Omul care nu aude chemarea sufletului și se bazează doar pe mintea sa, este condamnat

Pentru a trece peste limitele minții, David Hawkins spune că este necesar să o detronăm de tirania în care se percepe ca fiind unicul arbitru al realității. Natura sa este să ne convingă că părerea ei unică este adevărul. Un aspect al mândriei este negarea. Fiecare minte se angajează în negare pentru a-și proteja dreptatea, ceea ce dă naștere la rezistență în fața schimbării, lucru care împiedică sufletul să avanseze.

Întotdeauna, evoluția e precedată de înlăturarea iluziei de tipul „Eu știu”. De cele mai multe ori, singurul mod în care o persoană poate ajunge la această deschidere spre schimbare, este să se lovească de „pragul de jos” prin intermediul unor evenimente care îl face să conștientizeze inutilitatea convingerilor lui. Dacă lecțiile dureroase ale vieții nu sunt transformate prin smerenie, în ocazii de evoluție și creștere, vor fi irosite.

O cercetare atentă a minții tinde să crească nivelul smereniei. O minte observată devine mai umilă și începe să renunțe la pretențiile ei de atotștiutoare. Odată cu umilința, vine și capacitatea de a râde de noi înșine și, urcând pe scara conștiinței, ajungem la starea de a fi mai puțin victima minții și mai mult stăpânul ei

Dacă am înlocui concepția că noi suntem mintea noastră și vom începe să înțelegem faptul că avem o minte, dar nu suntem ea, în cele din urmă, vom ajunge la concluzia că toate gândurile noastre sunt preluate de la alte minți și astfel ajungem să ne identificăm cu ele ca și cum ar fi ale noastre. Cu cât acordăm mai puțină valoare unor gânduri trecătoare, cu atât își vor pierde capacitatea de a ne domina. Nu degeaba prima dintre poruncile adevăratei fericiri este: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor”. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu pun mintea (logica, rațiunea, inteligența) pe primul loc în viața lor, ci sufletul (iubirea)

Și astfel, scăpându-ne de samavolnicia mintii noastre, experimentăm o eliberare progresivă de orgoliu, ceea ce ne aduce o stare de bucurie.

Bibliografie: David Hawkins- Putere versus Forță

Cum ieșim din disperare

Căutăm soluții din cele mai moderne și sofisticate în a ne găsi liniștea, dar cheia acestui calm interior pare să nu aibă sens în logica acestei lumi.

O minte neiertătoare e plină de frică, nelăsând loc iubirii. Mintea neiertătoare există fără speranța alinării și a izbăvirii de durere. Ea suferă și zace în nefericire, obercăind în întuneric, nereușind să vadă cauza acestei dureri.

Mintea care nu iartă e chinuită de îndoieli, nesigură pe ea, neîncrezătoare în ceilalți, confuză, plină de frică și de mânie, îngrozită să doarmă, dar mai îngrozită să se trezească; speriată de sunete dar și mai speriată de liniște, tulburată de întuneric dar și mai tulburată de lumină, pentru că în lumina conștientizării, ce altceva să vadă decât propriile umbre?

Mintea neiertătoare nu vede greșeli ci numai vină. Ea privește lumea cu ochii închiși și urlă când își vede propriile proiecții în alții. Vrea să trăiască, dar se teme de viață. Vrea iertare, dar nu vrea să o dea. Vrea scăpare, dar nu își poate imagina cum.

Mintea neiertătoare e disperată, fără perspectiva unui viitor frumos, decât și mai multă disperare.

Un om care nu iartă, nu întreabă, deoarece crede că știe, iar dacă întreabă, de cele mai multe ori o face pentru a combate și pentru a intra în conflict. E sigur că are dreptate și nu își pune propria părere la îndoială.

Dar, chiar dacă nu putem încă ierta, vestea bună e că iertarea se învață.

