Copilul este partea văzută a gândurilor tale

„Din momentul în care v-ați văzut noul-născut, să știți că ați început să-i imprimați propriul cod de limbaj și comportament. Tonalitatea, ritmul și intensitatea vocii îi vor provoca stări diferite, dar totodată il vor determina să și le însușească. Copilul aude, simte si exprimă. Aude tot, simte tot si exprimă așa cum poate. Faptul că îi reproșezi ceva soției în șoaptă înainte de culcare nu schimbă calitatea emoției pentru prunc: el va resimți disprețul și ura din inima ta. Degeaba faci un reproș în șoaptă, cu gândul să nu sperii copilul, pentru că nu decibelii sunt cei care îl afectează, ci energia mâniei pe care o degaji. Ceea ce pentru tine e o șoaptă, pentru el e un urlet, un țipat de furie. Tu vei adormi și vei uita, iar mâine îi vei reproșa pe același ton soției că nu ți-a călcat cămașa la timp sau că e iarăși neatentă. O vei face, ca de obicei, în șoaptă, sa nu sperii copilul. Dar copilul va auzi același urlet furios al inimii tale. El își va însuși acest mod de a comunica. Va plânge des, iar, crescând, va face crize de furie. Țineți minte, în starea primordială omul nu comunica prin cuvinte, ci prin gânduri, de aceea copilul, aflându-se în stare pură, aude gândurile și percepe emoțiile cu toată intensitatea. Copilul va deveni partea văzută a gândurilor tale.
Nu rezumați iubirea la un set de gesturi exterioare. Politețurile și exercițiile de stăpânire a mâniei pot crea o impresie bună șefului dumneavoastră, dar nu pot păcăli un copil. Dacă iubiți, orice gest pe care il faceți devine un limbaj al dragostei. Dacă sunteți rece, iritat, neîmplinit, până și floarea pe care o veți dărui va mirosi a tristețe”.
Sursa:Antiparenting– Savatie Baștovoi

In ce masura parintii le-au determinat copiilor viata de mai tarziu ?

Savatie Bastovoi si-a pus aceasta intrebare care l-a framantat in mod special. Spune el ca ceea ce ne face diferiti este chiar modul in care privim placerea si durerea. Aceste doua realitati fac parte din viata noastra. Numim durere tot ce ni se poate intampla intre o lovitura de ciocan peste deget si cel mai cumplit necaz. In ziua de azi multi parinti prefera sa nu-si riste sanatatea copiilor. Jocurile lor sunt tot mai lipsite de riscuri, sau chiar nu mai exista in multe cazuri. S-au mutat in spatiul virtual. Acelasi lucru este valabil si in cazul durerii sufletesti. Gradul de rezistenta in fata depresiilor, dezamagirilor de orice fel este indiciul sanatatii si integritatii unei persoane. Rezistenta in fata durerii face un om puternic la fel cum capitularea in fata durerii il face pe om un infrant. Omul puternic nu este doar un invingator al durerii, ci mai presus de toate, este un purtator al bucuriei.
Bucuria se agoniseste.
Natura umana se schimba in functie de experientele traite, astfel incat un om macinat de rautate capata o fire rea, precum omul puternic in lupta cu greutatile , capata o fire bucuroasa. Aceste deprinderi ni le insusim fiecare dintre noi inca din copilarie. Tot ce nu se invata la timp, nu se mai invata niciodata. Parintii si inaintasii nostrii vorbeau de importanta celor „sapte ani de acasa”iar japonezul Masaru Ibuka merge mai departe, afirmand ca bazele profunde ale educatiei se pun pana la varsta de trei ani, dupa aceea totul devenind prea tarziu. Desigur, e o sentinta radicala. Credinta crestina ne invata ca niciodata nu este prea tarziu. Dar cum sa pricepem pe ce treapta a devenirii ne aflam? Sa lucram la gradul de rezistenta in fata durerii si mergem inainte !