Vulnerabilitatea, avantaj sau dezavantaj?

Vulnerabilitatea poate fi văzută drept capacitatea cuiva de a se lăsa expus în fața altora, fără să se controleze. Îți dau putere asupra mea și am încredere că nu o să o folosești împotriva mea.

Ai fost vreodată într-o situație în care te-ai simțit vulnerabil? Cum ai reacționat? Ai discutat cu ceilalți sau ai ales să rezolvi singur și să nu arați cât ți-a fost de greu?

La naștere, biologia noastră predispune să fim complet vulnerabili, să fim complet dependenți de cei din jur pentru supraviețuire. Cu toate acestea, experiențele pe care le avem ulterior, ne modifică în timp relația de vulnerabilitate în viața de adult.

Merită sau nu să fim vulnerabili? E bine sau nu să ne arătăm latura asta?

Suntem cea mai fragilă ființă de pe fața planetei, nu avem blană, nu suntem rezistenți la frig, nu avem gheare și colți… Dacă nu ne place, sau considerăm că nu trebuie să fim vulnerabili, este foarte trist, pentru că nu recunoaștem că suntem vulnerabili de când ne naștem. De când suntem copii ne bazăm pe părinți ca să supraviețuim. Motivul pentru care a ajuns specia umană dominantă, e tocmai pentru că am putut coopera unii cu ceilalți. Dar pentru ca un grup de oameni să colaboreze, condiția e ca ei să aibă încredere unii în ceilalți. În invulnerabilitate, unul din principalele lucruri care se pierd, e încrederea. Deci, nu doar că e bine să fim vulnerabili, e chiar indispensabil să fim deschiși către ceilalți dacă vrem să construim lucruri mai mari decât poate să o facă o singură persoană.

Sensibilitatea e ingredientul indispensabil pentru a construi relații trainice pe termen lung cu grupuri de oameni. Vulnerabilitatea nu e slăbiciune. Sunt momente în care treci prin niște experiențe în care îți exprimi emoțiile sau vulnerabilitatea și primești în schimb jigniri sau persecuție. În acel moment, nu prea vrei să te expui pentru jignirea pe care o primești ulterior, și astfel există riscul să ai senzația că e mai periculos să te expui decât să faci totul singur.

Oamenii certați cu vulnerabilitatea, învață lucrul acesta relativ repede și o asociază cu slabiciune, pentru că nevoile lor au fost folosite împotriva lor, ceea ce i-a facut să se simtă slabi.

Realitatea e că atunci când îți pui sufletul pe tavă, e posibil ca celălalt să folosească acest lucru împotriva ta, dar în egală măsură e și singurul fel în care poți să te conectezi cu alții și să ajuți oamenii din jur să înțeleagă ce simți. E mult mai mare probabilitatea să primești ajutor când îmi spui că ți-e teamă, decât când doar aștepți ca să îți citesc gândurile.

Ca să poți fi vulnerabil în fața unor oameni pe care îi respecți, ai nevoie de curaj. Minusul major in momentul în care te decizi să nu mai simți rușine, vinovăție, regret, tristețe, e că nu poți amorți selectiv emoțiile. Astfel, nu poți simți nici bucurie, entuziasm, împlinire…

Când alegem să nu mai fim vulnerabili, literalmente ne oprim o parte din creier, ne reducem spectrul emoțional, lucru care ne face să ne pierdem empatia.

Evitați să vă creați dușmani

Oamenii cad in capcana de a dori să fie chit sau de a se răzbuna. Ei își crează dușmani și animozități. Acestea împiedică o viață pașnică. Nimeni nu are nevoie de dușmani. Ei se pot răzbuna în moduri nebănuite, aducând astfel consecințe nefericite. Nici un conflict nu este câștigat; el persistă în ura celui care pierde.

Cea mai mare parte a violenței domestice constituie un răspuns fizic la o provocare verbală. Cu toate acestea, în cadrul societății noastre, victimele iau rar asupra lor responsabilitatea provocării, tentației sau a insultei.

A accepta întotdeauna responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă și a evita să devii o victimă, este o atitudine care te ajută să evoluezi spiritual.

