Ce se poate spune despre mânie?

Psihiatrul David Hawkins, spune în lucrările sale că pe măsură ce progresăm din punct de vedere spiritual, mânia devine tot mai puțin frecventă. Cel mai adesea, e mai degrabă vorba despre nerăbdare. Prin urmare, ea poate fi rezolvată prin înțelegerea faptului că nu suntem propriu-zis mânioși, ci grăbiți. A cunoaște acest lucru, ne face să ne simțim mai puțin vinovați. E util să înțelegem că mânia nu este ceva, ci este o lipsă. Suntem mânioși nu pentru că cineva e egoist, avar ori obraznic, așa cum credem, ci pentru că nu este atent, iubitor și generos. Dacă interpretăm astfel lucrurile, atunci oamenii sunt văzuți a fi limitați și nu răi. Fiecare persoană s-a dezvoltat numai până la un anumit punct al evoluției și, prin urmare, e mai ușor să înțelegem și să acceptăm limitarea decât vina.

O altă cauză predominantă a mâniei este dorința, mai exact când nu ne este îndeplinită. Este mânia copilului care persistă și în adult, în forma egoismului. Eul este întotdeauna nerăbdător, el dorește în mod constant câte ceva. Dacă ne străduim să abandonăm dorințele și ne lăsăm mai mult în voia Lui Dumnezeu, acest lucru aduce după sine un progres spiritual rapid și semnificativ.

Depășirea mâniei constă, prin urmare, în disponibilitatea de a ne abandona existența lui Dumnezeu. În liniștea survenită apare măreața înțelegere că pacea interioară s-a datorat întotdeauna prezenței Lui.

Vulnerabilitatea, avantaj sau dezavantaj?

Vulnerabilitatea poate fi văzută drept capacitatea cuiva de a se lăsa expus în fața altora, fără să se controleze. Îți dau putere asupra mea și am încredere că nu o să o folosești împotriva mea.

Ai fost vreodată într-o situație în care te-ai simțit vulnerabil? Cum ai reacționat? Ai discutat cu ceilalți sau ai ales să rezolvi singur și să nu arați cât ți-a fost de greu?

La naștere, biologia noastră predispune să fim complet vulnerabili, să fim complet dependenți de cei din jur pentru supraviețuire. Cu toate acestea, experiențele pe care le avem ulterior, ne modifică în timp relația de vulnerabilitate în viața de adult.

Merită sau nu să fim vulnerabili? E bine sau nu să ne arătăm latura asta?

Suntem cea mai fragilă ființă de pe fața planetei, nu avem blană, nu suntem rezistenți la frig, nu avem gheare și colți… Dacă nu ne place, sau considerăm că nu trebuie să fim vulnerabili, este foarte trist, pentru că nu recunoaștem că suntem vulnerabili de când ne naștem. De când suntem copii ne bazăm pe părinți ca să supraviețuim. Motivul pentru care a ajuns specia umană dominantă, e tocmai pentru că am putut coopera unii cu ceilalți. Dar pentru ca un grup de oameni să colaboreze, condiția e ca ei să aibă încredere unii în ceilalți. În invulnerabilitate, unul din principalele lucruri care se pierd, e încrederea. Deci, nu doar că e bine să fim vulnerabili, e chiar indispensabil să fim deschiși către ceilalți dacă vrem să construim lucruri mai mari decât poate să o facă o singură persoană.

Sensibilitatea e ingredientul indispensabil pentru a construi relații trainice pe termen lung cu grupuri de oameni. Vulnerabilitatea nu e slăbiciune. Sunt momente în care treci prin niște experiențe în care îți exprimi emoțiile sau vulnerabilitatea și primești în schimb jigniri sau persecuție. În acel moment, nu prea vrei să te expui pentru jignirea pe care o primești ulterior, și astfel există riscul să ai senzația că e mai periculos să te expui decât să faci totul singur.

Oamenii certați cu vulnerabilitatea, învață lucrul acesta relativ repede și o asociază cu slabiciune, pentru că nevoile lor au fost folosite împotriva lor, ceea ce i-a facut să se simtă slabi.

