Arhive etichete: boala

„Tristetețea dacă nu se rezolvă în lacrimi, obligă alte organe să plângă”

Posted on by

Într-una dintre lucrările sale, prof. dr. A. Păunescu-Podeanu, se referă la o categorie de bolnavi care constituie una dintre cele mai grele probleme ale practicii medicale: bolnavii care se plâng de diferite suferințe, dar la examinarea cărora medicul nu găsește nimic obiectiv patologic sau găsește prea puține date prin care să poată explica aceste suferințe; bolnavii ale căror tulburări de ordin subiectiv, lipsite de corespondent obiectiv evident, nu pot fi diagnosticați cu ușurință și lasă impresia că sunt creația unei minți tulburate.

Așadar, tensiunile emoționale, afective, de mică intensitate, dar permanente (care uneori pot fi conștiente, însă și inconștiente, obscure) în afară de explicația fiziologică, școala psihosomatică freudiană a dat explicații de ordin psihologic:procesul de conversie, fuga dintr-o situație morală intolerabilă, într-o boală fizică, refugiul inconștient în ea, în organic; suferințele morale, tensiunea afectivă, situația psihologică care apasă pe bolnav dispar sau se reduc apreciabil, când printr-un mecanism inconștient se convertesc în boală fizică. Se produce un fenomen de substituire morbidă, care canalizează suferința spre soma (trup), eliberându-l pe bolnav de chinurile suferințelor psihice, sufletești.

Așadar, boala fizică constituie expresia corporală a frământărilor psihicului, motivarea inconștientă a acestora și, in același timp, un mod compensator, substitutiv de a se sustrage, un mod de autopedepsire, un mod de a scăpa de o situație psihologică neplăcută, greu suportabilă( cum ar fi un complex de inferioritate, de frustrare sau de vinovăție), un mod de a atrage atenția și compasiunea celor din jur, de a capta interesul lor asupra propriei persoane.. S-ar putea spune că pacientul își ușurează starea de neliniște, greutățile morale, frământările sufletești, stările de tensiune emoțională, de neliniște, create de dificultățile familiale, sociale, materiale, sexuale, profesionale, sentimentale, prin devierea acestora înspre organe și apariția unor suferințe subiective, funcționale sau chiar organice .

Constatăm astfel, cât de complexe sunt resorturile profunde ale psihicului omenesc și cât de ample pot fi rezonanțele lui, ele întinzându-se dincolo de sistemul nervos, dincolo de viața psihică, debordând viața viscerală, în care pot determina cele mai variate și mai curioase tulburări, cele mai surprinzătoare manifestări, cele mai neobișnuite manifestări patologice.

In felul acesta trebuie interpretat și aforismul enunțat de psihiatrul Maudsley: „tristețea care nu se rezolvă cu lacrimi obligă alte organe să plângă”.

Aplicațiile posibile ale hipnozei în medicina psihosomatică

Posted on by

1.Renunțarea la deprinderile greșite. Atunci când problema pacientului este produsă sau exacerbată de deprinderi greșite(consum de alcool, tutun, droguri), hipnoza îl poate ajuta să renunțe la deprinderea cu caracter autodistructiv.

2.Reducerea simptomelor. Hipnoza poate contribui în mod substanțial la tratamentul a numeroase afecțiuni medicale, mai ales a celor psihosomatice, unde factorii psihologici au un rol important în declanșarea și menținerea bolii.
Modul de percepere a propriilor simptome și handicapuri este deosebit de important în evoluția bolii sau în recuperare, chiar dacă intervenția psihologică nu produce modificări semnificative în plan somatic. În bolile cronice, hipnoza poate ajuta pacientul să reziste mai bine la durere și să adopte o atitudine pozitivă față de boală, fapt ce-i va permite să ducă o viață normală, în ciuda limitărilor impuse de boală.