Alegeți roluri și viziuni binevoitoare asupra vieții. Pozițiile dure nu conduc la creștere spirituală, chiar și în cazul în care sunt „corecte” sau „justificate”, un om al Lui Dumnezeu nu și le poate permite.

Trebuie să renunțăm la luxul răzbunării sau la sentimentul de mulțumire că s-a facut dreptate. Nu putem viola principii spirituale esențiale fără să plătim nici un preț.

Strategii de gestionare a emoțiilor copleșitoare

Fă o listă cu strategiile tale de gestionare atunci când te confrunți cu emoții copleșitoare (plângi; ruminezi mult; îți faci griji cu privire la viitor; te izolezi; folosești alcool, droguri… îți descarci emoțiile pe alții; te implici în activități riscante, folosești mâncarea pentru a te pedepsi- prea mult sau prea putin; te resemnezi…)

Găsește soluții pentru a înlocui comportamentele distructive (de exemplu scrie pe o hârtie tot ce simți)

Practică acceptarea (nu poti fugi dintr-un loc in care nu ai acceptat niciodată să ajungi; nu critica pe nimeni și nimic; nu judeca)

Fă o listă cu activitățile care îți procură plăcere (sport; dans; întâlnire cu prietenii; plimbare în natură; scrie un jurnal sau un blog; gătit; rugăciune; fă fotografii; îngrijește flori; muncește în curte; învață să repari lucruri; desenează; citește)

Distrage-ți atenția de la gândurile negre (fă ceva pentru alții; amintește-ți de lucruri plăcute; uită-te la fotografii; ascultă muzică; fă curățenie; vezi o comedie; redecorează casa)

Fă un program de relaxare (baie cu aromă; lumânări parfumate; întinde-te pe iarbă și șimte mirosul; plimbă-te prin pădure; ascultă muzică liniștitoare sau suntete din natură; ține în buzunar un mic obiect moale cu care să te joci; fă masaj)

Redescoperă-ți valorile și ierarhizează-le (fă o listă cu cele mai importante lucruri pentru tine)

Simte-te mai puternic (care sunt activitățile care te fac să te simți puternic? ) și practică acele lucruri

Fă pauze (acordă-ți timp)

Practică credința; roagă-te; dă drumul lacrimilor să iasă; du-te la biserică.

Fă-ți planuri pentru viitor, planifică, stabilește-ți obiective.

Folosește gânduri adaptative (va trece și problema asta; pot să-mi accept sentimentele; e normal să mă simt așa; pot să îmi modific starea; nu e grav)

Autoafirmare (pot; mă accept așa cum sunt; mă iubesc; am făcut greșeli dar mă iert)

Fă exerciții de concentrare (alege un obiect pe care să îl studiezi câteva minute de doua ori pe zi- alege mereu altul)

Fă exerciții de monitorizare a emoțiilor( fii atent la ele si spune-ți mă simt dezamăgit, inutil, furios…)

Practică bunătatea, compasiunea, generozitatea, recunoștința, contemplarea

Monitorizează-ți agresivitatea fizică și verbală (desconsiderarea celorlalți, retragerea, amenințarea, blamarea, disprețul, învinuirea) și fă un jurnal al conflictelor, încearcă să îți dai seama ce sentiment era in spate (frică, abandon…)

Ce vreau eu și ce vor ceilalți? (știi ce vrei?, știi să ceri ajutor? cere, învață să spui nu atunci când este cazul, acționează conform valorilor tale)

Ia magneziu deoarece stresul cronic poate cauza deficiențe de magneziu. Acesta este un mineral calmant și relaxant, cunoscut de foarte mult timp. În plus, s-a demonstrat că este benefic pentru sistemul nervos, ajutându-vă să faceți față stresului.

Sper să îți fie de folos!

Să încercăm să ne „dezaccelerăm”

Imagine

Am ajuns să ne simțim rușinați și vinovați că stăm liniștiți. Când gândim mai mult, avem chiar remușcări. Ne gândim și planificăm, unde vom lua prânzul, la cât merg la ședință… trăim ca și cum am vrea în fiecare clipă să nu ratăm nimic, să nu ne scape din vedere nimic important.

