La ce folosesc rugăciunile?

Rugăciunea este un act de umilință. Pentru nivelurile inferioare ale conștiinței, rugăciunea este o încercare de a „primi” ceva pentru sine sau pentru alții, ca de exemplu un loc de muncă, sănătate, sau alte favoruri speciale.

Odată cu înălțarea în plan sufletesc, dispare această intenție de a-i cere Lui Dumnezeu ceva, iar actul rugăciunii devine o dedicare și nu o cerere.

Progresul pe scala conștiinței vine implicit și cu schimbarea accentului de pe egoism pe altruism, calitatea rugăciunii se modifică și ea spre dorința de a deveni un servitor al Domnului și un canal de transmitere a Voinței Sale, fără a încerca să specificăm însă cum anume ar trebui făcut acest lucru.

Mai curând decât cerere, rugăciunea devine abandonare, iar abandonarea înseamnă încredere, speranță, liniște, pace…

Multi tineri își pierd credința în Dumnezeu pentru că folosesc rugăciunea în care cer anumite lucruri și apoi sunt dezamăgiți când respectivele cerințe nu se împlinesc.

„Tristetețea dacă nu se rezolvă în lacrimi, obligă alte organe să plângă”

Într-una dintre lucrările sale, prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, se referă la o categorie de bolnavi care constituie una dintre cele mai grele probleme ale practicii medicale: bolnavii care se plâng de diferite suferințe, dar la examinarea cărora medicul nu găsește nimic obiectiv patologic sau găsește prea puține date prin care să poată explica aceste suferințe; bolnavii ale căror tulburări de ordin subiectiv, lipsite de corespondent obiectiv evident, nu pot fi diagnosticați cu ușurință și lasă impresia că sunt creația unei minți tulburate.

Așadar, tensiunile emoționale, afective, de mică intensitate, dar permanente (care uneori pot fi conștiente, însă și inconștiente, obscure) în afară de explicația fiziologică, școala psihosomatică freudiană a dat explicații de ordin psihologic:procesul de conversie, fuga dintr-o situație morală intolerabilă, într-o boală fizică, refugiul inconștient în ea, în organic; suferințele morale, tensiunea afectivă, situația psihologică care apasă pe bolnav dispar sau se reduc apreciabil, când printr-un mecanism inconștient se convertesc în boală fizică. Se produce un fenomen de substituire morbidă, care canalizează suferința spre soma (trup), eliberându-l pe bolnav de chinurile suferințelor psihice, sufletești.

Așadar, boala fizică constituie expresia corporală a frământărilor psihicului, motivarea inconștientă a acestora și, in același timp, un mod compensator, substitutiv de a se sustrage, un mod de autopedepsire, un mod de a scăpa de o situație psihologică neplăcută, greu suportabilă( cum ar fi un complex de inferioritate, de frustrare sau de vinovăție), un mod de a atrage atenția și compasiunea celor din jur, de a capta interesul lor asupra propriei persoane.. S-ar putea spune că pacientul își ușurează starea de neliniște, greutățile morale, frământările sufletești, stările de tensiune emoțională, de neliniște, create de dificultățile familiale, sociale, materiale, sexuale, profesionale, sentimentale, prin devierea acestora înspre organe și apariția unor suferințe subiective, funcționale sau chiar organice .

Constatăm astfel, cât de complexe sunt resorturile profunde ale psihicului omenesc și cât de ample pot fi rezonanțele lui, ele întinzându-se dincolo de sistemul nervos, dincolo de viața psihică, debordând viața viscerală, în care pot determina cele mai variate și mai curioase tulburări, cele mai surprinzătoare manifestări, cele mai neobișnuite manifestări patologice.

In felul acesta trebuie interpretat și aforismul enunțat de psihiatrul Maudsley: „tristețea care nu se rezolvă cu lacrimi obligă alte organe să plângă”.

Este toleranța o virtute?

