Un alt fel de inventar.

Sfârșitul de an vine la pachet cu tot felul de bilanțuri, așa că îți propun și eu un bilanț mai aparte. Mai exact, un inventar moral amănunțit al propriei persoane. Se știe că destinul nostru este determinat de caracterul nostru, adică latura morală a personalității noastre. Natura ne-a înzestrat cu instincte, cu un motiv. Fără ele, n-am mai fi ființe umane complete. Totuși, aceste instincte, atât de necesare acestei vieți, adesea își depășesc funcțiile proprii. Puternic, orbește, iar deseori pe neobservate, ele ne conduc, ne domină, ne guvernează viața cu insistență. Când depășim o anumită limită, instinctele noastre naturale ne produc mari necazuri, fiind aproape singura sursă a necazurilor omenești. Aproape orice problemă emoțională serioasă poate fi privită ca pe un caz de instinct prost direcționat. Când se întâmplă acest lucru, înseamnă că valoroasele noastre instincte, cărora le-am dat mare importanță, au devenit handicapuri mintale și fizice.

Vă propun să facem eforul de a ne descoperi aceste handicapuri și să aflăm când și cum am deviat din cauza dorințelor noastre naturale. Ori de câte ori un om devine câmpul de bătălie al instinctelor, se elimină orice șansă de pace sufletească pentru el. Dar pericolul nu constă numai în atât, ori de câte ori o persoană își impune nerezonabil instinctele asupra altora, se instalează abuzul, durerea și nefericirea. De exemplu, goana după bani îi terfelește pe toți cei aflați în cale. Din ea se naște egoismul, invidia și dorința de răzbunare. Dacă instinctele sexuale sunt scăpate de sub control, se ajunge la umilire, agresivitate, gelozie, și așa mai departe. Vor exista oameni care vor suferi când există prea multe insistențe pentru atenția și iubirea lor. Acestea nu pot duce decât la control, dominație și repulsie. Când dorința cuiva de succes și prestigiu scapă de sub control, va exista multă frică, depresie și suferință.

Este important să ne vedem instinctele scăpate din frâu, iar nu să încercăm să le punem sub preș, ca să scăpăm de vinovăția propriilor noastre patimi. Dar, ego-ul nostru, ca să ocolească inventarul, va găsi o scuză. Desigur că actualele noastre neliniști și necazuri, sunt cauzate de purtarea altor oameni, oameni care chiar ei au nevoie de introspecție și schimbare. Suntem siguri că noi suntem în regulă, iar indignarea noastră este justificabilă. Ei sunt vinovați! Oamenii care sunt dominați de mândrie sunt orbi la propriile handicapuri.

Acum haideți să reflectăm asupra unei liste cu cele mai evidente defecte de caracter. Păcatele și fărădelegile pe care facem sunt de multe feluri, și toate se cuprind în aceste șapte mari păcate, adică: mândria, iubirea de arginți, curvia, mânia, lăcomia pântecelui, invidia și lenea. Când satisfacerea instinctelor noastre devine unicul scop al vieții noastre, atunci își face loc orgoliul, opusul iubirii. Frica este o boală a sufletului, generată de pretenții și atașamente; ea dezvoltă mai multe defecte de caracter. Teama prostească de faptul că nevoile nu ne vor fi satisfăcute, ne împinge să râvnim la bunurile altora, să fim mereu flămânzi după putere, să ne mâniem când instinctele nu ne sunt satisfăcute și să-i invidiem pe cei care reușesc, în timp ce noi eșuăm. Facem excese, muncim, mâncăm și cumpărăm prea mult din teamă că n-o să ne ajungă. În cealaltă extremă, putem fi chiar îngroziți de ideea de muncă, trândăvim sau amânăm lucrul la nesfârșit. Astfel, alunecăm în inactivitatea dictată de lene.

