Copilul este partea vazuta a gandurilor tale

„Din momentul in care v-ati vazut noul-nascut, sa stiti ca ati inceput sa-i imprimati propriul cod de limbaj si comportament. Tonalitatea, ritmul si intensitatea vocii ii vor provoca stari diferite, dar totodata il vor determina sa si le insuseasca. Copilul aude, simte si exprima. Aude tot, simte tot si exprima asa cum poate. Faptul ca ii reprosezi ceva sotiei in soapta inainte de culcare nu schimba calitatea emotiei pentru prunc:el va resimti dispretul si ura din inima ta. Degeaba faci un repros in soapta, cu gandul sa nu sperii copilul, pentru ca nu decibelii sunt cei care il afecteaza , ci energia maniei pe care o degaji. Ceea ce pentru tine e o soapta, pentru el e un urlet, un tipat de furie. Tu vei adormi si vei uita, iar maine ii vei reprosa pe acelasi ton sotiei ca nu ti-a calcat camasa la timp sau ca e iarasi neatenta. O vei face, ca de obicei, in soapta, sa nu sperii copilul. Dar copilul va auzi acelasi urlet furios al inimii tale. El si va insusi acest mod de a comunica. Va plange des, iar, crescand, va face crize de furie. Tineti minte, in starea primordiala omul nu comunica prin cuvinte, ci prin ganduri, de aceea copilul, aflandu-se in stare pura, aude gandurile si percepe emotiile cu toata intensitatea. Copilul va deveni partea vazuta a gandurilor tale.
Nu rezumati iubirea la un set de gesturi exterioare. Politeturile si exercitiile de stapanire a maniei pot crea o impresie buna sefului dumneavoastra, dar nu pot pacali un copil. Daca iubiti, orice gest pe care il faceti devine un limbaj al dragostei. Daca sunteti rece, iritat, neimplinit, pana si floarea pe care o veti darui va mirosi a tristete”.
Sursa:Antiparenting– Savatie Bastovoi

In ce masura parintii le-au determinat copiilor viata de mai tarziu ?

Savatie Bastovoi si-a pus aceasta intrebare care l-a framantat in mod special. Spune el ca ceea ce ne face diferiti este chiar modul in care privim placerea si durerea. Aceste doua realitati fac parte din viata noastra. Numim durere tot ce ni se poate intampla intre o lovitura de ciocan peste deget si cel mai cumplit necaz. In ziua de azi multi parinti prefera sa nu-si riste sanatatea copiilor. Jocurile lor sunt tot mai lipsite de riscuri, sau chiar nu mai exista in multe cazuri. S-au mutat in spatiul virtual. Acelasi lucru este valabil si in cazul durerii sufletesti. Gradul de rezistenta in fata depresiilor, dezamagirilor de orice fel este indiciul sanatatii si integritatii unei persoane. Rezistenta in fata durerii face un om puternic la fel cum capitularea in fata durerii il face pe om un infrant. Omul puternic nu este doar un invingator al durerii, ci mai presus de toate, este un purtator al bucuriei.
Bucuria se agoniseste.
Natura umana se schimba in functie de experientele traite, astfel incat un om macinat de rautate capata o fire rea, precum omul puternic in lupta cu greutatile , capata o fire bucuroasa. Aceste deprinderi ni le insusim fiecare dintre noi inca din copilarie. Tot ce nu se invata la timp, nu se mai invata niciodata. Parintii si inaintasii nostrii vorbeau de importanta celor „sapte ani de acasa”iar japonezul Masaru Ibuka merge mai departe, afirmand ca bazele profunde ale educatiei se pun pana la varsta de trei ani, dupa aceea totul devenind prea tarziu. Desigur, e o sentinta radicala. Credinta crestina ne invata ca niciodata nu este prea tarziu. Dar cum sa pricepem pe ce treapta a devenirii ne aflam? Sa lucram la gradul de rezistenta in fata durerii si mergem inainte !