Este o maladie pentru că grija este constantă în ea, pentru că persoanele nu reușesc să o oprească și suferă din această cauză multe complicații: dureri fizice multiple, insomnii, dificultăți de concentrare și de memorizare… Calitatea vieții lor este în mod clar alterată, aproape tot atât de mult ca și a pacienților deprimați. Aceste persoane suferă de o reactivitate emoțională excesivă, la tot felul de situații. În anxietatea generalizată există o viziune asupra lumii foarte marcată de omniprezența pericolelor posibile.
În anxietatea generalizată se regăsește, de asemenea o izbucnire foarte rapidă a scenariilor catastrofice. Când suntem foarte anxioși, evaluarea noastră asupra situațiilor se radicalizează: pierdem sensul nuanțelor. Universul se împarte atunci în două categorii: ceea ce este periculos, și ceea ce nu este periculos. De îndată ce survine o incertitudine sau o problemă, ne îndreptăm direct spre scenariul catastrofic, cea mai proastă dintre situațiile posibile..
La început, anxioșii, își consultă mai degrabă medicul de familie, căci ceea ce îi supără sunt simptomele fizice ( colite, dureri de ceafă, lumbago, dureri în regiunea precordiala…). Grija, suferința fizică, ei le suporta cu bărbăție, sunt obișnuiți cu ele. Anturajul lor este cel care, de cele mai multe ori, suportă mai puțin bine, și care îi îndeamnă să ceară consultații. Și atunci, ei vin la cabinetul de psihoterapie când sunt deprimați, epuizați si uzați de neliniștile lor neîncetate.
Mulți dintre acești mari anxioși, vor avea cel puțin odată un episod depresiv.

sursa fotografiei: internet

Atacurile de panică reprezintă manifestări scurte de frică intensă sau de disconfort, care apar brusc și sunt însoțite de o hiperactivitate fiziologică. Barlow (2002) considera că panica este cea mai clara reprezentare clinică a fricii. Experiența panicii este atât de aversivă, încât mulți pacienți sunt foarte temători în legătură cu un nou atac, și dezvoltă comportamente complexe de evitare a situațiilor care consideră ei, ca le declanșează panica. Drept rezultat, panica și agorafobia sunt strâns asociate, iar majoritatea indivizilor suferind de tulburarea de panică prezintă un anumit grad de evitare agorafobică. 95% dintre persoanele diagnosticate cu agorafobie raportează existența unei tulburări de panică anterioare sau curente.
DSM- IV-TR definește atacurile de panică astfel :”o perioadă scurta de frică intensă sau de disconfort, în care patru sau mai multe dintre următoarele simptome s-au dezvoltat abrupt, și au atins punctul de intensitate maximă într-un răstimp de 10 minute. Atacul de panică tipic, durează între 5 și 20 de minute, deși este posibil ca o stare de anxietate ridicată să persiste mult timp după încetarea episodului de panică”.(Rachman, 2004).
Conform DSM-IV-TR, simptomele definitorii ale panicii sunt:
-ritm cardiac accelerat sau palpitații
-transpirație
-tremurături sau frisoane
-senzație de sufocare, lipsă de aer
-senzație de nod în gât
-apăsare, durere sau disconfort la nivelul toracelui
-tulburări digestive sau greață
-amețeală, senzație de dezechilibru, senzație de leșin sau pierdere a echilibrului
-senzația de derealizare sau de detașare de sine (depersonalizare)
-parestezii (senzație de amorțeală sau furnicături)
-frisoane sau valuri de căldură
-teama de a-și pierde controlul sau de a înnebuni
-teama că este în pericol de a-și pierde viața.
Nu ezitați să cereți ajutor, dacă este nevoie. Este o mare ușurare să vorbiți cu persoane care cunosc cum să vă ajute.

