Să încercăm să ne „dezaccelerăm”

Imagine

Am ajuns să ne simțim rușinați și vinovați că stăm liniștiți. Când gândim mai mult, avem chiar remușcări. Ne gândim și planificăm, unde vom lua prânzul, la cât merg la ședință… trăim ca și cum am vrea în fiecare clipă să nu ratăm nimic, să nu ne scape din vedere nimic important.

De la filosoful grec Aristotel ne-a rămas cunoașterea faptului că orice virtute se situează la mijloc, între doua extreme. În era stresului, a sindromului burn-out (epuizare), respectiv bore-out (mor de plictiseală), nervozitate, dar si gol lăuntric, dependențe de tot felul, inclusiv dependența de distracții, noi avem de-a face cu o stare de plictis care se răspândește cu o repeziciune epidemică, pe care nu degeaba o caracterizăm prin atributul „de moarte”.

Starea de echilibru sănătos, pentru care trebuie să ne străduim, în viața cotidiană, s-o realizăm clipă de clipă, inseamnă răgaz, perioade de timp pline de conținut la modul prezent.

Procesul de pierdere a echilibrului, o scindare între gândire, simțire și voință,  este descris în literatura psihologică drept „sărăcire” și se răspândește în proporții epidemice sub forma bolilor epocii, cum sunt îmbolnăvirile de inimă, tulburări de somn, anxietate și depresie.

Propriu zis, toate fenomenele de nervozitate, ca de exemplu, incoerența  gândurilor, pierderea memoriei, concentrare intelectuală slabă, probleme psihosomatice, dar și zvâcnirea incontrolată a membrelor sau a mușchilor pot fi înțelese drept simptome ale faptului că omul a pierdut stăpânirea asupra minții și sufletului său.

Omul modern, blestemă răbdarea și, de aceea, nu mai poate să se bucure de clipa cea frumoasă fiindcă trăiește deja în viitor. La urma urmelor, nerăbdarea a fost aceea care l-a alungat pe om din paradis, iar graba l-a cuprins tot mai mult.

Nietzsche a recunoscut foarte devreme consecințele acestui mod de a trăi al omului, care din cauza accelerării crescânde, a vitezei tot mai mari care domină viața modernă:” Din cauză ca-i lipsește liniștea, civilizația noastră se îndreaptă spre o nouă stare de barbarie.”

In nici o altă epocă n-au fost mai apreciați oamenii activi, adică cei fără astâmpăr. De aceea avem nevoie de intensificarea într-o măsură foarte mare a caracterului contemplativ. Absența liniștii și a cugetării duc, cu timpul, la eroare și, în consecintă, la brutalitate.

În urma accelerării, în om și în natură, nimic nu mai poate ajunge să se maturizeze cu adevărat.

“Nimic nu e mai insuportabil pentru un om decât să se afle într-o stare de liniște totală, fără nici o pasiune, fără nici o activitate, fără nici un amuzament, fără posibilitatea de a-și pune forțele la contribuție pentru ceva. Atunci el va simți nimicul său, dependența sa, neputința sa, golul său interior. Din adâncul sufletului său se vor ridica neîncetat plictisul, descurajarea, tristețea, îngrijorarea, dezgustul, disperarea”, spunea Blaise Pascal, încă din secolul al XVII-lea.

Fiindcă rareori omul suportă această formă a negării de sine, se anesteziază cu tot felul de lucruri exterioare, menite să-l “consoleze” pentru senzația de gol interior. Problemele mari apar seara, la culcare, când stimulii exteriori nu mai sunt prezenți, omul fiind față în față cu golul interior, apar insomniile și angoasele.

Toate aceste pericole pot fi învinse numai printr-un efort de voință individual. Împotriva hiperactivității avem nevoie de principiul răgazului și al contemplării, responsabilitatea încetinirii conștiente a ritmului trepidant, iar împotriva golului interior ce se ivește, de gânduri și sentimente pline de conținut sufletesc-spiritual.

Suntem atâta de neînțelepți, că rătăcim prin niște timpuri care nu sunt ale noastre și ratăm prezentul, singurul timp care ne aparține de fapt. În genere, prezentul este acela care ne displace. Îl ascundem de privirea noastră fiindcă el ne chinuie; iar când trece, ne întristăm că trece. Căutam să-l facem suportabil apelând la viitor, așa ca noi, nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim.

Așteptăm mereu să fim fericiți și nu suntem niciodată.

