă în acest sens, este cea a indicatorului de nivel redus de combustibil al mașinii. Atunci când se aprinde indicatorul de benzină, ni se amintește că nivelul acesteia este scăzut și că trebuie să realimentăm rezervorul. La fel, devenim anxioși atunci când trebuie să fim atenți la ceva, altfel vom rămâne fără benzină. Avem nevoie de îngrijorare ca să ne menținem în siguranță și productivi, pentru a funcționa cu toți cilindrii. Noi nu putem scăpa de frică: datorită fricii, specia umană a supraviețuit, de la începuturi, până azi. Gândește-te la următoarele:
Dacă nu ne-am îngrijora, am putea să traversăm oricând strada, riscând să fim loviți de o mașină.
Dacă nu am fi anxioși cu privire la performanța noastră la locul de muncă, am putea să ne relaxăm prea tare și astfel nu am fi bine pregătiți pentru o prezentare importantă, sau pentru o ședință.
Dacă nu am fi anxioși să ne luăm măsuri de siguranță atunci când conducem mașina sau mergem cu bicicleta, nu am fi suficient de prudenți, astfel încât să evităm accidentele.
Cred că ai prins ideea. Deci, anxietatea poate fi motivatoare intre anumite limite, și ne asigură securitatea și succesul. Gândurile iritante și catastrofizante, ne trag în jos în loc să ne ridice, atunci când anxietatea ne controlează mintea, în loc noi să ne conducem propria minte.

Sursa fotografiei: internet

Copilul din interiorul nostru

Observați oamenii, și veți constata că înfățișarea fizică este o mare amăgire. Majoritatea oamenilor arată ca niște adulți, dar nu sunt deloc adulți. Din punct de vedere emoțional, majoritatea oamenilor sunt încă copii. Emoțiile copilăriei continuă și în viața adultă, dar sunt ascunse sub masca unei denumiri pompoase. În majoritatea adulților, se găsește un copil care nu face decât să imite comportamentul unui adult. „Copilul nostru interior”, despre care auzim atât de des, nu este deloc numai în interiorul nostru, el este chiar foarte vizibil.

Atunci când cresc, oamenii preiau diferite identificări și copiază ceea ce consideră ei că ar fi potrivit din comportamentul și stilul unui adult; cu toate acestea, cel care face aceste lucruri, este copilul și nu adultul. Ceea ce vedem noi în viața de zi cu zi, sunt niște persoane ce acționează în baza unor programe și atitudini cu care se identifică, asemenea unor copii. Copilul mic dă dovadă de curiozitate, autocompătimire, invidie, competitivitate, izbucniri de mânie, izbucniri prin plâns, ură, resentimente, rivalități, dorința de a fi în centrul atenției, dorința de a fi admirat, învinovățirea celorlalți, refuzul responsabilității, căutarea favorurilor, minciuna, infatuare, și așa mai departe. Toate acestea sunt atribute ale copilului.

Dacă vom observa activitățile zilnice ale majorității adulților, vom înțelege că nimic nu s-a schimbat cu adevărat. Mintea noastră subconștientă, din punct de vedere emoțional, rămâne la nivelul unui copil de maxim șapte ani.

Această înțelegere ar trebui să ne facă să avem o atitudine de toleranță și compasiune, decât una de condamnare. Încăpățânarea și opoziția, care sunt caracteristice copilului de doi ani, continuă să domine personalitatea și la o vârstă venerabilă.

Există însă, și situații, când oamenii reușesc să treacă de la copilărie la adolescență. Aceștia devin eternii căutători ai senzațiilor tari. Iși provoacă destinul, fiind preocupați de corpul lor, de mușchi, flirturi, popularitate, cuceriri sexuale și romantice. Au o tendința de a deveni atrăgători, seducători, strălucitori, eroici, tragici, teatrali, dramatici și histrionici. Din nou, ceea ce este exteriorizat este o impresie a copilăriei, dar de data aceasta, a unei copilării ce trece în adolescență.

Copilul din noi este naiv și impresionabil, ușor de programat și ușor de sedus și de manipulat.

Sursa fotografiei: internet