Scăderea în greutate și hipnoza


Hipnoza beneficiază de un sprijin științific considerabil în privința eficienței ei pentru pierderea în greutate. Cea mai importantă este descoperirea făcuta de mai multe studii care arată că hipnoza ajută în susținerea unei pierderi în greutate, pe termen lung. Acest lucru este important, dat fiind că aproape toți indivizii obezi care slăbesc cu ajutorul tratamentelor non-hipnotice se îngrașă la loc. Pacienții care beneficiază de hipnoză se simt mai bine la sfârșitul tratamentului, și pe termen lung, decât 75% care au avut parte de tratament fără hipnoza.

Sunt programate ședințe de terapie regulate pentru pacienții care au un exces de greutate. După aflarea unui scurt istoric psihologic, este explicat și administrat profilul inducției hipnotice. Pacientul învață și un exercițiu de auto-hipnoză care accentuează conceptul de a mânca respectând corpul. Odată ce este asigurată starea hipnotică, individul e instruit să aleagă o dietă variată. Este subliniat faptul că problema principală este cea a aportului total de calorii în relație cu activitatea fizică, și nu respectarea orbește a vreunui regim anume formulat.

Scopul este de a schimba relația persoanei cu propriul corp și de a o face să realizeze că lupta cu caloriile este menită doar să restrângă focalizarea. Se scoate în evidență și acceptarea responsabilității pentru propriul comportament alimentar.
Ideea principală din final este aceea că, în timp ce slăbesc și se pregătesc pentru o greutate normală, e obligatoriu ca oamenii să se reacomodeze cu propriul corp, astfel încât să fie gata să primească un nou trup și să realizeze că acest lucru va semănă cu întâlnirea unui prieten pierdut de multă vreme.

Fotografie de la Karolina Grabowska: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/pantaloni-corp-trup-figurina-5714504/

Hipnoza vă ajută să slăbiți

Doriți să pierdeți în greutate? Începeți o dietă. Începerea unei diete înseamnă că va exista, implicit și un sfârșit al ei. Statisticile arată că perioada de după încetarea dietei, este momentul în care se ia cel mai rapid în greutate. Aici intervine rolul hipnozei. Hipnoza vă poate ajuta în modificarea obiceiurilor alimentare. Nu e nevoie de dietă, tot ce trebuie să faceți este să eliminați câteva din obiceiurile care produc acele kilograme în plus, și să vă însușiți câteva obiceiuri care să vă ajute să slăbiți. Hipnoza va ajuta să slăbiți. Încercați-o.

sursa fotografiei: internet

Hipnoterapia în obezitate

Obezitatea este un fenomen cu cauze multiple și complexe. Studiile clinice au evidențiat că indivizii supraponderali prezintă mai multe tulburări emoționale și trăsături nevrotice comparativ cu normoponderalii, fără a se evidenția însă vreo legătură intre obezitate și o constelație psihopatologică anume.
Obezitatea are cauze metabolice, neurologice, socioeconomice și psihologice.
Mâncatul excesiv, la fel ca și fumatul, reprezintă un comportament patologic care trebuie supus controlului voluntar, și din acest motiv, psihoterapia și mai ales hipnoterapia, pot să dea rezultate încurajatoare.

sursa fotografiei: internet

Anorexia nervoasă

Anorexia nervoasă, chiar dacă nu are incidența depresiei, este tulburarea mentală cu cel mai ridicat risc de mortalitate la adolescenți. Dificultatea abordării acestei tulburări, provine din particularitatea sa de a se transforma într-o modă în rândul tinerilor.
„Păpușile Barbie” sunt din ce în ce mai mediatizate, promovându-se o alternativă pentru adolescentele aflate în stadiul cautării identității.
Persoana care suferă de anorexie, respinge în mod intenționat mâncarea și are prea puțin de-a face cu apetitul. Autoînfometarea prin respingerea, evitarea alimentelor și restricția calorică, este asociată în anorexia nervoasă cu unele comportamente compensatorii precum exercițiile fizice excesive, sau abuzul de laxative. Toate acestea sunt explicate printr-o teamă intensă a persoanei de a se îngrășa, pe fondul unei perceperi distorsionate a propriului corp, care o determină pe acea persoana să se vadă ca fiind grasă, deși este subponderală.
Fata care dezvoltă anorexie nervoasă, poate sa înceapă să petreacă mai mult timp singură, izolată, în camera sa.
Acest comportament este comun printre copii de 10 ani care doresc sa își manifeste independența față de părinți, dar în timp ce în mod tipic fetele leagă prietenii cu fete de aceeași vârstă, fata bolnavă se distanțează nu numai de părinți, ci și de colege.
Retragerea socială poate fi indiciul unei tulburări alimentare, dar poate fi și un simptom al depresiei. Spre deosebire de depresie, în care există retragere, izolare socială și lentoare în mișcări, în anorexie, fata devine mai activă fizic și conștiincioasă la scoală.
Evoluția anorexiei este imprevizibilă. Unele persoane se recuperează spontan, fără tratament formal, din diverse motive: fie a acceptat sfaturile celor dragi, fie a conștientizat că ceea ce face nu e bine.
Însă, scăpate de sub control, înfometarea cronică și pierderea în greutate, pot duce la deshidratare severă și dezechilibru electrolitic, caz în care se impune spitalizarea.
Tratamentul anorexiei nervoase este complex, în unele cazuri pacientele fiind spitalizate.
Obiectivele tratamentului psihologic în cazul anorexiei sunt:
-reabilitarea obiceiurilor de alimentație sănătoasă
-confruntarea cu problemele emoționale și lucrul cu familia.
Hipnoza poate fi utilizată pentru a ajuta pacienta să își dezvolte sentimentele de control ale gândurilor și comportamentelor. Tehnicile de întărire a Eului, fac parte din orice intervenție hipnoterapeutică.

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com