Realitatea e că atunci când îți pui sufletul pe tavă, e posibil ca celălalt să folosească acest lucru împotriva ta, dar în egală măsură e și singurul fel în care poți să te conectezi cu alții și să ajuți oamenii din jur să înțeleagă ce simți. E mult mai mare probabilitatea să primești ajutor când îmi spui că ți-e teamă, decât când doar aștepți ca să îți citesc gândurile.

Ca să poți fi vulnerabil în fața unor oameni pe care îi respecți, ai nevoie de curaj. Minusul major in momentul în care te decizi să nu mai simți rușine, vinovăție, regret, tristețe, e că nu poți amorți selectiv emoțiile. Astfel, nu poți simți nici bucurie, entuziasm, împlinire…

Când alegem să nu mai fim vulnerabili, literalmente ne oprim o parte din creier, ne reducem spectrul emoțional, lucru care ne face să ne pierdem empatia.

Intervenția hipnotică a naturii

Deoarece omul a pierdut relația cu Dumnezeu în mare măsură, apelează la psihoterapie pentru ajutor. Dar diferitele tehnici psihoterapeutice, deși ajută mult, nu pot restabili comunicarea inimii între om și Dumnezeu. În natură în schimb, poți simți prin toate celulele tale, din profunzimea inimii, prezența Creatorului, aceasta fiind creația Lui, natura fiind El însuși in manifestarea sa fizică.

Așa că, dacă l-am exclus pe Dumnezeu din cabinetul psihoterapeutic, să poposim în cabinet la El, în grădina Sa, spre puterea magică și vindecătoare a naturii.

Ce este inteligența emoțională pentru un copil?


Aș începe să vă povestesc ce era pentru mine această inteligență când eram mică, acum 15-20 de ani. Îmi aduc aminte de un episod de la vârsta de 10 ani când mă certasem cu fratele meu, bineînțeles, dintr-o prostie! (cum ar spune adulții). Dar pentru noi nu era deloc un lucru nesemnificativ. La acea vârstă toate erau trăite intens și toate erau importante. Provocarea pe care o întâlneai ți se părea cea mai mare, în acel moment! Așa le trăiește și astăzi fiecare copil și adolescent. Problema lui i se pare cea mai gravă, de nereparat, nu vede nici o speranță și își caută părinții pentru sprijin și ajutor, în acele clipe greu de suportat, dar de cele mai multe ori nu îi găsește.

Ceea ce s-a întâmplat în cearta noastră de frați a fost ca fratele meu mai mic s-a accidentat și și-a spart capul. Mă simțeam atât de vinovată și în același timp și împlinită, simțeam că merita ce i s-a întâmplat! Doar era împotriva mea, era dușmanul meu! Părinții mei i-au acordat toată atenția. Simțeam să fug și să mă ascund, și chiar m-am ascuns sub pătură, dar nu din teama de pedeapsă, ci din sentimentul de abandon. Partea mea de poveste nu o asculta nimeni, nu căuta nimeni să mă înțeleagă și pe mine. Nu eram și eu tot un copil rănit ca fratele meu? De ce n-a discutat cu mine nici unul dintre părinți? De ce pe mine nu m-au înțeles? Dacă ar fi să recomand ceva părinților în aceste momente, ar fi, schimbarea abordării.
Coborâți la nivelul copilului dumneavoastră, atât fizic, cât și emoțional. Aplecați-vă la înălțimea lui, nu-i vorbiți de sus, așezați-vă pe canapea sau ghemuiți-vă în genunchi ca să vă simtă egalul lor. Contează atât de mult pentru copil! Acolo învățăm că emoțiile noastre sunt normale și acceptate, învățăm să gestionăm conflictele. Un copil nu trebuie lăsat să își trăiască emoțiile singur, nu știe ce să facă cu ele, are nevoie de ghidare în acest sens. După cum spunea Margaret Mead “Copiii ar trebui învățați cum să gândească, nu ce să gândească”.
Dar întrebarea următoare este…Ce este inteligența emoțională pentru un părinte?
Pentru mulți părinți pe care i-am întâlnit, acest concept a fost unul cu totul nou.