De la filosoful grec Aristotel ne-a rămas cunoașterea faptului că orice virtute se situează la mijloc, între doua extreme. În era stresului, a sindromului burn-out (epuizare), respectiv bore-out (mor de plictiseală), nervozitate, dar si gol lăuntric, dependențe de tot felul, inclusiv dependența de distracții, noi avem de-a face cu o stare de plictis care se răspândește cu o repeziciune epidemică, pe care nu degeaba o caracterizăm prin atributul „de moarte”.

Starea de echilibru sănătos, pentru care trebuie să ne străduim, în viața cotidiană, s-o realizăm clipă de clipă, inseamnă răgaz, perioade de timp pline de conținut la modul prezent.

Procesul de pierdere a echilibrului, o scindare între gândire, simțire și voință,  este descris în literatura psihologică drept „sărăcire” și se răspândește în proporții epidemice sub forma bolilor epocii, cum sunt îmbolnăvirile de inimă, tulburări de somn, anxietate și depresie.

Propriu zis, toate fenomenele de nervozitate, ca de exemplu, incoerența  gândurilor, pierderea memoriei, concentrare intelectuală slabă, probleme psihosomatice, dar și zvâcnirea incontrolată a membrelor sau a mușchilor pot fi înțelese drept simptome ale faptului că omul a pierdut stăpânirea asupra minții și sufletului său.

Omul modern, blestemă răbdarea și, de aceea, nu mai poate să se bucure de clipa cea frumoasă fiindcă trăiește deja în viitor. La urma urmelor, nerăbdarea a fost aceea care l-a alungat pe om din paradis, iar graba l-a cuprins tot mai mult.

Nietzsche a recunoscut foarte devreme consecințele acestui mod de a trăi al omului, care din cauza accelerării crescânde, a vitezei tot mai mari care domină viața modernă:” Din cauză ca-i lipsește liniștea, civilizația noastră se îndreaptă spre o nouă stare de barbarie.”

In nici o altă epocă n-au fost mai apreciați oamenii activi, adică cei fără astâmpăr. De aceea avem nevoie de intensificarea într-o măsură foarte mare a caracterului contemplativ. Absența liniștii și a cugetării duc, cu timpul, la eroare și, în consecintă, la brutalitate.

În urma accelerării, în om și în natură, nimic nu mai poate ajunge să se maturizeze cu adevărat.

“Nimic nu e mai insuportabil pentru un om decât să se afle într-o stare de liniște totală, fără nici o pasiune, fără nici o activitate, fără nici un amuzament, fără posibilitatea de a-și pune forțele la contribuție pentru ceva. Atunci el va simți nimicul său, dependența sa, neputința sa, golul său interior. Din adâncul sufletului său se vor ridica neîncetat plictisul, descurajarea, tristețea, îngrijorarea, dezgustul, disperarea”, spunea Blaise Pascal, încă din secolul al XVII-lea.

Fiindcă rareori omul suportă această formă a negării de sine, se anesteziază cu tot felul de lucruri exterioare, menite să-l “consoleze” pentru senzația de gol interior. Problemele mari apar seara, la culcare, când stimulii exteriori nu mai sunt prezenți, omul fiind față în față cu golul interior, apar insomniile și angoasele.

Toate aceste pericole pot fi învinse numai printr-un efort de voință individual. Împotriva hiperactivității avem nevoie de principiul răgazului și al contemplării, responsabilitatea încetinirii conștiente a ritmului trepidant, iar împotriva golului interior ce se ivește, de gânduri și sentimente pline de conținut sufletesc-spiritual.

Suntem atâta de neînțelepți, că rătăcim prin niște timpuri care nu sunt ale noastre și ratăm prezentul, singurul timp care ne aparține de fapt. În genere, prezentul este acela care ne displace. Îl ascundem de privirea noastră fiindcă el ne chinuie; iar când trece, ne întristăm că trece. Căutam să-l facem suportabil apelând la viitor, așa ca noi, nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim.

Așteptăm mereu să fim fericiți și nu suntem niciodată.