sursa fotografiei: internet

Neliniștea este o stare sufleteasca ce aparține familiei anxietății, care îi corespunde ca „emoție puternică”, uneori atât de puternică, încât devine maladivă. Neliniștea, la rândul ei, ca stare sufletească, este mai ușoară, mai subtilă, mai mobilă și mai omniprezentă decât anxietatea. Numeroși termeni descriu în toate limbile, cele o mie și una de fațete ale acestor stări sufletești de neliniște: ne putem simți tracasați, zbuciumați, îngrijorați, înspăimântați, stresați sau preocupați.
Dintre stările sufletești, neliniștea este poate cea mai discretă la exterior. Cea care se citește cel mai puțin pe chipul nostru sau în gesturile noastre, care nu ne împiedică aproape niciodată să ducem o viață normală, să râdem, să zâmbim, fiind în același timp zbuciumați, cum numai cei apropiați știu că putem fi.
Există un univers al spaimelor în fiecare dintre noi, care nu așteaptă decât să se trezească la cea mai neînsemnată ocazie, sau la cea mai mică slăbire a vigilentei noastre.
Ca toate stările sufletești, neliniștea sălășluiește în corp: gât strâns, apăsare în piept și respirația întretăiată, mușchii încordați uneori până la durere, în ceafă, spate…
De ce suntem atât de neliniștiți?
Mai multe studii găsesc o strânsă legătura între sentimentul de responsabilitate personală și stările sufletești de neliniște. Foarte multe evenimente de viață ne frământă, și asta datorită faptului ca noi credem că trebuie să acționăm față de ele prin; „trebuie să o fac”. Și atunci când nu reușesc, își spun: „Ar fi trebuit să o fac”. Frământările pricinuite de griji, apoi frământările pricinuite de regrete.
În trupul și creierul anxiosului, nu există deosebire între a se gândi la o problemă, și a o avea.
Ceea ce face ca neliniștea noastră să dureze, este faptul că o întreținem izolându-ne în convingerile noastre. Devenim intoleranți față de alte viziuni asupra lumii. Când suntem prinși în capcana stărilor sufletești anxioase, tindem să resimțim stupefacție sau mânie față de cei veseli, cei lipsiți de griji, și de alți optimiști: aceștia sunt văzuți doar ca niște persoane cărora le lipsește ceva, de exemplu inteligența sau luciditatea, și nu ca pe niște persoane care au ceva în plus față de noi, de exemplu aptitudinea pentru fericire. Eu am ceva mai bun de făcut decât să mă bucur: „să fiu neliniștit. E mai important, e mai util!”
Christophe Andre
Stările sufletești

sursa fotografiei: internet

Fobia socială este caracterizată de anxietate fobică și de evitarea situațiilor sociale sau de performanță. Este vorba despre frica de a fi în centrul atenției, de a face ceva penibil și de a fi perceput ca fricos. În centrul acestei tulburări se află o teamă fundamentală de evaluare negativă. Atât probabilitatea, cât și consecințele dăunătoare anticipate ale evaluării negative sunt exagerate. Fobia socială pentru multe persoane este o stare cronică și incapacitantă, cu o morbiditate semnificativă în ceea ce privește disconfortul personal, eșecul de a dobândi un potențial social, ocupațional și personal maxim.
Simptomele cele mai supărătoare sunt cele mai vizibile pentru ceilalți: se înroșesc, transpiră sau tremură. Evitarea este cel mai clar simptom comportamental al fobiei sociale. Mulți pacienți vor evita pe cât posibil situațiile de care se tem. Situațiile care implică o reală sau posibilă intrare în atenția celorlalți pot, de asemenea să declanșeze anxietatea ( de ex. statul la rând, folosirea transportului în comun, utilizarea telefonului când sunt alții în jur, mâncatul sau băutul în public, locurile aglomerate…) Cei mai mulți pacienți cu fobie socială se tem de mai multe situații.
Fobia socială poate fi confundată cu agorafobia, deoarece multe situații de același tip vor fi evitate. Totuși, cognițiile fundamentale, motivele de evitare, diferă. Persoana care suferă de fobie socială nu suportă centrele comerciale, trenurile aglomerate etc. din cauza riscului de a fi atent studiată și a dificultății de a scăpa în cazul în care s-ar face de ras. Persoana cu agorafobie nu suporta aceleași situații din cauza dificultății de a scăpa în eventualitatea rănirii fizice. O persoană cu agorafobie consideră că e o situație înspăimântătoare atunci când e lăsată singură, pe când o persoană cu fobie socială nu are nici o problemă în asemenea situație.
Obiectivele tratamentului sunt reducerea simptomelor și îmbunătățirea funcționalității, precum exersarea abilităților sociale, terapia cognitiv- comportamentală si hipnoterapie.

