„Tristetețea dacă nu se rezolvă în lacrimi, obligă alte organe să plângă”

Într-una dintre lucrările sale, prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, se referă la o categorie de bolnavi care constituie una dintre cele mai grele probleme ale practicii medicale: bolnavii care se plâng de diferite suferințe, dar la examinarea cărora medicul nu găsește nimic obiectiv patologic sau găsește prea puține date prin care să poată explica aceste suferințe; bolnavii ale căror tulburări de ordin subiectiv, lipsite de corespondent obiectiv evident, nu pot fi diagnosticați cu ușurință și lasă impresia că sunt creația unei minți tulburate.

Așadar, tensiunile emoționale, afective, de mică intensitate, dar permanente (care uneori pot fi conștiente, însă și inconștiente, obscure) în afară de explicația fiziologică, școala psihosomatică freudiană a dat explicații de ordin psihologic:procesul de conversie, fuga dintr-o situație morală intolerabilă, într-o boală fizică, refugiul inconștient în ea, în organic; suferințele morale, tensiunea afectivă, situația psihologică care apasă pe bolnav dispar sau se reduc apreciabil, când printr-un mecanism inconștient se convertesc în boală fizică. Se produce un fenomen de substituire morbidă, care canalizează suferința spre soma (trup), eliberându-l pe bolnav de chinurile suferințelor psihice, sufletești.

Așadar, boala fizică constituie expresia corporală a frământărilor psihicului, motivarea inconștientă a acestora și, in același timp, un mod compensator, substitutiv de a se sustrage, un mod de autopedepsire, un mod de a scăpa de o situație psihologică neplăcută, greu suportabilă( cum ar fi un complex de inferioritate, de frustrare sau de vinovăție), un mod de a atrage atenția și compasiunea celor din jur, de a capta interesul lor asupra propriei persoane.. S-ar putea spune că pacientul își ușurează starea de neliniște, greutățile morale, frământările sufletești, stările de tensiune emoțională, de neliniște, create de dificultățile familiale, sociale, materiale, sexuale, profesionale, sentimentale, prin devierea acestora înspre organe și apariția unor suferințe subiective, funcționale sau chiar organice .

Constatăm astfel, cât de complexe sunt resorturile profunde ale psihicului omenesc și cât de ample pot fi rezonanțele lui, ele întinzându-se dincolo de sistemul nervos, dincolo de viața psihică, debordând viața viscerală, în care pot determina cele mai variate și mai curioase tulburări, cele mai surprinzătoare manifestări, cele mai neobișnuite manifestări patologice.

In felul acesta trebuie interpretat și aforismul enunțat de psihiatrul Maudsley: „tristețea care nu se rezolvă cu lacrimi obligă alte organe să plângă”.

Depresiile psihice

Depresiile psihice sunt caracterizate de o stare de deprimare profunda resimtita de bolnav ca o durere morala asociata cu o lentoare in gandire si in activitate. Simtomele de o importanta deosebita sunt: lipsa de interes si placere a bolnavului depresiv, scaderea reactivitatii emotionale, lentoarea in activitate, variatia diurna a simptomatologiei, care este mai accentuata dimineata, insomnia tardiva, lipsa poftei de mancare, scaderea in greutate, absenta libidoului, idei de culpabilitate, devalorizare a propriei persoane , o atitudine pesimista fata de viitor si idei, sau acte de autoagresiune sau de suicid..

Depresia mascata

Depresia se instaleaza treptat in viata noastra si adesea glumim pe seama ei. Incepe ca lipsa de chef, o usoara lene, ca treptat sa duca la izolare, modificari ale poftei de mancare, modificari ale somnului si lipsa interesului pentru orice fel de activitate.
Parerea despre noi este din ce in ce mai proasta si ni se pare ca, nu mai suntem in stare de nimic. Nu mai vedem nici o cale de a ne rezolva problemele, peisajul din jurul nostru devine alb negru, iar tristetea ne apasa din ce in ce mai tare. Credem ca suferinta e doar a noastra, insa ii afecteaza si pe cei din jur. Consolarile si incurajarile sunt fara rost, iar noi suntem din ce in ce mai convinsi ca viata nu mai merita traita.