Auzim foarte des îndemnul de a fi toleranți. Ni se cere de foarte multe ori toleranță, dar a fi tolerant înseamnă că trebuie să treci cu vederea orice? Ar putea fi virtuos acela care tolerează violul, tortura sau asasinatul? Răspunsul nu poate fi decât negativ. Mai întâi de toate este nevoie de cunoaștere. Adevărul primează și se impune tuturor, fără să impună nimic. Toleranța nu intervine decât în absența cunoașterii. Problema toleranței nu poate fi pusă decât în chestiuni de opinie, motiv pentru care această problemă este pusă atât de des. Ignorăm multe din lucrurile pe care nu le cunoaștem, iar de cele care ne stau la îndemână nu ținem seama.

A tolera înseamnă a accepta ceea ce am putea condamna, ceea ce am putea combate sau preîntâmpina. Asta ar însemna să renunțăm la o parte din propria putere, din propria voință de împotrivire. Toleranța nu are valoare decât atunci când funcționează împotriva propriului sine și în interesul celorlalți.

Nu poate fi vorba de toleranță atunci când n-ai nimic de pierdut, și cu atât mai puțin atunci când ai numai de câștigat. A tolera înseamnă a lua asupra ta. Toleranța pe socoteala altora nu mai este toleranță. A tolera suferința altora, a tolera nedreptatea careia nu tu îi ești victimă, a tolera oroarea care te ocolește, nu mai este toleranță; este egoism, este indiferență și chiar mai rău. A tolera un om care face mult rău semenilor înseamnă a-i deveni complice, iar aceasta nu se numeste toleranță, ci complicitate. Ura, furia și chiar violența sunt de preferat pasivității în fața ororii, în fața păcatului, în fața rușinoasei acceptări a răului.

Toleranța universală ar fi o toleranță a atrocităților.

Se poate vorbi de toleranță numai între anumite limite, limitele care sunt ale propriei ei supraviețuiri si ale păstrării condițiilor care o fac posibilă.  Este ceea ce Karl Popper numeste paradoxul tolerantei: „Dacă sunt de o toleranță infinită, chiar și față de intoleranți, și dacă nu apăr societatea tolerantă de atacurile acestora, cei toleranți sfârșesc prin a dispărea, și odată cu ei piere si toleranța”.

Numim „toleranță” ceea ce, dacă am fi mai lucizi, mai generoși  și mai drepți, ar trebui să numim respect, simpatie, iubire. Este deci un cuvânt care ne convine pentru că ne lipsesc respectul și iubirea. Cuvântul „toleranță” nu ne dranjează decât prin faptul că ne arată ceea ce nu suntem. „Virtute măruntă”, după cum spunea Jankelevitch, a tolera nu constituie, desigur un ideal. Abauzit remarca că a fi  tolerant nu este un punct maxim, ci o condiție minimă.

Este de la sine înteles că sunt de preferat respectul si iubirea. S-a impus totuși cuvântul toleranță, pentru ca ne simțim mai putin în stare de respect sau de iubire, mai ales când vine vorba de adversarii noștri, ori tocmai pe ei îi vizează toleranța.

Toleranța, oricât de puțin atrăgător ar suna cuvântul, rămâne o soluție acceptabilă în așteptarea a ceva mai bun. Până când oamenii ar putea să se iubească, sau pur și simplu să se cunoască și să se înteleagă, să fie fericiți că au început să se suporte.

Toleranța este deci o etapă provizorie.

Evident ca acest compromis este de durata; dacă provizoratul toleranței ar înceta, mi-e teamă că i-ar lua locul nu dragostea, ci barbaria. Toleranța, ca virtute măruntă, joacă în viața noastră colectivă, același rol pe care îl joacă politețea în relațiile interpersonale. Nu e chiar un ideal, dar înseamnă totuși ceva.