3.Reducerea durerilor si a disconfortului produs de anumite proceduri medicale.
Este de asemenea, cunoscut faptul că, stresul și anxietatea acționează negativ asupra sistemului imunitar al organismului, mărind riscul de îmbolnăvire al persoanei. În consecință, adoptarea unui stil de viață mai relaxat, poate conduce la creșterea rezisțenței organismului.

sursa fotografiei: internet

Convingerile care predispun la boală

Posted on by

Așa cum arată psihiatrul de renume mondial, David R. Hawkins, predispoziția noastră de a accepta convingerile negative depinde în primul rând de cât de multă negativitate am acumulat în noi. O minte pozitivă va refuza să accepte gânduri negative și le va respinge ca neadevărate pentru sine. Refuză de obicei să creadă ideile negative. Știm ce ușor este să vinzi auto-condamnarea unei persoane încărcate de vinovăție sau frica de boală unei persoane înfricoșate de boli.
Ideea că „răceala se ia” este un bun exemplu. Corpul se supune minții și convingerilor sale cum că virozele sunt cauzate de viruși care se pot „prinde” și sunt contagioși. Astfel, corpul, care este controlat de convingerile minții, aduce în manifestare răceala. Gândul că toata lumea răcește, va fi asimilat și crezut de o persoană care conține suficient de multă vinovăție, frică și naivitate. O persoană care a renunțat la convingerile negative ce însoțesc frica și vinovăția, nu are o minte înspăimântată care să gândească : „umblă o viroză; sigur am s-o iau și eu, ca toți ceilalți”.
Acestea sunt dinamicile din spatele bolilor. Mecanismele funcționează prin intermediul alterațiilor induse de minte în curgerea energiei în sistemul bioenergetic, și printr-o revărsare a energiei suprimate chiar în sistemul nervos autonom.
Gândul este puternic pentru că are o rată înaltă a vibrației. Un gând este chiar un lucru. Are un tipar energetic. Cu cât îi dăm mai multă energie, cu atât mai puternic se va manifesta pe sine în lumea fizică. Acesta este paradoxul așa numitei „educații pentru sănătate”. Efectul paradoxal este că li se dă atâta putere gândurilor înfricoșătoare, încât epidemiile sunt, într-adevăr, amplificate prin mass-media. „Avertismentele” transmise prin presă, care au la bază frica despre pericolul de îmbolnăvire creează în câmpul general mental cadrul necesar pentru ca exact acel lucru să se petreacă.
Cu cât ne temem mai mult, cu atât mai repede devenim programați, și corpul nostru va răspunde în consecință. Frica de boli, substanțe, alimente, aer si energii, ajuns la un punct în care s-a transformat într-o paranoia.
Asta i se poate întâmpla și unei persoane rezonabile, chiar și unui medic. A început cu polenul, ambrozia, părul de animale, praful, lâna, ciocolata, brânza și nucile. Mai târziu s-a adăugat zahărul(hiperglicemie), ouăle și produsele lactate(colesterol)…
Următoarele pe lista „dăunătorilor” sunt vopselurile alimentare, zaharina, cofeina, aluminiul, materialele sintetice, zgomotul, luminile fluorescente, deodorantele, mineralele din apă, clorul din apă, petrolul, alimentele acide, pesticidele, fructele cu semințe…
Lumea se micșorează devenind așa de mică încât nu mai e nimic de mâncat. Nimic nu mai putem îmbrăca. Nu mai e aer pe care sa îl putem respira. Frica, frica, frica….
Adevărul este ca ceea ce ținem în minte are tendința de a se manifesta, inclusiv convingerile de care nu suntem conștienți.
Vinovatul nu este lumea, ci mintea. Toată programarea negativă pe bază de frică se află în minte, iar corpul se supune minții. Cu alte cuvinte, nu iedera provoacă alergie, ci convingerea minții că iedera este un alergen.
Pe măsură ce mintea renunță la convingerile ei, dispar și reacțiile corpului.

