Nevoia de mângâiere la copil

Nevoia de contacte corporale este la fel de irepresibilă și de fundamentală ca și foamea, setea și somnul. Pentru o dezvoltare deplină a trupului și minții și pentru obținerea unei vitalități optime, copilul are nevoie de stimulare cutanată. Lângă trupul mamei sale, el primește maximum de contacte: în brațele ei îi percepe căldura, blândețea, vibrațiile, este legănat, mângâiat, alintat, îmbrățișat; la pieptul ei, pe lângă senzațiile orale, beneficiază de stimulări periorale ale feței, nasului, bărbiei.
Lipsa de contacte corporale dăunează sănătății, creșterii și dezvoltării psihomotorii ale copilului.
Copii hrăniți la sân timp de șase luni au o dezvoltare psihică și fizică superioară celor hrăniți cu biberonul: testele de creștere scot în evidență niște rezultate mai performante; rezistența a la boli este mai mare, învață mai repede să vorbească și să meargă.
Aceste rezultate nu depind doar de o alimentație echilibrată, ci și de mediul tactil, afectiv și atât de liniștitorul supt.
Dr. Gerard Leleu

Copilul nemângâiat

Din nefericire, un copil poate trăi între mamă și tată dar să nu obțină toată afecțiunea de care are nevoie. Există mame imature, anxioase sau egoiste, care nu le oferă copiilor lor contactele necesare, prelungi si pline de căldură, cărora nu le place cu adevărat să-și hrănească copiii, să îi mângâie, să îi scalde, să îi înfășeze, să îi legene. Există și mame care nu au timp. Plăcerea fiind indispensabilă dezvoltării armonioase a copilului, lipsa acesteia va fi în mod dureros resimțită.
Pentru a-și alina suferința, copilul va apela la substituții unor mângâieri : își va suge degetul sau un obiect oarecare, se va scobi în nas, se va juca cu vreo șuviță de păr, va strânge în brațe o păpușă sau o pernă, se va legăna…
Copilul își poate exprima suferința și în limbajul corpului, așa cum a demonstrat Spitz: colicile, vomitările, astmul, eczema, sunt adesea niște manifestații psihosomatice.
Si pentru că absența mângâierilor-ale pielii, dar și ale sufletului l-a transformat într-un „ecroșeu”, copilul va trebui să-și creeze o carapace și să devină nesimțitor, dacă vrea să nu mai sufere.
Din acel moment, acest „dur” nu va mai suporta mângâierile: iar când va veni timpul iubirii, nu va ști nici să ofere, dar nici să primească tandrețe.
Acești copii care nu se simt bine în pielea lor, au cu propriul corp relații dificile: mersul le este rigid, greoi, gesturile le sunt lipsite de grație, neadaptate, și sunt neîndemânatici.
Relația lor cu celălalt nu este deloc mai bună: grosolanii sunt lipsiți de tact, neîndemânaticii ,își verbalizează greu emoțiile, taciturnii evită dialogul.
Stângaci și nefirești, se încurcă în gesturile simple ale afecțiunii, ca de pildă, atunci când trebuie să-l țină de mână sau să-l îmbrățișeze pe celălalt.
Dr. Gerard Leleu

De ce avem nevoie de atingeri


Atingerea este una dintre experiențele principale ale puilor, fie ei rozătoare, primate sau oameni. Ne gândim imediat că factorii generatori de stres constau dintr-o diversitate de lucruri neplăcute care pot influența un organism. Uneori, un factor generator de stres poate fi lipsa unui stimul pentru organism, iar absența atingerii pare a fi unul dintre factorii de stres cei mai importanți ai dezvoltării de care putem avea parte.
Studiile pe șoareci, maimuțe și oameni au scos in evidență faptul că aceștia cresc considerabil mai liniștiți dacă sunt atinși sau mângâiați în mod regulat. Aceasta nu are legătură doar cu oferirea protecției, ci stimulează și sistemele de relaxare.

Nevoia de mângâiere la adult

Adultul suferă din cauza frustrărilor de odinioară, ale căror efecte se perpetuează, și le îndură și pe cele ale prezentului dacă iubitul/iubita nu-l mângâie.
Când inconștientul hotărăște să somatizeze anxietatea de frustrare afectiăa, o face adesea la nivelul pielii: diverse tipuri de prurit, urticarii, eczeme, acnee, psoriazis, cădere a părului; sunt cele mai obișnuite manifestări.
Leziunile pruriginoase pot fi interpretate ca un strigăt violent al pielii; dorința iese la suprafața epidermei, o nevoie de iubire reprimată sau o cerere de a fi atins.
Anxietatea determinaăa sau agravată de insatisfacția tactilă sau afectivă poate provoca o serie de contracturi musculare dureroase, mai ales la nivelul mușchilor vertebrari dorsali. Multe cervicalgii, dorsalgii sau lombalgii, considerate pe nedrept reumatisme sau nevralgii, nu sunt altceva decât dureri spastice cauzate de carențele in mângâieri.
Si viscerele pot cristaliza nemulțumirile cronice: astmul, gastrita, dischinezia biliară, colita, dureri de ovare sau uter-corespund unor spasme sau unor congestii ale unor organe, susceptibile să apară la oamenii privați de mângâieri. Și câte femei suferind de migrene, nu sunt victimele unui bărbat incapabil de tandrețe. Și câți suferinzi de ulcer nu sunt martirii unor femei ursuze sau egoiste.
Lipsa mângâierilor, expresie a absenței sau a puținătății iubirii primare, dă naștere anxietății. Iar de la anxietate la nevroza de organ nu este decât un pas.
Iar în atitudinea fizică și comportamentul acestor adulți nemângâiați regăsim aceleași rezerve, rigidități și neîndemânări care de-abia se conturau la copil si care ating o culme la anumiti „flăcăi tomnatici” sau „fete bătrâne” ori la parteneri morocănoși și soți posaci.
În relația dintre femeie și bărbat, în stadiul ei intim si ultim, sexualitatea, pielea iși are propriul rol, pe întreaga-i suprafață, în toate nuanțele și gradele sensibilității sale. Jocuri ale dragostei, jocuri ale pielii.
Este prin urmare, previzibil că aceia care sunt, din cauza copilariei, niște răniți ai pielii vor prezenta anumite tulburări ale senzualității.
Dr. Gerard Leleu