Agorafobia este definită ca “starea de anxietate (frica) legată de locuri sau situații din care ar putea fi dificil (ori stânjenitor ) să scapi sau în care ajutorul ar putea să nu fie disponibil în cazul în care survine un atac de panică neașteptat”.

Situațiile cel mai des evitate sunt : a ieși singur din casă, a calatori singur, a te afla in tuneluri, pe poduri sau în spații deschise. Agorafobia este caracterizată mai puțin de teama de anumite situații și mai degrabă de teama de a avea un atac de panică in anumite situații.

Membrii familiei unui pacient agorafobic consideră de cele mai multe ori că acesta este foarte egoist. Ei manifestă resentimente față de solicitările absurde ale agorafobicului si se simt adesea manipulați. Ceea ce trebuie sa afle membrii unei astfel de familii este că suferința subiectului este reală. Chiar daca subiectul dezorganizează serios viața de familie, el nu face acest lucru în mod intenționat, solicitările sale reprezentând încercări de a se elibera de stările neplăcute.

Partenerul unei paciente agorafobice trebuie sa o ajute, să se facă util, să-și facă timp să iasă cu ea la plimbare sau la cumpărături. El trebuie să-i propună activități suplimentare (să meargă la teatru, la expoziții etc.), fără însă a exercita presiuni asupra persoanei cu probleme. Partenerul de viață trebuie, de asemenea, să încurajeze micile progrese ale pacientului și să-i transmită în permanență un sentiment de încredere și de siguranță Astfel, dacă acesta și-a dat întâlnire cu partenerul/partenera la o anumită oră, este indicat să nu întârzie (pentru ca acest lucru poate declanșa o reacție de panică), ba chiar să vină cu puțin timp înainte de ora întâlnirii. Afirmațiile de tipul “Poți să lupți cu stările tale” sau “Încetează odată cu prostiile astea” nu ajută la absolut nimic, pentru că daca subiectul ar putea să lupte cu stările sale este clar ca ar face-o.

Este mult mai indicată o atitudine mai constructivă. Micile plăceri pe care un membru al familiei le poate face agorafobicului vor contribui la diminuarea stărilor sale depresive și astfel acesta va dispune de mai multă energie psihică pentru a realiza exercițiile de desensibilizare.
Este important ca membrii familiei unor agorafobici să înțeleagă semnificațiile acelor lucruri mărunte care, dacă sunt realizate, reprezintă pași importanți în direcția vindecării.

Acestora trebuie să li se transmită sentimentul că sunt înțeleși, că sunt înconjurați de înțelegere și compasiune, precum și idea că partenerul sau ceilalți membri ai familiei sunt convinși că dacă ei vor face eforturi situația se va ameliora.

De multe ori traversarea unor situații psiho-traumatizante severe îi poate ajuta pe agorafobici să-și stăpânească tulburarea, pentru că în condiții de catastrofă sau criză, ființa umană pune în acțiune toate disponibilitățile sale latente. Astfel, de pildă, în lagărele de concentrare naziste simptomele fobice au dispărut complet (Fensterheim si Jean Baer, 1977).

sursa fotografiei: internet