Persoanele care suferă de balbism trebuie tratate cât mai timpuriu, pentru că daca patternul de vorbire deficitar s-a instalat, acesta este mai dificil de restructurat.
Aceste persoane trăiesc tensionat defectul lor, și actul vorbirii îi face irascibili si anxioși. Această tensiune determina încordarea suplimentară a mușchilor laringelui, a gâtului, a feței, ai limbii și ai buzelor, și uneori chiar ai mușchilor antrenați în respirație. Cu cât pacientul se „străduiește” mai mult să depășească tulburarea, el nu face decât să-și amplifice spasmele musculare, ceea ce îi amplifica deficiența. Cercul acesta vicios se prelungește, iar subiectul ajunge foarte curând să dezvolte o logofobie ( teama de a vorbi). Terapia logofobiei la copii mici constă în exerciții logopedice.
Psihoterapia logonevrozei are drept obiective eliminarea simptomului și reducerea anxietății și a unor tulburări de personalitate apărute ca o consecință a logonevrozei.
În desfășurarea tratamentului, terapeutul va administra sugestii cu caracter general de calm, relaxare, destindere fizica si psihica, creșterea încrederii în sine și întărirea Eului; în acest sens, un rol important îl au sugestiile centrate pe înlăturarea sentimentului de inferioritate si îmbunătățirea imaginii de sine a pacientului. Este absolut necesară revizuirea atitudinii față de propria deficiență.
Un aspect foarte important în tratamentul balbismului este cel referitor la motivarea pacientului pentru terapie. Ca cat acesta este mai motivat, cu atât cresc șansele de succes.

Fotografie de la Vera Arsic: https://www.pexels.com