Anxietatea morții în formă mascată

De multe ori e nevoie de un adevărat detectiv pentru a ridica la suprafață anxietatea morții atunci când este mascată. Gândurile despre moarte se pot strecura și pot pătrunde în visele cuiva, indiferent cât de adânc se ascund de mintea conștientă. Existența noastră este veșnic umbrită de cunoașterea faptului că vom crește, vom înflori și apoi, inevitabil vom descrește și vom muri. Cu toții ne temem de moarte, fiecare bărbat, femeie și copil. Pentru unii dintre noi, teama de moarte se manifestă numai indirect, fie ca o neliniște generalizată, fie mascată sub forma unui alt simptom psihologic; alții trec într-o stare de anxietate legată în mod direct și explicit de moarte; iar în alte cazuri teama de moarte dă naștere terorii care neagă orice fericire și împlinire.
Deși frica de moarte poate să-i paralizeze complet pe unii oameni, adesea teama este convertită și exprimată în simptome care par să nu aibă nici o legătura cu moartea. Mulți oameni prezintă anxietate, depresie sau alte simptome alimentate de teama de moarte.

Valoarea regretului

Regretul a căpătat un renume negativ. Chiar dacă, de obicei, el ascunde o tristețe iremediabilă, regretul poate fi folosit și într-o manieră constructivă.
Folosit în mod corespunzător, regretul este un instrument care poate ajuta la prevenirea acumulării sentimentelor de acest fel, in viitor.
Poți examina regretul privind înapoi dar și în viitor. Dacă te uiți spre trecut, regreți toate neîmplinirile tale. Dacă privești spre viitor ai de ales între a acumula mai multe regrete sau a trăi relativ eliberat de ele. Iată o întrebare pe care mi-o pun mie de multe ori dar pe care o pun și în scop terapeutic altor persoane: „Cum poți să trăiești acum fără a acumula noi regrete? Ce trebuie să schimbi în viața ta?”

Teama de moarte

Toate temerile din lume pot fi reduse la una singura: teama de moarte, teama că într-o zi, s-ar putea să dispar, că într-o zi va trebui să mor. Acum exist, dar va veni o zi în care nu voi mai exista. Aceasta este singura teamă reală. Pentru a scăpa de această frică, oamenii încep să acționeze astfel încât să poată trăi cât mai mult timp cu putință. Ei încearcă să-și securizeze viețile: încep să facă compromisuri, caută tot mai multe garanții, până când devin paralizați de frică.
Omul este doar o parte minusculă, o picătură în oceanul vast al Universului. Așa apare teama: „m-aș putea pierde în totalitatea ansamblului; identitatea mea ar putea dispărea”. Aceasta este teama de moarte. Orice temere este o teamă de moarte, iar teama de moarte este teama de anihilare.
Omul care trăiește cu teamă, tremură tot timpul în sinea lui. El se afla tot timpul pe punctul de a înnebuni, căci pericolele sunt mari, iar el este atât de mic… Exista atâtea tipuri de viruși, de infecții, de boli, de pericole, răpiri, teroriști… iar viața pare atât de fragilă. Și peste toate vine moartea, pe care nimeni nu o poate evita. Cum să nu te înspăimânte viața?
Noi nu ne trăim viața, ci temerile. Renunțând la ele si urmând învățăturile creștine, teama va dispărea.

A murii împăcat

Un studiu statistic realizat pe mai multe mii de morți a arătat recent ca aproape jumătate au loc într-un interval de trei luni după ziua de na;tere și doar 8 % în intervalul de trei luni dinaintea zilei de naștere. Nu spun că putem trăi cât dorim, dar nu trebuie să murim înainte de a fi pregătiți. Cea mai evidentă dovadă a acestui fapt este timpul în care oamenii mor în spital. Marea majoritate mor în primele ore ale dimineții, când salvatorii se odihnesc și membrii familiei au plecat sau au adormit. Atunci nu există nicio interferență sau sentiment de vinovăție legat de plecare. Durerea și teama de a muri vin în primul rând din conflict, din treburile neterminate și din faptul ca omul se agață de viață pentru a nu-și dezamăgi familia.
De multe ori am fost martor la moartea unor oameni care au învățat să iubească deplin. Este o plecare împăcată, fără durere, în care oamenii nu-și petrec timp agonizând. Pentru ca acest lucru să se întâmple, persoanele dragi trebuie sa îi dea voie persoanei să plece. Trebuie să-și împărtășească iubirea și suferința, dar să permită persoanei în agonie să știe că ei vor fi bine, chiar daca ea/el moare. Cu alte cuvinte, persoana aflată în agonie nu trebuie să primească din partea familiei un mesaj de tip „nu muri”. El sau ea trebuie să primească iubirea și sprijinul familiei și să știe că persoanele dragi vor supraviețui. Până și moartea poate fi o formă de vindecare. Când pacienții ale căror corpuri sunt obosite și suferinde sunt împăcați cu ei înșiși și cu Dumnezeu, alături de persoanele dragi, ei pot alege moartea ca pe următorul tratament. Nu mai trebuie sa ii doară nimic, pentru că nu mai exista nici un conflict în viața lor. Sunt împăcați și se simt bine. Adeseori, în acel moment, ei au parte de un mic miracol și mai trăiesc o vreme, fiindcă este atât de multă pace, încât mai are loc puțină vindecare.
Dar când mor, ei aleg să-și părăsească trupurile pentru ca oricum nu le mai folosesc. Pentru ca pot iubi și fără ele.
O moarte prelungită, trăită, are loc atunci când sentimentele nu sunt exprimate, când conflictele rămân nerezolvate și viața continuă doar de dragul altora. Se întamplă când persoana în agonie primește mesaje de tip „nu muri”, care definesc moartea ca pe un eșec, ceva ce trebuie făcut în secret, când doctorii și persoanele dragi sunt absente.
Când oamenii reușesc să se împace cu ei înșisi, dar și cu ceilalți, este în regulă să mori, dar în mod paradoxal, așa cum a observat dr. Ellerbroek, acceptarea însăși poate duce la vindecare.

Dr. Bernie Siegel-Iubire, medicina si miracole

sursa fotografiei: internet