În întâlnirile mele de consiliere în calitate de trainer, erau uimiți de multe ori de complexitatea emoțiilor. Nu e de condamnat deoarece acest concept este unul relative nou în societatea și cultura românească.
Pe vremea noastră și a părinților noștri așa ceva nu exista ca și idee, cu atât mai puțin ca abordare sau aplicare. Din două palme la fund erai “setat” emoțional. Dar dacă nu ne vom educa în această privință, traumele vor continua pentru următoarea generație, fiind tot mai greu de vindecat. Acum e momentul să conștientizăm importanța nevoii de educare a inteligenței emoționale!
Cum ar arăta viața fără inteligența emoțională?
Nu foarte bine! Dar îți pot spune cum ar arăta viața cu ea. Ar fi în continuare plină de
provocări și dileme, însă am putea găsi răspunsurile și soluțiile mai ușor. Am avea o altă
perspectivă asupra relației cu noi înșine, ca părinți, asupra relației cu partenerul nostru și mai ales asupra relației cu copiii noștri. Am trăi viața la alt nivel, fără să ne blocăm în etapele ei. Viața ar curge!
Te încurajez așadar să cauți locuri și oameni unde această inteligență emoțională se poate dezvolta, fie că găsești acest lucru într-un cabinet de psihologie, în programe de training sau de coaching personal.
Drag părinte și copil, îți doresc o viață emoțională plină și inteligentă!

Daniela Ardelean
Trainer și Coach pentru copii și adolescenți

Prea multe opțiuni dăunează fericirii

Fie că suntem în căutarea unei mașini noi, a unui telefon mobil nou, a următoarei destinații de vacanță sau, pur și simplu, a meniului perfect pentru prânz, multitudinea de variante dintre care avem de ales este nemaipomenită. Adesea însă uităm că, paradoxal, tocmai aceste opțiuni ne conduc la insatisfacția cronică. Dacă suntem mulțumiți că avem de unde alege, în schimb avem mai puțină încredere în noi, când vine vorba de a lua decizii. Prea multe opțiuni ne fac nefericiți, căci avem permanent senzația că, poate, o altă variantă era mai bună. Desigur, avem de unde să ne informăm (internet, familie, prieteni…), dar multitudinea lor nu face decât să adâncească această confuzie. Cum să fii sigur că ai ales mașina potrivită sau haina cea mai potrivită pentru evenimentul la care urmează să participi?

Din acest motiv mie, una, nu îmi plac cumpărăturile. Mă duc pregătită de acasă știind ceea ce doresc să cumpăr, și nu mă abat din drumul meu. In zilele noastre, absența opțiunilor aproape că a devenit o formă de lux. Oamenii pot să trăiască bine cu mult mai puțin decât își închipuie.

Să facem lumea un loc mai bun. Cum?

Imagine

Tentația oamenilor și a societății este de a pune presiune să avem, să fim într-un anume fel, să trăim după anumite standarde care de fapt sufocă viața, o trunchează, o dezumanizează.

Cum putem ieși din malaxorul acesta? Cum ne putem elibera?

-Coboară cât mai des în suflet și dă voie inimii să se elibereze, să se detașeze, să renunțe la experiențele presante, să renunțe la ură.

-Zâmbește mai mult. Zâmbește mai des.  Este foarte important pentru starea de spirit. Nici un virus nu e mai contagios decât puterea unui zâmbet. Atunci când e împartășit, destinde atmosfera, sporește și încurajează comunicarea liberă.

-Gândește gânduri sănătoase și pozitive. Gândurile determină comportamente. Această lume ar fi mai bună dacă oamenii s-ar comporta bine unii cu alții.

-Nu ține minte răul, nu purta pică. Uită, iartă și dacă poți, iubește. Lasă balastul sufletesc care te trage în mlaștina urii și deznădejdii, abandonează-l și mergi mai departe.

-Îmbărbătează. Dă speranță și curaj semenilor tăi. Crede-mă, dacă dai, chiar dacă nu ai, ție iți dai.

-Imbrățișează. O imbrățișare arată că iubești și că iți pasă. O îmbrățisare venită la timp în cazul unui sinucigaș, ii poate salva viața.

-Dăruiește, fii generos. Tot ce e de prisos se transformă în necaz. Nu aduna mai mult decât ai nevoie.

-Respectă regulile.

-Invață, educatia îi ajută pe oameni să inteleagă lumea. Educă-i și pe ceilalți, pentru a face lumea un loc mai bun.