Dacă începem să ne “dezaccelerăm” pe noi înșine, încetul cu încetul, adică să redevenim atenți la ce e in jur, și dacă încercăm să fim cu adevărat “prezenți” acolo unde suntem, ne vom recăpăta echilibrul, iar viața noastră va avea un sens.

Virtutile terapeutice ale culorilor


Cu totii folosim cromoterapia, alegand, constient sau nu, culorile care ne fac bine. Astfel, pentru a scadea febra, galii purtau intotdeauna o flanela rosie. In Anglia, sugarii erau imbracati in hainute din matase rosie, pentru a le alina durerile de dinti. Violetul este recunoscut de toata lumea drept calmant al starilor de nervozitate si un bun incarcator de baterii, in plan mental. Tentatia de a considera aceasta culoare drept miraculoasa e mare.

Efectele psihologice ale ALBULUI

Albul este asociat adesea cu puritatea, delicatetea,rafinamentul, noutatea si inocenta. Daca reprezinta culoarea ta preferata, inseamna ca te astepti la experiente fericite. Cauti perfectiunea si dai curs dorintelor in mod constant. Te dedici tuturor, dar astepti si de la ceilalti acelasi lucru. Te caracterizeaza diplomatia, tineretea interioara, forta de caracter si detesti scandalurile.
Intr-adevar, aceasta non-culoare incurajeaza linistea si puritatea. Relaxeaza, confera un tonus psihic mai bun si stimuleaza gandirea pozitiva. In decoratiuni este folosit pentru proprietatea sa de a crea iluzia unui spatiu mai mare.

Jung- despre omul religios

Jung era de parere ca omul a dezvoltat intotdeauna si pretutindeni forme de expresie religioasa in numele a ceea ce el numeste o „functie religioasa naturala”. „Putin conteaza ce crede lumea despre experienta religioasa; cel care a avut-o poseda imensa comoara a unui lucru care, pentru el, a devenit o sursa de viata, de semnificatie si de frumusete si care a dat o noua splendoare lumii si umanitatii. El are credinta si pacea”.

Dupa Jung, spiritualitatea este o expresie normala a inconstientului nostru. In felul ei, ea influenteaza individul la fel de puternic ca instinctul sexual si instinctul de agresiune. Ignorarea ei provoaca un dezechilibru. Acceptarea si dezvoltarea ei conduc, in schimb, la procesul de individuatie, care ne permite in a doua jumatate a vietii reconcilierea cu aspectele neglijate ale personalitatii noastre si ne antreneaza catre un nivel de constiinta superior.

Ce este spiritualitatea?

E greu sa dai o definitie spiritualitatii, intr-atat aceasta notiune face loc intreprinderilor divergente si contradictorii. Spiritualitatea ne leaga de valorile, sentimentele si credintele noastre cele mai profunde. Ea ne permite sa dam sens vietii noastre, ne clarifica raporturile cu boala si cu moartea si defineste relatiile pe care le avem cu lumea.
In sens mai larg, spiritualitatea reflecta eterna cautare a oamenilor a ceva mai presus de ei insisi.


Spiritualitatea este benefica pentru sanatatea fizica
Studiine au arata ca investirea religioasa poate reduce riscurile aparitiei a numeroase boli, atat fizice, cat si psihologice, ameliora starea de sanatate generala si favoriza longevitatea. S-a constatat ca efectul religiei asupra sanatatii este benefica in 81% din cazuri . Autorul studiului a concluzionat ca un medicament sau o terapie medicala are mai mult succes daca e insotita de practici religioase.
O alta sinteza a studiilor cele mai fiabile indica faptul ca practica religioasa ar avea un efect protector impotriva deceselor cauzate de cancere, boli cardiace si respiratorii, ca si impotriva sinuciderilor. S-a aratat ca persoanele de orice religie care se supun unei practici religioase o data sau de mai multe ori pe saptamana pot spera sa traiasca cu aproape sapte ani mai mult decat ceilalti.