Să nu mai vorbim de faptul că uneori trebuie să tolerăm ceea ce nu vrem nici sa respectăm, nici să iubim. Lipsa de respect nu este întotdeauna o greșală, după cum există anumite forme de ură care sunt foarte aproape de virtute. Există lucruri intolerabile, după cum am scris mai sus, pe care trebuie să le combatem.

Toleranța este o virtute măruntă, dar în lipsă de altceva, convenabilă.

Așa cum simplitatea este virtutea ințelepților și înțelepciunea sfinților, despre toleranță se poate spune că este virtutea celor care nu sunt nici una , nici alta. Virtute măruntă dar necesară. Înțelepciune măruntă, dar accesibilă.

Ce se întâmplă când încercăm să ne controlăm somnul


Nu ne putem controla somnul. Nu ne putem controla decât pregătirea fizică și psihică pentru somn. Ne putem deschide către somn, renunțând la orice frământare. Asta e tot ce avem de făcut pentru a ne pregăti de somn. Orice efort de a forța apariția somnului poate avea rezultatul opus. Efortul ne poate ține treji.
Suntem obișnuiți să credem că „dacă nu reușești de prima dată, trebuie să continui”. Asemenea îndemnuri sunt valabile în zonele în care putem controla lucrurile. De exemplu, dacă exersăm, putem ajunge să alergăm mai repede. Perseverența nu aduce rezultate și în zonele în care nu deținem controlul conștient asupra situației. În plus, efortul poate fi și contraproductiv: în loc să ne ajute, efortul suplimentar ne stă în cale.
Dacă nu reușim să adormim ușor și repede, vocea condiționării sociale ne va șopti: „Nu te străduiești destul!” Efortul susținut a dat roade pe multe planuri ale vieții noastre. Ne-a ajutat sa absolvim un curs sau să promovăm la locul de muncă. Prin urmare, am ajuns sa credem în succesul obținut prin muncă.
Totuși, oricât de contraintuitiv ar părea, exact asta trebuie sa facem atunci când vrem să adormim. Vorba proverbului: „Poți ademenii un cal să vină la apă, dar nu il poți obliga să și bea”. Mintea conștientă ne poate aduce la pat, dar nu ne poate face să adormim. Ea trebuie să învețe să se dea la o parte din calea somnului și să-i permită naturii să-și urmeze cursul.

Se poate cineva rani incercand prea tare sa adoarma?


Ei bine, da, se poate
– prin consumul de alcool, pastile si alte substante care creeaza dependenta. In 2009, Michael Jackson a murit in mod tragic, incercand sa adoarma.
Secretul unui somn linistit este sa ai o minte impacata. Sa stii cum sa te odihnesti este o arta. Foarte multi oameni au diferite probleme cu somnul. Dificultatea de a dormi bine este legata de alte probleme precum: anxietatea, grijile, regretele, depresia, mania si stresul. Aceste probleme nu dispar pur si simplu, atunci cand ne asezam in pat. Ele se transforma in probleme de somn.
De multe ori, tulburarile de somn nu sunt provocate de probleme majore, ci de obiceiuri marunte, cum ar fi obiceiul de a ne situa mental in afara momentului prezent.
Imaginati-va ca va aflati asezat confortabil in pat. Reusiti sa va bucurati de acest moment sau sunteti cu mintea in alta parte, stresati de evenimentele de peste zi sau ce s-ar putea intampla in ziua urmatoare?
Mintea tinde sa fie in permanenta activa si sa nu se odihneasca niciodata. Pe masura ce ne antrenam mintea sa se conecteze la respiratie, aceasta se calmeaza si putem adormi.

E greu sa adormi pe un teren de lupta.

Si eu as fi ingrijorata si prea agitata pentru a adormi in asemenea loc. Pe campul de lupta, starea de veghe este esentiala pentru supravietuire.
Somnul nu este o aptitudine noua pe care trebuie sa o invatati. Trebuie doar sa ajungeti sa constientizati cum anume va impiedicati sa dormiti si sa va schimbati obiceiurile. De aceea in terapie puteti invata sa practicati meditatia constienta care se bazeaza pe prezenta constienta, fiind un remediu foarte eficient pentru problemele cu somnul.