Dacă începem să ne “dezaccelerăm” pe noi înșine, încetul cu încetul, adică să redevenim atenți la ce e in jur, și dacă încercăm să fim cu adevărat “prezenți” acolo unde suntem, ne vom recăpăta echilibrul, iar viața noastră va avea un sens.

Virtutile terapeutice ale culorilor


Cu totii folosim cromoterapia, alegand, constient sau nu, culorile care ne fac bine. Astfel, pentru a scadea febra, galii purtau intotdeauna o flanela rosie. In Anglia, sugarii erau imbracati in hainute din matase rosie, pentru a le alina durerile de dinti. Violetul este recunoscut de toata lumea drept calmant al starilor de nervozitate si un bun incarcator de baterii, in plan mental. Tentatia de a considera aceasta culoare drept miraculoasa e mare.

Efectele psihologice ale ALBULUI

Albul este asociat adesea cu puritatea, delicatetea,rafinamentul, noutatea si inocenta. Daca reprezinta culoarea ta preferata, inseamna ca te astepti la experiente fericite. Cauti perfectiunea si dai curs dorintelor in mod constant. Te dedici tuturor, dar astepti si de la ceilalti acelasi lucru. Te caracterizeaza diplomatia, tineretea interioara, forta de caracter si detesti scandalurile.
Intr-adevar, aceasta non-culoare incurajeaza linistea si puritatea. Relaxeaza, confera un tonus psihic mai bun si stimuleaza gandirea pozitiva. In decoratiuni este folosit pentru proprietatea sa de a crea iluzia unui spatiu mai mare.

Jung- despre omul religios

Jung era de parere ca omul a dezvoltat intotdeauna si pretutindeni forme de expresie religioasa in numele a ceea ce el numeste o „functie religioasa naturala”. „Putin conteaza ce crede lumea despre experienta religioasa; cel care a avut-o poseda imensa comoara a unui lucru care, pentru el, a devenit o sursa de viata, de semnificatie si de frumusete si care a dat o noua splendoare lumii si umanitatii. El are credinta si pacea”.

Dupa Jung, spiritualitatea este o expresie normala a inconstientului nostru. In felul ei, ea influenteaza individul la fel de puternic ca instinctul sexual si instinctul de agresiune. Ignorarea ei provoaca un dezechilibru. Acceptarea si dezvoltarea ei conduc, in schimb, la procesul de individuatie, care ne permite in a doua jumatate a vietii reconcilierea cu aspectele neglijate ale personalitatii noastre si ne antreneaza catre un nivel de constiinta superior.

Ce este spiritualitatea?

E greu sa dai o definitie spiritualitatii, intr-atat aceasta notiune face loc intreprinderilor divergente si contradictorii. Spiritualitatea ne leaga de valorile, sentimentele si credintele noastre cele mai profunde. Ea ne permite sa dam sens vietii noastre, ne clarifica raporturile cu boala si cu moartea si defineste relatiile pe care le avem cu lumea.
In sens mai larg, spiritualitatea reflecta eterna cautare a oamenilor a ceva mai presus de ei insisi.


Spiritualitatea este benefica pentru sanatatea fizica
Studiine au arata ca investirea religioasa poate reduce riscurile aparitiei a numeroase boli, atat fizice, cat si psihologice, ameliora starea de sanatate generala si favoriza longevitatea. S-a constatat ca efectul religiei asupra sanatatii este benefica in 81% din cazuri . Autorul studiului a concluzionat ca un medicament sau o terapie medicala are mai mult succes daca e insotita de practici religioase.
O alta sinteza a studiilor cele mai fiabile indica faptul ca practica religioasa ar avea un efect protector impotriva deceselor cauzate de cancere, boli cardiace si respiratorii, ca si impotriva sinuciderilor. S-a aratat ca persoanele de orice religie care se supun unei practici religioase o data sau de mai multe ori pe saptamana pot spera sa traiasca cu aproape sapte ani mai mult decat ceilalti.