… Si mentala
Spiritualitatea nu se multumeste sa adauge ani vietii, ea reduce si suferinta psihologica si amelioreaza buna dispozitie. Oamenii recurg in mod frecvent la religie pentru gestionarea stresului. Credinta in Dumnezeu, citirea Bibliei, rugaciunea sau participarea la slujbele religioase constituie adesea o sursa de imbarbatare in fata anxietatii si a disperari. Persoanele care au o practica religioasa activa sunt mai putin deprimate si anxioase si fac mai bine fata adversitatii decat celelalte.
Pe de alta parte, atunci cand religia este asociata cu tratamente standard ale anxietatii si depresiei, rezultatele sunt superioare terapiilor clasice .
Legaturile intre religie si fericire au generat, de asemenea, numeroase studii. Persoanele avand o credinta religioasa puternica au un nivel de satisfactie mai ridicat, o fericire personala mai accentuata si repercursiunile evenimentelor de viata traumatice sunt mai putin negative.
Ca si o concluzie, se pare ca credinta mareste gradul de optimism si de fericire al credinciosilor.

Nevoia de mangaiere la copil

Nevoia de contacte corporale este la fel de irepresibila si de fundamentala ca si foamea, setea si somnul. Pentru o dezvoltare deplina a trupului si mintii si pentru obtinerea unei vitalitati optime, copilul are nevoie de stimulare cutanata. Langa trupul mamei sale, el primeste maximum de contacte: in bratele ei, ii percepe caldura, blandetea, vibratiile, este leganat, mangaiat, alintat, imbratisat; la pieptul ei, pe langa senzatiile orale, beneficiaza de stimulari periorale ale fetei, nasului, barbiei.
Lipsa de contacte corporale dauneaza sanatatii, cresterii si dezvoltarii psihomotorii ale copilului.
Copii hraniti la san timp de sase luni au o dezvoltare psihica si fizica superioara celor hraniti cu biberonul: testele de crestere scot in evidenta niste rezultate mai performante; rezistenta la boli este mai mare, invata mai repede sa vorbeasca si sa mearga.
Aceste rezultate nu depind doar de o alimentatie echilibrata, ci si de mediul tactil, afectiv si atat de linistitorul supt.
Dr. Gerard Leleu

Copilul nemangaiat

Din nefericire, un copil poate trai intre mama si tata dar sa nu obtina toata afectiunea de care are nevoie. Exista mame imature, anxioase sau egoiste, care nu le ofera copiilor lor contactele necesare, prelungi si pline de caldura, carora nu le place cu adevarat sa-si hraneasca copiii, sa ii mangaie, sa ii scalde, sa ii infaseze, sa ii legene. Exista si mame care nu au timp. Placerea fiind indispensabila dezvoltarii armonioase a copilului, lipsa acesteia va fi in mod dureros resimtita.
Pentru a-si alina suferinta, copilul va apela la substitutii unor mangaieri : isi va suge degetul sau un obiect oarecare, se va scobi in nas, se va juca cu vreo suvita de par, va strange in brate o papusa sau o perna, se va legana.
Copilul isi poate exprima suferinta si in limbajul corpului, asa cum a demonstrat Spitz: colicile, vomitarile, astmul, eczema, sunt adesea niste manifestatii psihosomatice.
Si pentru ca absenta mangaierilor-ale pielii, dar si ale sufletului l-a transformat intr-un „ecroseu” , copilul va trebui sa-si creeze o carapace si sa devina nesimtitor, daca vrea sa nu mai sufere.
Din acel moment, acest „dur” nu va mai suporta mangaierile: iar cand va veni timpul iubirii, nu va sti nici sa ofere, dar nici sa primeasca tandrete.
Acesti copii care nu se simt bine in pielea lor, au cu propriul corp relatii dificile: mersul le este rigid, greoi, gesturile le sunt lipsite de gratie, neadaptate, si sunt neindemanatici.
Relatia lor cu celalat nu este deloc mai buna: grosolanii sunt lipsiti de tact, neindemanaticii isi verbalizeaza greu emotiile, taciturnii evita dialogul.
Stangaci si nefiresti, se incurca in gesturile simple ale afectiunii, ca de pilda, atunci cand trebuie sa-l tina de mana sau sa-l imbratiseze pe celalat.
Dr. Gerard Leleu

De ce avem nevoie de atingeri


Atingerea este una dintre experientele principale ale puilor, fie ei rozatoare, primate sau oameni. Ne gandim imediat ca factorii generatori de stres constau dintr-o diversitate de lucruri neplacute care pot influenta un organism. Uneori, un factor generator de stres poate fi lipsa unui stimul pentru organism, iar absenta atingerii pare a fi unul dintre factorii de stres cei mai importanti ai dezvoltarii de care putem avea parte.
Studiile pe soareci, maimute si oameni au scos in evidenta faptul ca acestia cresc considerabil mai linistiti daca sunt atinsi sau mangaiati in mod regulat. Aceasta nu are legatura doar cu oferirea protectiei, ci stimuleaza si sistemele de relaxare.

