Doar abstinența este calea

Foarte puțini oameni sunt dispuși să recunoască că sunt cu adevărat alcoolici. Nimănui nu îi place să se considere dependent. Deci, nu este de mirare că viața băutorilor s-a caracterizat prin numeroase încercări inutile de a demonstra că pot bea ca și ceilalți oameni. Marea obsesie a fiecărui băutor este că într-o zi va putea bea rezonabil, cu plăcere, fără să se îmbete. Este uimitor cât de intens persistă această iluzie.

Primul pas spre recuperare e recunoașterea și acceptarea pe deplin a faptului că sunt alcoolici. Acesta este primul pas pentru a-și recupera sănătatea, libertatea și demnitatea. Amăgirea că sunt, sau că în curând vor fi ca restul lumii, trebuie spulberată. Alcoolicii, bărbați sau femei, și-au pierdut capacitatea de a controla consumul de alcool, și știm că niciodată nu-și vor recâștiga puterea asupra lui. Medicii care cunosc boala alcoolismului sunt de acord cu părerea că alcoolicul nu poate fi transformat într-un băutor normal. Prin numeroase forme de auto-amăgire și încercări, vor vrea să-și dovedească lor înșiși că sunt o excepție de la regulă. Mă înclin în fața celui care va reuși să se schimbe atât de mult, încât să poată bea din nou ca „un domn”, după ce și-a dovedit capacitatea de a bea controlat.

Este în zadar să limiteze consumul, să bea doar bere, să nu bea singuri, să nu țină băuturi în casă, să nu bea în timpul serviciului, să jure solemn că se vor opri la timp, să accepte internarea într-un centru de dezalcoolizare…etc.

Vă propun un test: Mergeți la barul cel mai apropiat și încercați să beți dar să vă opriți brusc. Repetați testarea de mai multe ori. În scurt timp, veți putea decide dacă sunteți onest cu sine, despre ce e vorba. Deși nu am cum să dovedesc, cred că majoritatea dintre ei, ar fi putut înceta băutul pe când se aflau la început, însă dificultatea cea mai mare constă în faptul că alcoolicii nu se gândesc serios să înceteze până mai este timp.

Am văzut repetându-se mereu, demonstrarea adevărului că „odată alcoolic, ești alcoolic pentru totdeauna”. Reluarea băutului după o perioadă de abstinență, îi aruncă înapoi , de unde au plecat. Dacă se hotărăsc să înceteze cu băutura, nu își pot permite nici cea mai mică scăpare.

E o amăgire să creadă că în timp ar fi posibilă o imunitate la alcool.

Trainingul pentru depășirea dependenței de zahăr

Zahărul impulsionează fiecare celulă din creier și influențează substanțele chimice din creier. Supraîncărcarea cu alimentele zaharoase poate modifica receptorii creierului care reglează cât de mult mânăam.
Cercetătorii consideră că nu zahărul în sine poate duce la comportament asemănător cu dependența și chiar la modificări ale creierului, ci sentimentul de plăcere care apare în urma consumării unor cantități ridicate de zahăr. Zahărul influențează aceleași substanțe chimice ale creierului pe care le activează drogurile ilegale.

Trainingul a fost conceput astfel încât să vă poarte pas cu pas într-un proces cu ajutorul căruia vă veți putea diminua consumul de zahăr și veți obține rezultatele pe care le doriți.
Acesta este un program ce conține trei sesiuni de hipnoză (o sesiune pe săptămână), pentru a vă ajuta să:

-Conștientizați alegerile alimentare
-Aplicați strategii pentru a controla ceea ce mâncați în mod durabil
-Găsiți mai ușor rezistență împotriva dulciurilor
-Va simțiți mai bine pe măsură ce metabolismul începe să funcționeze așa cum trebuie

Fondatoarea acestui training este Sheila Granger, hipnoterapeut din Marea Britanie.

sursa fotografiei: internet

Simptomele dependenței de zahăr


Simptomele dependenței de zahăr pot fi următoarele:

-Consumarea unor anumite alimente din cauza poftelor, chiar dacă nu sunteți înfometați.
-Îngrijorarea în legătură cu reducerea anumitor alimente.
-Sentimentul de procastinare sau de oboseală de la supraalimentare.
-Aveți probleme sociale sau de sănătate din cauza problemelor alimentare si totuși continuați să mâncați excesiv în ciuda consecințelor negative.
– Aveți nevoie de tot mai multe alimente pentru a vă bucura de orice gram de plăcere sau pentru a reduce emoțiile negative.

Indiferent dacă o numiți dependență, tulburare de alimentație, sau pur si simplu obicei prost, acestea sunt semne de utilizare nesănătoasa a alimentelor ce conțin zahăr.