Invatati sa dormiti

Multi oameni dorm prost din cauza a ceea ce cercetatorii numesc igiena necorespunzatoare a somnului. Este un fel mai pretentios de a spune ca nu poti dormi chiar oriunde si oricand si ca trebuie sa te asiguri ca mediul te invita la cat mai mult somn.
Pentru o buna igiena a somnului, fiti atent la locul in care dormiti. Asigurati-va ca incaperea nu este prea calda sau prea rece. Verificati iluminarea; eliminati zgomotele. Puteti sa va stricati somnul atunci cand asociati dormitorul cu mai mult decat dormitul. Daca patul va serveste si drept fotoliu din care va uitati la televizor, loc de luat gustari sau masa de citit, mintii ii vine greu sa se gandeasca la somn in momentul in care stingeti lumina.
Momentul mersului la culcare, sau mai bine zis, ce ati facut chiar inainte de a merge la culcare va poate influenta la fel de bine calitatea somnului. Un pui de somn catre seara, exercitiul fizic facut cu mai putin de doua ore inainte de culcare, fumatul, medicamentele pentru raceala care contin cafeina, consumul de alimente stimulante – toate acestea va pot tine treaz pana tarziu.
Invatati sa va odihniti cu un pui de somn. Douazeci de minute de odihna profunda in mijlocul unei zile lungi nu doar ca revigoreaza gandirea, dar va ajuta, chiar, sa dormiti mai bine noaptea.
Oboseala excesiva la ora culcarii nu garanteaza un somn bun, ci dimpotriva.

Lumina albastră oprește secreția de melatonină

Există o problemă în ceea ce privește somnul pe plan mondial din cauza dependenței noastre de ecrane. Îți iei cu tine în dormitor telefoanele inteligente, tabletele sau alte ecrane? Trebuie să știi că lumina albastră emisă de ecrane poate micșora producția de melatonină, hormonul somnului. Într-un studiu efectuat de cercetătorul Charles Czeisler și colegii, oamenii care au folosit un e-reader cu puțin înainte de culcare au eliberat cam cu 50% mai putină melatonină decât oamenii care au citit o carte tipărita. Cei care au folosit un e-reader au avut nevoie de mai mult timp ca să adoarmă, au avut un somn REM mai redus si s-au simțit mai puțin vioi dimineața.
Încearcă să eviți ecranele cu o oră înainte de culcare. Dacă nu poți, încearcă să folosești ecrane mai mici și să le ții cat mai departe de ochi, ca sa minimizezi expunerea la lumina albastră. Există programe care pot transforma lumina albastră spre una gălbuie.
Totuși, orice lumină suprimă melatonina, așa încât trebuie pe cât posibil să o elimini. Uită-te în cameră în jurul tău noaptea. Unde vezi lumina? Redu lumina de la ferestre și de la ceasurile digitale. Poartă o mască pe ochi si lasă melatonina să curga liberă.