Depresia mascata este acea depresie ascunsa de o tulburare organica. Tabloul clinic al acestui tip de depresie este dominat de simptome somatice, cele mai frecvente fiind durerile abdominale intense cu caracter colicativ, constipatie, inapetenta, scadere ponderala. Alte simptome asociate sunt cefalea, durerile lombare, palpitatiile, durerile gastro-urinare, crampele si furnicaturile. Acest tip de pacienti sunt mari consumatori de servicii medicale, prezentandu-se la medici de diverse specialitati, in regim de urgenta, si ajung doar in final la psiholog sau psihiatru, datorita absentei substratului organic pentru suferintele pe care le acuza. In acest caz,nu depresia este insotita de durerea trupeasca, ci suferinta trupeasca este insotita de simptomele depresiei. Numele de depresie mascata se datoreaza simptomlor cheie, respectiv dispozitia depresiva si lentoare.
Specialistii considera ca acest tip de depresie se apropie de ceea ce numim „depresia patima” : consum de alcool, droguri, obsesia corpului ca un adevarat mit al modernitatii, certuri, divorturi, conflicte, boli cu incarcatura depresiva. In perspectiva patristica, acest tip de depresie ar putea fi considerat o „depresie pacat”, prin abandonarea divinului din om si a iubirii divine.
Sursa: „Depresia intre stiinta si credinta”. Petronela Nistor

Nu te teme cand te doare. Teme-te cand nu simti nimic.

Depresia clinica este o stare mentala de tristete sau amaraciune care persista pe perioade indelungate.
Daca te duci la doctor iti vede simptomele depresiei, iti da pastile care sa iti inhibe emotiile de tristete si amaraciune. Problema cu aceste medicamente e ca ele nu stiu sa inhibe anumite emotii, ci le inhiba pe toate.
Astfel,luand pastile pentru a trata emotiile negative, nu le mai poti trai nici pe cele pozitive.
Cand iti antrenezi muschiul pentru a creste, fibra musculara se rupe si ai febra musculata. Cand nu este antrenat, muschiul se atrofiaza. Sufletul functioneaza la fel. Daca te doare, inseamna ca esti in crestere. Daca nu simti nimic, esti pe moarte. Nu te teme cand te doare. Teme-te cand nu simti nimic.
Cu totii ne dorim sa fim fericiti insa nu exista fericire si implinire fara evolutie. Nu poti compune o simfonie doar cu note inalte si nu poti vedea frumusetile lumii, adevarurile lumii doar in culori calde. La fel, nu poti construi o viata de om doar cu emotii pozitive.

Sinuciderea pasiva

Suicidul pasiv imbraca numeroase forme, regasindu-se in statistici sub aparenta accidentelor de masina sau a incapacitatii de a se da la o parte din fata unuei masini. Dintr-un motiv sau altul, individului respectiv nu i-a pasat suficient de mult incat sa-si ia precautiile necesare, nu i-a pasat indeajuns cat sa tina la viata sa ori n-a pretuit-o intr-atat incat sa-i pese de ea si s-o pastreze. Suicidul pasiv mai poate lua infatisarea persoanei care nu acorda atentie afectiunii de care sufera. Este cazul diabeticului care nu tine in niciun fel cont de regimul recomandat sau de modul in care trebuie sa-si administreze insulina, iar corpul incepe sa aiba fel de fel de reactii determinate de aportul de insulina, de supradozarea ei, ajungand pana la coma diabetica si la internari in spital de trei, patru, cinci ori in stare comatoasa, pana cand este prea tarziu sa se mai poata interveni intr-un fel si bolnavul moare.
In adictii, acest fenomen este cel mai adesea intalnit sub forma supradozelor. Cum isi poate calcula gresit doza cineva care consuma diferite medicamente de douazeci de ani, ca sa ajunga sa moara in urma unei supradoze? Se cunosc cazuri de farmacisti care si-au pregatit de mii de ori singuri dozele de medicamente si care au murit ca urmare a supradozarii; au fost numite „morti accidentale”.
In cazul unui accident de masina provocat de un sofer neatent, adevarata cauza o constituie lipsa dorintei de a mai trai. Neglijenta in a urma recomandarile medicului sau de a avea grija de propria sanatate, dezvaluie o epuizare a energiei care are drept consecinta o lipsa de insufletire ce porneste din sentimentul de a fi prins in capcana. Isi face aparitia deprecierea propriei persoane, dupa care individul se descurajeaza si incepe sa caute instinctiv o cale de iesire pentru a nu se simti vinovat. Nu te simti vinovat daca mori in urma unei come diabetice. Nici daca nu te straduiesti in niciun fel sa-ti schimbi stilul de viata pentru a preveni un infarct.
Ce-ar fi, insa, daca viata noastra ar merita, oricum traita?
Trebuie sa reevaluam importanta si sensul propriei vieti, intrebandu-ne ce anume are o valoare suficient de semnificativa pentru noi ca sa ne protejeze in fara pierderilor si dezamagirilor. Din acea intelegere interioara porneste apoi reevaluarea relatiei dintre corp, minte si suflet, fiindca mintea este aceea care ne stabileste telurile si obiectivele.