Episodul depresiv major-simptome

Elementul esențial al episodului depresiv major îl constituie o perioadă de cel puțin două săptămâni în cursul căreia există, fie dispoziție depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activitățile. La copii și adolescenți, dispoziția poate fi mai curând iritabilă decât tristă . În acest interval vor apărea modificări în apetit sau greutate, energie scăzută, sentimente de inutilitate sau culpă, dificultate în gândire, idei recurente de moarte sau idei, planuri ori tentative de suicid. Simptomele persistă în cea mai mare parte a zilei aproape în fiecare zi. Episodul e acompaniat de detresă sau deteriorare semnificativă in domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.
Dispoziția, într-un episod depresiv major este descrisă adesea de către persoana respectivă ca aceasta fiind depresivă, tristă, disperată, descurajată sau ca „fără chef”.
Unii indivizi pun accentul mai ales pe acuzele somatice decât pe descrierea sentimentelor de tristețe. Mulți indivizi relatează sau manifestă o stare de iritabilitate crescută(furie, blamarea altora frustrare, la copii și adolescenți apare dispoziția capricioasă…)
Pierderea interesului sau plăcerii este aproape întotdeauna prezentă într-un grad oarecare. Indivizilor „nu le mai pasă de nimic”. La unii indivizi există o reducere semnificativă de la nivelul anterior a interesului sau dorinței sexuale.
Apetitul este de regulă redus la unii pe când la alții poate apărea apetitul crescut și pot dori compulsiv anumite alimente.
Cea mai comună perturbare a somnului, asociată cu un episod depresiv major este insomnia.
Sentimentul de inutilitate sau de culpă asociat cu un episod depresiv major poate include aprecieri negative asupra propriei valori. Mulți indivizi acuză deteriorarea capacității de a gândi, de a se concentra ori de a lua decizi. Frecvent există gânduri de moarte, gânduri de suicid ori tentative de suicid.
Episoadele depresive majore urmează adesea unor stresori psihosociali (de ex. moartea unei ființe iubite, separarea maritală, divorț).Nașterea unui copil poate precipita un episod depresiv major. De obicei femeile sunt expuse unui risc semnifcativ mai mare decât barbații de a prezenta episoade depresive majore la un moment dat în cursul vieții lor.

Tulburarea depresiva si tulburarea distimica

Dagnosticul de „tulburare depresiva” ridica problema continuitatii depresive din coplarie pana la varsta adulta.
In ceea ce priveste diagnosticul de „distimie”, aceasta presupune un numar mare de cazuri clince care nu prezinta ansamblul caracteristicilor epsodului, dar sufera totusi de o stare depresiva durabila si de cateva manifestari depresive complementare.

Simptome in tulburarea distimica(conform DSM-IV):

-Stare depresiva prezenta practic toata ziua, mai mult de o zi din doua,timp de cel putin doi ani, semnalizata de subiect sau observata de ceilalti.
– La copii si adolescenti starea poate fi de iritare si durata trebuie sa fie de cel putin un an.
-Atunci cand subiectul este deprimat, el prezinta cel putin doua din urmatoarele simptome:
pierderea apetitului sau hiperfagie
insomnie sau hipersomnie
energie scazuta sau oboseala
stima de sine redusa
dificultati de concentrare sau dificultati in luarea unor decizii
sentimentul pierderii sperantei
-Simptomele nu se datoreaza efectelor psihologice directe ale unei substante sau a unei afectiuni medicale (de exemplu hipotiroidia)
-Simptomele antreneaza o suferinta clinca semnificativa sau o alterare a comportamentului social, profesional ori alte domenii importante.

Depresia ca desprindere si retragere din lume…


„Cand ne abandonam, nu mai suferim. Cand ne abandonam, chiar si tristetii, nu mai suferim”, spunea Saint-Exupery. Atunci cand viata ne-a sleit de puteri, intr-un prim moment si privita din afara, renuntarea ar putea aparea ca un refugiu.
Dar ca sa nu mai suferim, renuntam sa mai traim. Ne resemnam la o viata searbada pentru ca nu am putut sa traim fara durere. Din nenorocire, lucrurile nu merg asa, iar suferinta persista. Desigur, de indata ce incetam sa ne mai batem, dintr-o data resimtim o usurare, cel putin temporara. Renuntam, nu vom mai face eforturi, ne abandonam bolii. Dar, foarte curand, sosesc ruminatiile pe tema „am cazut foarte jos”.
Incetul cu incetul, se instaleaza alte suferinte: nu cele ale esecului, ale doliului, ale pierderii, ci cele ale contemplarii de sine in neputinta; cele ale rupturii legaturii sociale, ale izolarii.

Depresivul si iubirea

Iubirea, dorinta de a iubi si de a fi iubit este pentru depresiv cel mai important lucru din viata. Aici el poate dezvolta cele mai bune aspecte ale sale, aici se afla in acelasi timp si cele mai mari pericole pentru el. El poate ajunge la crize in special in relatiile parteneriale. Tensiunile, confruntarile, conflictele in aceste relatii sunt pentru el chinuitoare, chiar insuportabile si il streseaza mai mult decat este necesar, pentru ca ii activeaza angoasa de pierdere. El nu intelege cum adesa toate eforturile pe care le face pentru partener sunt cele care duc la crize, pentru ca acesta cauta sa se elibereze de stransoarea prea mare. Depresivul reactioneaza atunci cu panica, cu depresii profunde si in angoasa sa, el recurge la mijloace de presiune pana la amenintarea sau chiar incercarea de suicid. Nu isi poate imagina ca partenerul nu are aceeasi trebuinta de apropiere ca si el insusi, care nu se poate satura de apropiere. El traieste trebuinta de distanta a partenerului mai degraba ca pe o lipsa de afectiune sau un semn ca nu il mai iubeste.
La persoanele sanatoase cu stari depresive usoare exista o mare capacitate de a iubi, de a se oferi, de a se sacrifica, capacitatea de a suporta tot greul impreuna cu partenerul.
La depresivii cu tulburari profunde, in relatiile amoroase predomina angoasa de pierdere, in cazul in care apar probleme in cuplu.
Mai dificila este relatia parteneriala depresiva, iubirea santajista. Ii place sa se invesmanteze in mantia atentiei si grijii exagerate, in spatele careia se ascunde dorinta de dominare, care provine din teama de pierdere. Daca individul nu reuseste sa obtina ceea ce doreste, atunci el recurge la mijloace mai puternice, la amenintari cu suicid si mai ales la trezirea sentimentelor de culpabilitate ale partenerului.
Rezulta acele relatii mentinute de partener numai de teama, mila si sentimente de culpabilitate, in care sub ceea ce se vede, dospesc ura si dorintele de moarte. Si boala poate fi folosita ca o arma de santaj si poate duce la multa suferinta.