Tulburarile anxioase

Tulburările anxioase nu apar la cei care-și fac prea multe griji, ci se referă la temeri iraționale și la evitarea situațiilor care provoacă astfel de neliniști. Persoanele care au atacuri de panică cred că frica îi va face sa cedeze fizic și psihic, cele ce suferă de fobie socială sunt convinse că se vor face de rușine, iar cele cu fobii specifice iși fac griji pentru propria persoană. Cei cu tulburări obsesiv compulsive se tem ca obsesiile lor să nu devină realitate, iar cei care suferă de anxietate generalizată își fac griji că, în ciuda temerilor lor, se va produce un dezastru. Persoanele cu tulburări anxioase cronice sunt extrem de sensibile la stres și se supără sau se neliniștesc foarte usor. Ele pot avea și simptome deviante, specifice altor tulburări anxioase sau altor tipuri de depresie. Știu, asta și își imaginează, de obicei, că ele insele , personalitatea sau temperamentul lor reprezintă cauza tulburării de care suferă. Dându-și seama că au o predispozitie spre anxietate și că nu sunt capabile să o gestioneze, ele neagă sau scapă de sub control evenimentele care au generat acest sentiment și se straduiesc să evite situațiile care le inrăutățesc starea. Se concentrează mai mult asupra simptomelor fizice care fac parte din răspunsul anxietal, în loc sa încerce să înțeleagă rațiunea acelei frici. Problemele principale sunt evitarea, ritualurile compulsive, paralizia emotională, teama de o eventuală imbolnavire și timpul petrecut făcându-și griji.
Tulburările anxioase nu se referă doar la grijile exagerate. Frământările sunt normale. Nivelurile medii de anxietate sunt deseori bine-venite pentru creșterea randamentului cuiva, iar cele relativ ridicate pot fi considerate normale în anumite circumstanțe. Persoanele care suferă de tulburări anxioase nu doar se plâng de faptul că sunt foarte neliniștite frecvent, ci solicită sprijin pentru confruntarea cu anumite temeri recurente, pe care le considera iraționale și supărătoare.
Manifestarile în sine și teama de ele reprezintă principala problemă, desi anxietatea care le urmează este simptomul definitoriu pentru acest tip de tulburari. Asadar, nu este de mirare că medicamentele anxiolitice s-au dovedit a nu fi tocmai remediile ideale; deși reduc atât starea de neliniște, cât și anxietatea anticipatorie și redau calmul pacientului, nu reușesc să reducă temerile principale, specifice fiecărei afecțiuni. Există anumiți factori generali care par să predispună la toate aceste tulburări iar tratamentul ar trebui să vizeze atât scăderea acestei vulnerabilități generale, cât și reducerea temerilor specifice fiecărei tulburări.

Tulburarea anxioasa generalizata

Stare de lunga durata sau aproape permanenta de tensiune psihica sau fizica de mica intensitate, in timpul careia apar oricare dintre urmatoarele simptome: neliniste, senzatia de a fi pe punctul de a ceda nervos, oboseala fizica sau psihica prea mare pentru eforturile depuse, dificultati de concentrare, iritabilitate sau nervozitate excesiva, tensiune in muschi (carcei, spasme prelungite), tulburari de somn (somn redus ca durata sau neodihnitor). Deseori apare la persoane care au suferit diferite evenimente neplacute.

Cum se comporta o persoana care are o tulburare anxioasa generalizata?
Arata ca un om sacait, dar nu de un dusman foarte aproape sau foarte prezent, ci mai mult de gandul la acesta. Starea de neliniste sau ingrijorare este aproape palpabila, cei din jur sunt uimiti de starea de arc incordat.
Spre deosebire de cei cu atacuri de panica (unde ingrijorarile sunt de tipul „O sa mor prin infarct” sau „O sa imi pierd mintile”), in tulburarea anxioasa generalizata gandesc: „N-o sa trec niciodata de ziua asta” sau: „Sigur o sa fie rau in urmatoarele ore”.
Aceste persoane reactioneaza insa mult mai calm la evenimentele cu adevarat stresante, ca si cum starea permanenta de incordare protejeaja de un raspuns brusc.
Individul cu aceasta tulburare nu este usor de suportat in preajma din cauza nervozitatii si iritabilitatii aproape permanente, dar nici el nu prea se suporta din cauza dificultatilor de concentrare si de memorie, care ii dau senzatia de pierdere a propriului control.

Se pare ca tulburarea anxioasa generalizata este cea mai „sociabila” dintre anxietati: aproape toate persoanele cu tulburare anxioasa generalizata au asociata si o alta tulburare psihica (depresie,tulburare de panica, agorafobie).