Trecându-ne viața în revistă, să reflectăm asupra unor întrebări precum urmează:

-Cum și în ce împrejurări mi-am făcut rău mie și altora, în goana mea egoistă de a-mi satisface propriile pretenții?

-Care sunt persoanele care au suferit din această pricină?

-Cum reacționez la frustrare?

-Când sunt refuzat sau umilit, devin răzbunător sau deprimat?

-Îmi descarc frustrările pe alte persoane?

-Am capacitatea de a accepta ceea ce nu pot schimba?

-Unde fac mai mult decât e cazul?

-Unde nu fac suficient?

-Unde sunt ezitant?

-Unde sunt abuziv?

Furia, lăcomia, atitudinile posesive și orgoliul fac ravagii mult prea des. De aceea, pune-ți aceste întrebări, la care evident vei căuta și răspunsul:

-M-am supraestimat și am făcut pe „cine sunt eu”?

-Am avut ambiții care i-au făcut pe cei apropiați să sufere?

-Mă îngrozește gândul că aș putea pierde admirația celorlalți, banii, confortul sau anumite plăceri?

Sunt doar câteva din multele întrebări asupra cărora ar trebui să reflectăm, deoarece acest gen de întrebări pot aduce claritate asupra neliniștilor noastre. De aceea, „amănunțit„, este bine să fie cuvântul cheie când ne facem acest inventar.

Îndrăznește să te vezi mai bine. În cazul în care te rătăcești, sunt aici să te îndrum.

Cum ieșim din disperare

Căutăm soluții din cele mai moderne și sofisticate în a ne găsi liniștea, dar cheia acestui calm interior pare să nu aibă sens în logica acestei lumi.

O minte neiertătoare e plină de frică, nelăsând loc iubirii. Mintea neiertătoare există fără speranța alinării și a izbăvirii de durere. Ea suferă și zace în nefericire, obercăind în întuneric, nereușind să vadă cauza acestei dureri.

Mintea care nu iartă e chinuită de îndoieli, nesigură pe ea, neîncrezătoare în ceilalți, confuză, plină de frică și de mânie, îngrozită să doarmă, dar mai îngrozită să se trezească; speriată de sunete dar și mai speriată de liniște, tulburată de întuneric dar și mai tulburată de lumină, pentru că în lumina conștientizării, ce altceva să vadă decât propriile umbre?

Mintea neiertătoare nu vede greșeli ci numai vină. Ea privește lumea cu ochii închiși și urlă când își vede propriile proiecții în alții. Vrea să trăiască, dar se teme de viață. Vrea iertare, dar nu vrea să o dea. Vrea scăpare, dar nu își poate imagina cum.

Mintea neiertătoare e disperată, fără perspectiva unui viitor frumos, decât și mai multă disperare.

Un om care nu iartă, nu întreabă, deoarece crede că știe, iar dacă întreabă, de cele mai multe ori o face pentru a combate și pentru a intra în conflict. E sigur că are dreptate și nu își pune propria părere la îndoială.

Dar, chiar dacă nu putem încă ierta, vestea bună e că iertarea se învață.

Astăzi vă propun să exersăm deprinderea aptitudinii de a ierta. Dacă ești dispus, dedică zece minute dimineața și alte zece minute seara, pentru a da iertare și, totodată, de-a o primi. Pentru că a da și a primi este același lucru. Vom exersa practicând iertarea față de cineva pe care îl considerăm dușman. Gândește-te mai întâi la cineva care nu îți place sau pe care îl disprețuiești foarte mult. Probabil că ai deja în minte un astfel de om. Acum închide ochii și încearcă să îl vezi în gând și să te uiți la el câteva clipe. Încearcă să percepi o lumină în el, o mică licărire pe care cu greu o observi. Străduiește-te să găsești o mică rază de lumină în portretul hidos pe care i l-ai zugrăvit. Privește atent acest chip până vezi o lumină undeva în el și apoi fă ca această lumină să se extindă până îl acoperă cu totul, făcându-i portretul frumos, bun și luminos. Privește câteva clipe această percepție schimbată, privește-i zâmbetul prin care îți mulțumește pentru faptul că l-ai iertat. Lasă-l acum pe fostul tău „dușman” să îți ofere din lumina lui, pentru a te binecuvânta cu ce ai dat. Acum ai fost iertat de tine însuți!