Nevoia de mangaiere la adult

Adultul sufera din cauza frustrarilor de odinioara, ale caror efecte se perpetueaza, si le indura si pe cele ale prezentului daca iubitul/iubita nu-l mangaie.
Cand inconstientul hotaraste sa somatizeze anxietatea de frustrare afectiva, o face adesea la nivelul pielii: diverse tipuri de prurit, urticarii, eczeme, acnee, psoriazis, cadere a parului; sunt cele mai obisnuite manifestari.
Leziunile pruriginoase pot fi interpretate ca un strigat violent al pielii; dorinta iese la suprafata epidermei, o nevoie de iubire reprimata sau o cerere de a fi atins.
Anxietatea determinata sau agravata de insatisfactia tactila sau afectiva poate provoca o serie de contracturi musculare dureroase, mai ales la nivelul muschilor vertebrari dorsali. Multe cervicalgii, dorsalgii sau lombalgii, considerate pe nedrept reumatisme sau nevralgii, nu sunt altceva decat dureri spastice cauzate de carentele in mangaieri.
Si viscerele pot cristaliza nemultumirile cronice: astmul, gastrita, dischinezia biliara, colita, dureri de ovare sau uter-corespund unor spasme sau unor congestii ale unor organe, susceptibile sa apara la oamenii privati de mangaieri. Si cate femei suferind de migrene, nu sunt victimele unui barbat incapabil de tandrete. Si cati suferinzi de ulcer nu sunt martirii unor femei ursuze sau egoiste.
Lipsa mangaierilor, expresie a absentei sau a putinatatii iubirii primare, da nastere anxietatii. Iar de la anxietate la nevroza de organ nu este decat un pas.
Iar in atitudinea fizica si comportamentul acestor adulti nemangaiati regasim aceleasi rezerve, rigiditati si neindemanari care de-abia se conturau la copil si care ating o culme la anumiti „flacai tomnatici” sau „fete batrane” ori la parteneri morocanosi si soti posaci.
In relatia dintre femeie si barbat, in stadiul ei intim si ultim, sexualitatea, pielea isi are propriul rol, pe intreaga-i suprafata, in toate nuantele si gradele sensibilitatii sale. Jocuri ale dragostei, jocuri ale pielii.
Este prin urmare, previzibil ca aceia care sunt, din cauza copilariei, niste raniti ai pielii vor prezenta anumite tulburari ale senzualitatii.
Dr. Gerard Leleu

Intelege-ti frica

Intelege-ti frica si reactia pe care o determina. Intelegand ca frica face parte integranta din orice situatie de confruntare si ca reactiile fizice la aceasta sunt absolute firesti, te vei simti mai bine pregatit.
Patrunde sindromul fricii. Planifica dinainte, nu intra orbeste. Repeta in minte si incearca sa vizualizezi cum o sa reactionezi .
Gandeste-te cum o sa abordezi pozitiv obstacolele si imagineaza-ti cum o sa fii incununat cu lauri. Imagineaza-ti de asemenea, urmarile succesului si lucrurile bune si pe cele rele pe care le poate aduce. Imagineaza-ti cum o sa le faci fata.
Nu te teme de reactiile fizice pe care le ai. Se spune ca in viata nu trebuie sa ne fie frica de nimic altceva decat de frica insasi, ceea ce este mult mai aproape de realitate decat si-ar imagina multi. Anticiparea este cu siguranta mai neplacuta decat confruntarea in sine. De multe ori, oamenii sunt atat de macinati de frici, incat sfarsesc prin a se teme mai mult de sentimentele aferente confruntarii decat de obiectul fricii in sine. Atunci cand anticipezi excesiv, deschizi usa spre dl. Negativ care, observandu-ti slabiciunea, trece la lucru si o va exploata pana cand aceasta devine o intrare pe care o poate folosi cand vrea.
Cu cate reusesti mai mult sa te mentii in situatia de expunere, cu atat vei intelege mai bine cat de adevarat este ceea ce am spus. Daca nu te expui, nu te extinzi. Cu cat mai multa expunere, cu atat mai multa extindere.
Fii optimist: controleaza adversarul interior si nu va mai fi nimic din ce nu vei putea realiza.