Sursa fotografiei: internet

Ipohondria sau „boala închipuită”

Imagine

Bolnavul se vaită de tot felul de senzații insolite, curioase, bizare, în diferite părți ale corpului, raportându-se la diverse organe. Se ajunge chiar la anumite interpretări delirante, amplificate enorm, devenite dominante, senzațiile acestea, interpretate în anumite feluri de către pacient, pune stăpânire pe viața lui, îi subjugă toate preocupările, îl face să colinde din medic în medic, din cabinet în cabinet, din spital în spital, convins de gravitatea bolii de care suferă.
În realitate este vorba de halucinoze în domeniul visceral, intern, ajungându-se uneori la delir pe teme de boală, iar bolnavul este în realitate un ipohondriac sau denumirea preluata de la Moliere, un „bolnav închipuit”, ale cărei iluzii, halucinații, delir, se raportează la organismul lui, care delirează asupra propriei ființe interne, somatice: uneori liniștit, doar solicitant, implorant, alteori agitat, frământat, interpretativ, revendicativ, torturând si pe cei din jur, inclusiv pe medici. Chiar daca uneori sunt chiar suferințe reale, cu baza obiectivă, legate de procese organice, acestea sunt sub influența temerilor, fricii, gândurilor negre, presupunerilor neliniștitoare. Dar la un individ cu psihic normal, echilibrat, adaosul psiho-imaginativ, interpretativ, cedează și dispare sub influenta explicațiilor logice și convingătoare ale medicului sau sub efectul real al medicației. La ipohondru, suferința este produsă de imaginație și aceasta nu poate fi calmata de medicamente.
Din nefericire, numărul ipohondrilor este foarte mare. Un procent mare din clienții cabinetelor medicale este constituit de astfel de bolnavi, total imaginari sau măcar parțiali (cu o anumita doză de imaginație, halucinoză, adăugat unor suferințe reale dar minore).

Psihoterapia poate fi de mare ajutor în schimbarea gândirii și comportamentului dar, din păcate, majoritatea persoanelor ipohondre, neagă existența problemelor mentale sau emoționale, ceea ce le face rezistente la psihoterapie







					


		
	


				
					
	

		

						
Când boala și problemele ne deschid ochii…

			
						

				Posted on   by  			

			
					


				

			






De multe ori, suntem conștienți de ce anume este important pentru noi prin intermediul crizelor care survin în viața noastră. Acele crize care ne doboară la pământ, care ne răstoarnă obiceiurile și certitudinile. Sunt „crize de lehamite”; lehamite de această slujbă, lehamite de aceasta viață, de această familie, de această societate. Sau „crize de sens”, ca niște „întreruperi ale vieții”. Ne spunem: „la ce bun toate astea?”, „nu așa îmi vedeam viața”.Avem accese de angoasă, sau de deprimare, sau de mânie. Urmate de stări sufletești de amărăciune, de neîmplinire, de perplexitate sau de greață existențială. Dacă am fi ascultat mai bine de stările sufletești, am fi putut oare să evităm și aceste suferințe și aceste tentații de a reacționa la limită? De multe ori, ne gândim că ar fi trebuit să reflectăm și să înțelegem mai bine: dar viața este atât de complicată!
Cum să știm dacă am procedat bine făcând cutare sau cutare alegere în viață?
Uneori ne dăm seama prin boală. Boala vorbește? Spune ea ceva despre viața noastră? Această legătura există incontestabil, dar cu toate acestea există ceva important: chiar dacă boala nu este decât consecința unei proaste gestionări a existenței și a stărilor noastre sufletești, ea poate fi un revelator și un accelerator al conștientizării lucrurilor care nu funcționează în existența noastră.
În bolile „grave” care pun în joc prognosticul vital, cum spun medicii, în cazurile în care pacienții spun:” A fost cât pe-aici să dau colțul”, se reconsideră deodată felul în care ne-am orientat până atunci viața, ale cărei priorități au fost luate în considerare și stabilite. În momentele acelea, boala nu ne învață nimic, cel puțin nimic nou. Pur si simplu, ne dezvăluie lucruri pe care le cunoaștem deja: că e important să profităm de existență atât cât ne este dată, că nu există nimic mai important decât să-i vezi pe oamenii pe care îi iubești. Boala nu face altceva decât să deschidă ochii asupra acestor lucruri.
Ochii se pot deschide și de o manieră mai puțin dureroasă, prin intermediul evenimentelor de viață simple și naturale: să ai copii, să călătorești, să iubești… Aceste momente de viață, repetate, acceptate, savurate ne ajută să înțelegem ce este important, nu de o manieră intelectuală, ci prin experiențe. Ele ne deschid conștiința, și dezleagă lacătele.





sursa fotografiei: internet