sursa fotografiei: internet

Întâlnim frecvent oameni care au probleme cu supraponderabilitatea. Aceste persoane sunt adesea exasperate de numeroasele încercări de a ține regim care nu au dat rezultate sau ale căror efecte nu au durat, si multe femei ajung în cabinetul meu, resemnate. Obiectivul lor este de a accepta faptul ca nu pot slăbi și de a renunța definitiv la ideea de a tine regim, și la speranțele false. Sunt descurajate în discursul lor, și se condamnă singure la a fi astfel tot restul vieții.
Încep adesea discuția cu următoarea întrebare: „Și dacă excesul dumneavoastră în greutate nu ar avea nimic de-a face cu alimentația dumneavoastră?” În privirea lor citesc, întotdeauna, aceeșsi circumspecție.
De la început, vreau să dau au la o parte o mică parte a populației care suferă de supraponderabilitate sau obezitate morbidă din cauze fiziologice; problemele acestor persoane trebuie rezolvate prin intermediul medicinii, prin demersuri specializate. Cu toate acestea, pentru majoritatea oamenilor excesul în greutate este o adevărată sursă de neînțelegeri și de frustrări, iar tentativele de slăbire nu au efectul dorit sau nu durează în timp.
Mai multe studii dovedesc corelația care există între luarea în greutate și crizele de furie. Femeile și bărbații care au accese de furie repetate de-a lungul anilor, prezintă un exces de greutate important și îl mențin, spre deosebire de persoanele de aceeași vârstă care au mai multă pace și bucurie în viața lor. Indiferent de sexul persoanei care suferă de furie cronică, se observa o mai mare producție de adrenalină, un hormon care intervine direct in stimularea celulelor grase. Acestea sunt transformate de ficat în colesterol; efectul este devastator asupra luării în greutate, iar riscurile bolii cardiovasculare sunt mult mai mari.
Dincolo de orice considerație fiziologică, persoanele cu exces de greutate suferă, înainte de toate, de o anxietate netratată, care le invadează și împotriva căreia nu știu ce să facă. Procesul trăit se desfășoară în maniera următoare: anxietatea din ce în ce mai accentuată le face să resimtă o senzație de vid visceral. Senzația devine repede insuportabilă, iar pentru a scăpa de disconfortul pe care aceasta îl suscită, soluția vine de la sine: trebuie să mănânce imediat. Într-adevăr, după ce a mâncat, persoana în cauză are o senzație nouă, de data aceasta de sațietate, și se simte liniștită…însă doar pentru un timp.
În mod direct, acest proces traduce o regresie declanșată de anxietate. Persoana crede ca îi este foame, dar este de fapt, anxioasă. Pe plan psihologic, o persoană care-și resimte în mod dureros anxietatea, va avea tendința să dezvolte în mod spontan mecanisme de compensație pentru a se adapta, și nu pentru a trata cauzele profunde. Brusc, suferința vidului resimțit puternic o face să se reîntoarcă la un moment din copilărie, atunci când era doar un bebeluș, iar anxietatea legată de foame dispărea de îndată ce lua sânul sau biberonul. Să se simtă „plin” îl liniștea pe noul născut. Devenit adult, într-un moment de disperare în fața propriei anxietăți , regasește reflexul de a se liniști prin mâncare.
Acest mod de funcționare reprezintă în sine o consolidare negativă care se va produce din nou, atât timp cât cauzele care se află la origine nu vor fi suficient conștientizate: de îndată ce anxietatea se accentuează, trebuie să mănânce, pentru a o atenua. Astfel, oamenii mănâncă pentru a umple acest vid resimțit la nivelul plexului solar sau al stomacului; unii chiar au impresia că le e foame. Știm totuși că dacă masa este luată la aceeași oră și completată cu gustări echilibrate, nu ar trebui să resimțim senzația de foame. În plus, seara, când simțim neîncetat, un gol în stomac, putem spune cu exactitate că senzația de foame e reală, întrucât cel mai probabil suntem in plină digestie. În schimb, se știe că serile și nopțile sunt, prin natura lor, momentele cele mai anxiogene ale zilei.
Dacă această senzație de vid ar exprima într-adevăr nevoia fiziologică de a mânca, nu am „ronțăi” de mai multe ori în timpul serii, și foamea ar fi satisfăcută mai rapid. Vorbesc despre o consolidare negativă, pentru că, în momentul în care mănâncă, persoana anxioasă are sentimentul că mâncarea o liniștește, dar de fapt nu e așa, pentru că senzația de calm dispare foarte repede ;de aceea foarte multe persoane au din nou poftă de mâncare. Persoanele anxioase trăiesc cu idea că dacă nu mănâncă atunci când sunt în această stare, anxietatea lor nu va dispărea.

Imagine de photosforyou de la Pixabay

1. Nu contează dacă vă simțiți îngrozitor, nesigur sau aveți senzația de irealitate. Aceste stări nu reprezintă altceva decât exagerarea unor reacții normale la stres.

2. Deși trăiți aceste stări, nu înseamnă ca sunteți bolnav. Trăirile respective sunt foarte neplăcute, vă sperie, dar nu sunt periculoase, astfel încât nu vi se poate întâmpla nimic mai rău de atât.

3. Lăsați trăirile respective să se deruleze, încercările de a le reprima nu fac decât să le intensifice și să le facă și mai acute. În momentul declanșării atacului de panică, inspirați adânc și apoi expirați prelungit, spunându-vă că stările proaste vă părăsesc. Nu trebuie luptat împotriva atacului de panică, acesta trebuind sa fie acceptat ca atare.

4. Dacă vă aflați pe stradă, vă puteți sprijini de un zid, sau dacă vă aflați într-un magazin aglomerat, vă puteți retrage într-un colț mai liniștit.

5. Acordați fricii dvs. timpul necesar pentru a dispărea .

6. Priviți situațiile anxiogene ca pe niște ocazii pentru a exersa autocontrolul.

7. O metodă utilă în distragerea atenției de la ceea ce se petrece în corpul sau psihicul dvs., este aceea de a privi în jur, și fiți atent la clădire, la ceilalți oameni, la mașini, etc.

8. Când atacul de panică se produce, trebuie să relaxați corpul, să inspirați și să expirați profund, lăsând lucrurile să-și urmeze cursul.

sursa fotografiei: internet