De ce nu funcționează dietele

Cei mai mulți oameni care țin un regim de slăbire vor slăbi cât timp sunt la dietă. Imediat ce s-a oprit regimul sau dieta, greutatea revine, lăsându-i mai grași decât când au început dieta.
Se estimează că 95% din oamenii care țin dietă au parte de acest ciclu. Majoritatea dietelor includ o formă de renunțare și negare; unele implică să numeri calorii sau puncte, dar tot ce reușesc ele să facă este să programeze mintea să se gândească la mâncare. Atunci când o persoană intră la dietă, se va gândi obsesiv la mancare mai mult ca inainte sa fi început dieta.
Iar atunci când refuzi mâncarea de alinare (confort food), atunci când mănânci altceva decât restul familiei, au loc trei lucruri: creierul se luptă împotriva sa, corpul lupta împotriva sa dar și mediul de zi cu zi luptă împotriva ta.
Auto-negarea conștientă a unui lucru poate crește de multe ori dorința pentru acel lucru. Mâncând mai puțin decât avem nevoie, dar mâncând orice dorim, ne poate duce într-adevăr la pierdere în greutate.
Să scoți complet din dieta ta, alimentele preferate este o idee proastă, dar să mai renunți uneori la ele sau să le reduci cantitatea este un lucru ce poate fi obținut și susținut în timp, cu rezultate remarcabile.