… Si mentala
Spiritualitatea nu se multumeste sa adauge ani vietii, ea reduce si suferinta psihologica si amelioreaza buna dispozitie. Oamenii recurg in mod frecvent la religie pentru gestionarea stresului. Credinta in Dumnezeu, citirea Bibliei, rugaciunea sau participarea la slujbele religioase constituie adesea o sursa de imbarbatare in fata anxietatii si a disperari. Persoanele care au o practica religioasa activa sunt mai putin deprimate si anxioase si fac mai bine fata adversitatii decat celelalte.
Pe de alta parte, atunci cand religia este asociata cu tratamente standard ale anxietatii si depresiei, rezultatele sunt superioare terapiilor clasice .
Legaturile intre religie si fericire au generat, de asemenea, numeroase studii. Persoanele avand o credinta religioasa puternica au un nivel de satisfactie mai ridicat, o fericire personala mai accentuata si repercursiunile evenimentelor de viata traumatice sunt mai putin negative.
Ca si o concluzie, se pare ca credinta mareste gradul de optimism si de fericire al credinciosilor.

Nevoia de mangaiere la copil

Nevoia de contacte corporale este la fel de irepresibila si de fundamentala ca si foamea, setea si somnul. Pentru o dezvoltare deplina a trupului si mintii si pentru obtinerea unei vitalitati optime, copilul are nevoie de stimulare cutanata. Langa trupul mamei sale, el primeste maximum de contacte: in bratele ei, ii percepe caldura, blandetea, vibratiile, este leganat, mangaiat, alintat, imbratisat; la pieptul ei, pe langa senzatiile orale, beneficiaza de stimulari periorale ale fetei, nasului, barbiei.
Lipsa de contacte corporale dauneaza sanatatii, cresterii si dezvoltarii psihomotorii ale copilului.
Copii hraniti la san timp de sase luni au o dezvoltare psihica si fizica superioara celor hraniti cu biberonul: testele de crestere scot in evidenta niste rezultate mai performante; rezistenta la boli este mai mare, invata mai repede sa vorbeasca si sa mearga.
Aceste rezultate nu depind doar de o alimentatie echilibrata, ci si de mediul tactil, afectiv si atat de linistitorul supt.
Dr. Gerard Leleu

Copilul nemangaiat

Din nefericire, un copil poate trai intre mama si tata dar sa nu obtina toata afectiunea de care are nevoie. Exista mame imature, anxioase sau egoiste, care nu le ofera copiilor lor contactele necesare, prelungi si pline de caldura, carora nu le place cu adevarat sa-si hraneasca copiii, sa ii mangaie, sa ii scalde, sa ii infaseze, sa ii legene. Exista si mame care nu au timp. Placerea fiind indispensabila dezvoltarii armonioase a copilului, lipsa acesteia va fi in mod dureros resimtita.
Pentru a-si alina suferinta, copilul va apela la substitutii unor mangaieri : isi va suge degetul sau un obiect oarecare, se va scobi in nas, se va juca cu vreo suvita de par, va strange in brate o papusa sau o perna, se va legana.
Copilul isi poate exprima suferinta si in limbajul corpului, asa cum a demonstrat Spitz: colicile, vomitarile, astmul, eczema, sunt adesea niste manifestatii psihosomatice.
Si pentru ca absenta mangaierilor-ale pielii, dar si ale sufletului l-a transformat intr-un „ecroseu” , copilul va trebui sa-si creeze o carapace si sa devina nesimtitor, daca vrea sa nu mai sufere.
Din acel moment, acest „dur” nu va mai suporta mangaierile: iar cand va veni timpul iubirii, nu va sti nici sa ofere, dar nici sa primeasca tandrete.
Acesti copii care nu se simt bine in pielea lor, au cu propriul corp relatii dificile: mersul le este rigid, greoi, gesturile le sunt lipsite de gratie, neadaptate, si sunt neindemanatici.
Relatia lor cu celalat nu este deloc mai buna: grosolanii sunt lipsiti de tact, neindemanaticii isi verbalizeaza greu emotiile, taciturnii evita dialogul.
Stangaci si nefiresti, se incurca in gesturile simple ale afectiunii, ca de pilda, atunci cand trebuie sa-l tina de mana sau sa-l imbratiseze pe celalat.
Dr. Gerard Leleu