Înțelege-ți frica și reacția pe care o determină. Înțelegând că frica face parte integrantă din orice situație de confruntare și că reacțiile fizice la aceasta sunt absolut firești, te vei simți mai bine pregătit.
Pătrunde sindromul fricii. Planifică dinainte, nu intra orbește. Repetă în minte și încearcă să vizualizezi cum o să reacționezi .
Gândește-te cum o sa abordezi pozitiv obstacolele și imaginează-ți cum o sa fii încununat cu lauri. Imaginează-ți de asemenea, urmările succesului și lucrurile bune si pe cele rele pe care le poate aduce. Imaginează-ți cum o sa le faci față.
Nu te teme de reacțiile fizice pe care le ai. Se spune că în viață nu trebuie să ne fie frică de nimic altceva decât de frica însăși, ceea ce este mult mai aproape de realitate decât și-ar imagina mulți. Anticiparea este cu siguranță mai neplacută decât confruntarea în sine. De multe ori, oamenii sunt atât de măcinați de frici, încât sfârșesc prin a se teme mai mult de sentimentele aferente confruntării decât de obiectul fricii în sine. Atunci când anticipezi excesiv, deschizi ușa spre dl. Negativ care, observându-ți slăbiciunea, trece la lucru și o va exploata până când aceasta devine o intrare pe care o poate folosi când vrea.
Cu cât reușești mai mult să te menții în situația de expunere, cu atât vei înțelege mai bine cât de adevărat este ceea ce am spus. Daca nu te expui, nu te extinzi. Cu cat mai multa expunere, cu atât mai multa extindere.
Fii optimist: controlează adversarul interior si nu va mai fi nimic din ce nu vei putea realiza.

Trebuie să acceptăm că stările sufletești de neliniște sunt întotdeauna gata să intre în viețile noastre, ca niște musafiri nedoriți, pe care ne vom strădui totuși să-i primim și să-i ascultăm făcând haz de necaz. Dar o vom face cu atât mai bine cu cât vom adopta unele dintre următoarele atitudini:
Să nu ne identificăm cu grijile noastre. Există un punct fundamental: să vedem grija ca pe un simptom, să ne vedem ruminând. Este un fapt capital acela de a recunoaște imediat debutul grijii. Atunci când basculăm în modul de funcționare „neliniște”, facem greșeala de a ne întoarce prea mult spre griji și probleme, și nu îndeajuns spre exagerările și ruminațiile noastre. Eroare de focalizare….
Să discutăm despre neliniștile noastre, dar bineînțeles cu persoane pozitive, persoane de încredere.
Să luptăm împotriva nevoii noastre de a controla mereu totul. Dorința de a plasa totul sub control are drept consecință sentimentul epuizant de a nu fi terminat niciodată ceea ce avem de făcut. Ne condamnăm să fim mereu depășiți. Nenumăratele „misiuni de îndeplinit”. Deodată, a trăi, pur si simplu, devine o grijă…, iar a te odihni sau a nu face nimic, un stres.
Să acceptăm că lumea ne scapă de sub control. Asta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm în fața haosului, e vorba sa nu mai trecem de la o extremă la alta, trebuie să căutăm o stare de mijloc între prea mult și prea puțin. Să înțelegem doar că nu suntem atotputernici. Că dezordinea și incertitudinea sunt inerente lumii vii și mobile, căreia îi aparținem. Că dacă nu învățăm să tolerăm, vom avea o existență extrem de obositoare.
Să învățăm să acceptăm problemele. Necazul e atunci când grija este axată pe problemă și nu pe soluție, căci pentru a ajunge la căutarea soluției, trebuie de bună seamă să fi acceptat problema și existența acesteia.
Să ne luam răgazul de a privi spaimele în față. Dacă mă tem de ceea ce mi se pare a fi o catastrofă, uneori, decât să caut să mă liniștesc („Ba nu, asta nu se va întâmpla”), este mai util sa accept eventualitatea („OK, asta se va întâmpla”) și să examinez atunci consecințele. Și este, de asemenea util să mă întreb care va fi influența peste câteva luni sau peste câțiva ani a ceea ce mă neliniștește atât de mult azi. Se recomandă să trecem peste griji, confruntându-ne direct cu acestea iar dacă aceste scenarii sunt prea dureroase, cu ajutorul psihoterapeutului.
Să practicăm rugăciunea. Prin rugăciune ne interiorizăm, iar atunci obținem liniștea. Este momentul tainic, prin simplitatea sa, în care ne întoarcem către noi și către Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, pășim spre ceea ce se cheamă „logica inefabilă a inimii”, pentru ca, așa cum spunea Blaise Pascal, inima are rațiuni pe care logica nu le cunoaște.
Rugăciunea este puntea care se deschide atunci când alegem să coborâm în liniștea și pacea care SIGUR se află în sufletul nostru.