-Respectă animalele. Nu le abandona și nu le face rău. Sunt un dar al Lui Dumnezeu pentru noi.

– Nu ezita să intervii când vezi o nedreptate împotriva aproapelui tău. Spune-le că ceea ce fac nu e bine.

-Să nu te faci niciodată dumnezeul tău. Nu te cocoța pe scaunul de judecător. Renunță la atac.

-Sa nu-l faci pe celalalt să sufere pentru că tu vrei ceva. Cu cât te opui mai mult dorințelor tale, cu atât mai curat e sufletul tău. Vindecă-te de ego, vindecă-te de dorințe.

-Iubește. Dragostea poate face lumea un loc mai bun. Acolo unde există iubire, nu există ură. Iubește deci, oamenii, animalele, plantele. Totul, necondiționat.

Este suficient ca tu să te schimbi și lumea se va schimba.

În căutarea sensului vieții

Întrebarea despre sensul vieții însoțește omenirea de când există ea. A umple într-un mod just și mai ales plin de sens propria viață, este o nevoie fundamentală, elementară a fiecărui om care nu s-a orbit încă cu abundența plăcerilor nefolositoare.Cărți care dau formule de obținere a fericirii, care vorbesc despre arta de a trăi, despre sănătate și fitnes, despre o viață lungă și sănătoasă etc. există din abundență. Pe pereții caselor sunt scrise meditații ironice de felul: „Sunt fericit” sau „Sensul vieții e viața însăși”.

Când vorbim, de obicei despre „viață”, nu ne referim doar la spațiul nostru de viață individual, pe care-l modelăm conform nevoilor noastre proprii, ci mai ales la timpul vieții noastre, cu diferitele sale crize si cu diferiți pasi de evoluție în care ne putem dezvolta sau putem eșua. Felul cum ne comportăm cu timpul pus nouă la dispoziție, trăit ca o goană, tihnă sau plictis, este o problemă a conștiinței și ea exprimă felul cum noi înțelegem sau nu, esențialul.

Timpul este viața, și fiindcă e așa, ar trebui să ne întrebăm dacă putem cu adevărat să-l „omorâm”, să-l „pierdem” sau chiar să-l „economisim”. Nu există „pușculițe” pentru economisirea timpului – ori prindem momentul, umplem evenimentul de conținut, ori trecem pe lângă el fără urmă și, fără rost.

O viață cu sens nu se desfășoară într-un mod pur vegetativ și de aceea trebuie să ne punem întrebări și în legătură cu cealaltă latură a vieții, să reflectăm asupra unor țeluri mai substanțiale. A fi uman și a avea un sens în viață înseamnă întotdeauna a fi direcționat și a ținti către altceva sau altcineva decât sine. Numai în măsura în care omul împlinește un sens în lume, el se împlinește pe sine.

Oare omul mai traiește azi din idei și idealuri sau în locul idealurilor s-au instalat melancolia și golul interior? Poate ca aici se afla una din cheile pentru înțelegerea nemulțumirii, pesimismului și a depresiilor cauzate de bunăstarea materială, făcându-ne o clasă de „plângăcioși”, pentru că ne lipsesc viziunile, idealurile și valorile.

Asa ca fiecare dintre noi e invitat sa se intrebe, în actul unei cunoașteri de sine veritabile și sincere : Care este sensul vieții tale? Ce motivații ai, cum iți vizezi țelurile în viață?

Din momentul în care subconștientul a acceptat o idee, aceasta se păstrează până cănd este înlocuită de o alta.

Cu cât se păstrează mai mult timp o idee, cu atât mai mare este opoziția la înlocuirea ei cu alta nouă
Din momentul în care o idee a fost acceptată, tinde să se păstreze. Cu cât se păstrează mai mult, cu atăt mai mult tinde să devină un obicei fix de gândire. Așa se formează obiceiurile de acțiune, atăt cele bune cât și cele rele. Mai întâi există gândul și pe urmă acțiunea. Este evident că dacă vrem să ne schimbăm acțiunile, trebuie să începem prin a ne schimba gândurile. Acceptăm anumite lucruri ca fiind adevarate.
Unii oameni cred că atunci când au momente critice în viața lor, trebuie să bea un tranchilizant, sau altceva pentru a-și calma nervii și poate lucra mai departe eficient. Nu este deloc corect, dar ideea asta există și reprezintă un obicei fix de gândire și va exista o puternică opoziție la încercarea de a o înlocui cu o idee corectă.
Indiferent cât de fixă ar fi o idee sau cât de mult timp a stat în mintea noastră, poate fi schimbată prin autohipnoză, prin autosugestie sau prin alte mijloace.

