Consiliere de cuplu, sau maritală, este un proces de intervenție psihologică în scopulul prevenirii conflictelor cu risc de cronicizare apărute între partenerii care formează un cuplu (sau o familie).Conflictele permanente ajung să deterioreze în timp relația de cuplu ce poate purta amprentele comportamentelor disfuncționale precum: criticismul, nemulțumirea cronică, încăpățânarea, gelozia… În funcție de gravitatea problemei în cuplu consilierea va fi orientată fie spre reconfigurarea sistemului de cuplu, când aceștia își doresc să meargă pe același drum, fie asistarea procesului structurat de separare, când unul sau ambii parteneri nu își mai doresc sa rămână împreună. Consilierea psihologică de cuplu și-a dovedit eficiența și stabilitatea rezultatelor schimbării dorite în timp, cu condiția ca ambii parteneri să fie conștienți că rezultatele dorite pot fi atinse împreună cu consilierul și cu efort susținut din partea ambilor parteneri.
În ședințele de consiliere, geloșii sunt deseori foarte vorbăreți, se repetă și nici vorbă să scape de suferințele lor, ci vor să li se confirme „îndreptățirea” acestora sa fie mereu ascultați în tortura lor. Gelozia devine astfel preocuparea principală, ea „devorează” cu lăcomie nu numai ceea ce trebuie pentru a o perpetua, ci înghite și toate celelalte care au avut o valoare în viața celor afectați de ea, in special, propria imagine despre sine. Asemănarea cu comportamentul toxicomanilor este frapantă. Toxicomanii au și ei nevoie de „provizii” din exterior pentru a se simți în ordine (alcool, droguri..). Nocivitatea drogurilor este negată îndelung și odată intrată in conștiință, constatăm același efect de suferință și imposibilitatea de a înceta, ca și în cazul geloziei. Așa cum în fond, dependența de droguri ascunde o altă dependență-relația cu o veche persoană de referință, demnă de încredere, tipic idealizată în mama, relație niciodată suficient trăita, tot astfel se întâmplă și cu gelosul: dedesubt se afla căutarea unei persoane, de a cărui iubire nu se poate lipsi. Pentru aceștia important nu este sa iubească, ci să fie iubiți, și anume în forma imaginată de ei. În general ei sunt uluitor de subiectivi. Văzută din afară, de către prieteni, partener sau chiar psiholog, gelozia nu este niciodată un sentiment „frumos”. Ea poate fi considerată pozitivă, cel mult atunci când reacționează cineva, care până atunci ar fi părut neangajat, indiferent, rece sau superior. În comparație, tandrețea, grija, chiar și îndrăgostirea eventual ridicolă sunt în mod incontestabil mai bine văzute. Reacțiile la gelozie variază de la mila (autocompătimire) până la lipsa de înțelegere sau oroare. Este cert ca propria lor afectare narcisică joacă un rol, în special la prieteni sau membrii familiei: preocupat în așa măsură de cauza sa, gelosului nu-i rămâne multă energie pentru alte persoane, nici măcar pentru grijile sau bucuriile lor. Ele vor fi folosite în manieră clasică, drept destinatarii lamentărilor lor.