Iată cum te poți pune la adăpost de suferințele psihice și sufletești care par să te amenințe la tot pasul aducând incertitudine tuturor speranțelor de a-ți găsi vreodată liniștea și pacea. Spune-ți cât mai des că iertarea este cheia fericirii.

Sursa fotografie: internet

Așteptările tind să se realizeze

Creierul și sistemul nervos răspund numai la imaginile mentale. Nu contează dacă imaginile sunt autoinduse sau provin din lumea exterioară. Imaginea mentală formată devine proiectul și subconștientul folosește toate mijloacele pentru îndeplinirea planului. Îngrijorarea este o formă de programare a imaginii a ceea ce nu ne dorim. Însă subconștientul acționează pentru împlinirea situației reprezentate de imagine. „De ce ți-e frică nu scapi”.
Mulți oameni suferă de anxietate cronică, aceasta reprezentând pur și simplu așteptarea mentală subconștientă că se va întâmpla ceva îngrozitor. Pe de altă parte, cu toții cunoaștem oameni care par să aibă o atingere „magică”. Viața pare să reverse asupra lor toate lucrurile bune, aparent fără nici un motiv anume și ii numim „norocoși”. Ceea ce pare să fie noroc este, în realitate, așteptarea mentală pozitivă, credința foarte solidă că succesul este binemeritat. Devenim ceea ce gândim.
Sănatatea fizică depinde în mare măsură de așteptările noastre mentale .

Medicii recunosc că dacă un pacient se așteaptă să nu se însănătoșească, să rămână neputincios, paralizat, neajutorat, chiar să moară, boala care poate să ducă la aceste rezultate tinde să-și facă apariția.

Acesta este un aspect în care hipnoza poate să devină instrumentul pentru înlăturarea deznădejdii și atitudinii negative și pentru întipărirea unor așteptări pozitive și pline de speranțe- așteptări legate de o stare înfloritoare și de sănătate, care tind să se realizeze.

Sursa foto: internet

De ce e important să ne purificăm emoțiile

După învățăturile medicinei chinezești, există șapte factori emoționali care pot slăbi anumite organe, în cazul în care sunt dezechilibrați în organism. Aceștia sunt furia, teama, frica, tristețea, suferința, bucuria și caracterul meditativ. Unele dintre ele se suprapun iar altele (ex. bucuria) s-ar putea să vi se pară ciudate. Permiteți-mi să va explic.
Mânia (dar si resentimentele, iritabilitatea, frustrarea) afectează ficatul. Acest lucru poate duce la dureri de cap, amețeli, tensiune arterială și probleme de stomac și de splină;
Frica și spaima afectează rinichii și poate provoca probleme la urechi;
Tristețea și suferința afectează plămânii;
Caracterul meditativ (excesul de gândire, de introspecție) afectează splina. Acest lucru poate duce la oboseala, griji si incapacitatea de-a te concentra;
-Bucuria (excesul de bucurie; cu alte cuvinte, agitație sau surescitare) afectează inima. Aceasta poate duce la neliniște, insomnie, palpitații.
Deci, vă puteți da seama de ce purificarea emoțională este la fel de importantă ca cea fizică. Purificarea emoțiilor poate acționa ca un catalizator în curățirea corpului. Atunci când ne reprimăm emoțiile, ele nu dispar fără nici o urmă, ci energia lor se transformă, în interior, în ceva negativ. Noi reacționăm la emoțiile negative în multe moduri și fiecare dintre acestea ne poate conduce la rezultate foarte diferite.

sursa fotografiei: internet