Eliminarea factorilor de stres

Cat este de importanta eliminarea factorilor de stres din viata noastra??
Eliminarea factorilor de stres
Cat este de importanta eliminarea factorilor de stres din viata noastra?

Corpul nostru reactioneaza la stres printr-un mecanism de alarma. Aceasta alarma trasa de creier le semnaleaza glandelor suprarenale sa produca niste hormoni ai stresului, adica niste mesageri chimici care amplifica instantaneu productia de energie, sustin presiunea sanguina si stimuleaza alti hormoni sa functioneze mai eficient. Acesti hormoni au un impact direct asupra sistemului nostru imunitar, asupra celui nervos autonom si asupra creierului nostru, ajutand astfel sa se adapteze la stres. Superba inteligenta a corpului ne ajuta intotdeauna in perioadele de criza si de stres. Daca stresul continua insa o perioada prelungita de timp, productia de hormoni ai stresului scapa de sub control si poate produce daune importante. Echilibrul biochimic al corpului devine astfel distorsionat si complet dizarmonios. Acest lucru da peste cap sistemul nostru imunitar si ne lasa vulnerabili in fata invaziei de infectii periculoase si a celulelor canceroase. Potrivit oamenilor de stiinta, hormonii stresului accelereaza inclusiv procesul de imbatranire. Pentru a raspunde asadar la intrebarea cu care am inceput: „Cat de importanta e eliminarea factorilor de stres din viata noastra?”, din expunerea de mai sus rezulta in mod evident ca noi i-am face corpului nostru o mare favoare daca am putea minimiza sau elimina complet cat mai multi factori de stres care se manifesta zi de zi in viata noastra.
Indiferent cat de mare este gradul de stres pe care il experimentezi in momentul de fata, retine: sentimentele se afla intr-un razboi deschis cu gandurile tale. Daca doresti sa te bucuri de pace, tu trebuie sa iti reconciliezi sentimentele si gandurile, astfel incat acestea sa se puna la unison.
Tu esti propriul stapan, propriul regizor al vietii tale. Tu esti cel care orchestreaza intreaga ta viata.

HAIDE, TRECI LA TREABA!

Suferinta umana este universala


Multora dintre oamenii pe care ii intalnim in viata noastra de zi cu zi pare ca le merge din plin. Par a fi fericiti. Par a fi satisfacuti de viata pe care o traiesc. Probabil ti s-a intamplat si tie sa iesi pe strada, intr-una din zilele tale foarte proaste si privind in jur sa te gandesti: „De ce nu pot fi si eu la fel de fericit ca toti ceilalti? Uite, ei nu sufera de atata timp de panica (sau depresie, sau abuz de substante). Ei nu se simt de parca capul lor ar fi invaluit tot timpul intr-o ceata deasa. Ei nu sufera asa cum sufar eu. De ce nu pot fi si eu ca ei?”
Iata secretul: si ei sufera si esti asemenea lor. Cu totii ne confruntam cu durerea. Toate fiintele umane care traiesc suficient de mult timp se confrunta cu sentimentul devastator al pierderii cuiva drag. Fiecare om a simtit sau va simti candva durerea fizica. Toata lumea a simtit tristete, rusine,teama si pierdere. Avem cu totii amintiri care sunt stanjenitoare, umilitoare sau rusinoase. Suntem cu totii purtatorii unor secrete dureroase. Suntem inclinati sa afisam fete stralucitoare si zambitoare, pretinzand ca totul este in regula si ca viata noastra merge foarte bine. Adevarul este insa ca nu e si nici nu poate fi asa. A fi om, inseamna sa simti durerea in moduri care sunt mai mult generalizate decat ceea ce ar putea simti orice alta fiinta de pe aceasta planeta.