La naștere, oamenii sunt slabi, iar această slăbiciune face necesar ca alții să se îngrijească de ei. Tiparul vieții copiilor nu poate fi înțeles fără să ne raportăm la persoanele care au grijă de ei si care le compensează slăbiciunile. Individualitatea copiilor este compusă din ceva mai mult decât individualitatea lor fizică; ea implică o întreagă rețea de relații sociale. Ceea ce este aplicabil copiilor ni se aplică, într-o anumită măsură, nouă, tuturor. Slăbiciunea care face necesară viața copiilor î-o familie este asemănătoare cu slăbiciunea care îi face pe oameni să trăiască în comunități. Noi toți avem momente când ne simțim inadecvați in anumite situatți.Ne simțim copleșiți de greutațile vieții și suntem incapabili să le facem față singuri. De aceea una dintre cele mai puternice tendințe ale oamenilor a fost aceea de a forma grupuri pentru a trăi ca membri ai unei comunități și nu ca indivizi izolați. Aceasta ne-a fost fără îndoială, de mare ajutor în depășirea sentimentelor de neputință si inferioritate.
La animale, speciile mai slabe trăiesc întotdeauna în grupuri, astfel încât forța lor combinată să le poată ajuta să își realizeze necesitățile individuale. Astfel, o turmă de bivoli, se poate apăra de lupi, în timp ce unui singur bivol îi este imposibil. Pe de altă parte, gorilele, leii,și tigri pot trăi în izolare deoarece natura le-a dat mijloacele de a se apăra singuri.
O ființă umană nu are puterea lor, „ghearele sau dinții lor” și deci nu poate trăi singură; de aceea începutul vieții sociale rezidă în slăbiciunea individului.
Din aceasta cauză ,nu ne putem aștepta ca abilitățile tuturor ființelor umane să fie egale, dar o societate care este organizată corespunzător va sprijini diversele abilități ale persoanelor care o compun. Acesta este un punct de vedere important, deoarece altfel am ajunge sa presupunem ca indivizii trebuie judecați doar în funcție de abilitățile lor înnăscute. De fapt, indivizii care ar putea avea deficiențe în anumite zone ale capacităților lor, ar putea să-și compenseze foarte bine lipsurile într-o societate bine organizată, care îi încurajează să contribuie cu priceperile lor personale.
Sa presupunem ca insuficiențele noastre individuale sunt moștenite. Daca e așa, scopul psihologiei devine ajutorarea oamenilor sa trăiască bine unii cu alții, pentru a diminua efectul incapacităților personale.
Istoria progresului social este istoria felului in care oamenii au cooperat în vederea depășirii deficiențelor si problemelor lor.

Definind cuvântul MEDIU, cineva a spus așa: „Mediu desemnează nivelul maxim al calității inferioare si nivelul minim al calității superioare „.

Pentru a vă ridica deasupra planului comun al existenței, aveți nevoie de ceva mai multă hotărâre decât un om oarecare.
Oamenii mari nu sunt decât oameni obișnuiți care dau dovadă de o hotărâre extraordinară. Când cei din jur se dau bătuți, dumneavoastră trebuie să strângeți din dinți și să luptați. Succesul le e destinat numai celor perseverenți.Haideți, recunoașteți: astăzi poate nu sunteți așa cum vreți, sperați sau visați să deveniți, însă decizia de a nu vă da batuți e esențială pentru dumneavoastră.

Pentru a vă ridica deasupra planului comun al existenței, trebuie să aveți mai multă credință decât un om oarecare.
Lumea noastră e dominată de tristețe, confuzie și suferință. Omul care are o credință vie iîn Dumnezeu se va ridica negreșit deasupra mulțimii.

Pentru a vă ridica deasupra planului comun al existenței, trebuie să dați dovadă de ceva mai multa dragoste decât un om oarecare.
În lumea noastră exista foarte mulți oameni singuri. Chiar dacă suntem înconjurați de semeni, există momente în care ne simțim singuri. Avem nevoie de iubire, să iubim și să fim iubiți. Iubirea are mâini care să-i ajute pe alții, are picioare pentru a alerga la cei nevoiași, are ochi pentru a vedea suferințele lumii, are buze pentru a-i încuraja pe cei triști.
Nu aveți cum să fiți mediocru dacă iubiți, pentru că dovediți mai multă hotărâre, credință și dragoste decât un om oarecare

Când stima de sine este scăzuta, oamenii așteaptă să fie înșelați, călcați în picioare, desconsiderați de cei din jur. Această stare deschide drumul către victimizare. Cei care se așteaptă la ce e mai rău atrag răul și de obicei suferă de pe urma lui. Pentru a se apăra, ei se ascund în spatele unui zid de neîncredere și se afundă într-o stare îngrozitoare de singurătate și izolare. Astfel, despărțiți de ceilalți oameni, devin apatici, indiferenți față de ei înșiși și față de cei din jur. Le este greu să vadă, să audă sau să gândească clar și, prin urmare, au tendința de a-i abuza și a-i devaloriza pe cei din jur. Oamenii care trec prin astfel de stări, ridică ziduri psihologice uriașe după care se ascund, apoi se apără negând că fac asta.