Astăzi vă propun să exersăm deprinderea aptitudinii de a ierta. Dacă ești dispus, dedică zece minute dimineața și alte zece minute seara, pentru a da iertare și, totodată, de-a o primi. Pentru că a da și a primi este același lucru. Vom exersa practicând iertarea față de cineva pe care îl considerăm dușman. Gândește-te mai întâi la cineva care nu îți place sau pe care îl disprețuiești foarte mult. Probabil că ai deja în minte un astfel de om. Acum închide ochii și încearcă să îl vezi în gând și să te uiți la el câteva clipe. Încearcă să percepi o lumină în el, o mică licărire pe care cu greu o observi. Străduiește-te să găsești o mică rază de lumină în portretul hidos pe care i l-ai zugrăvit. Privește atent acest chip până vezi o lumină undeva în el și apoi fă ca această lumină să se extindă până îl acoperă cu totul, făcându-i portretul frumos, bun și luminos. Privește câteva clipe această percepție schimbată, privește-i zâmbetul prin care îți mulțumește pentru faptul că l-ai iertat. Lasă-l acum pe fostul tău „dușman” să îți ofere din lumina lui, pentru a te binecuvânta cu ce ai dat. Acum ai fost iertat de tine însuți!

Iată cum te poți pune la adăpost de suferințele psihice și sufletești care par să te amenințe la tot pasul aducând incertitudine tuturor speranțelor de a-ți găsi vreodată liniștea și pacea. Spune-ți cât mai des că iertarea este cheia fericirii.

Sursa fotografie: internet

În lipsa mea de apărare stă siguranța mea

Tu, cel care te simți amenințat de această lume haotică și capricioasă, doresc să-ți spun următorul lucru: lumea nu oferă nici o siguranță. E înrădăcinată în atac și toate promisiunile ei de pretinsă siguranță sunt amăgiri.

Lumea aceasta stârnește doar defensivitate, iar amenințarea duce la mânie, mânia face ca atacul să pară rezonabil, îndreptățit în numele legitimei apărări.

Încleștarea tot mai strânsă care încătușază mintea, nu pare să aibă nici răgaz nici încetare. Mecanismele de apărare sunt prețul cel mai scump pe care îl cere eul. Senzația de amenințare pe care o încurajează lumea, e atât de intensă, încât îți pune mintea în cătușe grele de oțel. Ești robul ei.

Neapărarea e putere. Ea atestă recunoașterea lui Dumnezeu în viața ta. Apărarea e slăbiciune, ea proclamă că L-ai negat pe Dumnezeu.

Stai liniștit o clipă și gândește-te în liniște, ce apărare le poate fi mai necesară celor care sunt printre aleșii lui Dumnezeu? Oare nu crezi că El va face posibilă siguranța ta?

Sursa: „Curs de Miracole”

Sursa fotografie: internet

Este toleranța o virtute?

Auzim foarte des îndemnul de a fi toleranți. Ni se cere de foarte multe ori toleranță, dar a fi tolerant înseamnă că trebuie să treci cu vederea orice? Ar putea fi virtuos acela care tolerează violul, tortura sau asasinatul? Răspunsul nu poate fi decât negativ. Mai întâi de toate este nevoie de cunoaștere. Adevărul primează și se impune tuturor, fără să impună nimic. Toleranța nu intervine decât în absența cunoașterii. Problema toleranței nu poate fi pusă decât în chestiuni de opinie, motiv pentru care această problemă este pusă atât de des. Ignorăm multe din lucrurile pe care nu le cunoaștem, iar de cele care ne stau la îndemână nu ținem seama.

A tolera înseamnă a accepta ceea ce am putea condamna, ceea ce am putea combate sau preîntâmpina. Asta ar însemna să renunțăm la o parte din propria putere, din propria voință de împotrivire. Toleranța nu are valoare decât atunci când funcționează împotriva propriului sine și în interesul celorlalți.

Nu poate fi vorba de toleranță atunci când n-ai nimic de pierdut, și cu atât mai puțin atunci când ai numai de câștigat. A tolera înseamnă a lua asupra ta. Toleranța pe socoteala altora nu mai este toleranță. A tolera suferința altora, a tolera nedreptatea careia nu tu îi ești victimă, a tolera oroarea care te ocolește, nu mai este toleranță; este egoism, este indiferență și chiar mai rău. A tolera un om care face mult rău semenilor înseamnă a-i deveni complice, iar aceasta nu se numeste toleranță, ci complicitate. Ura, furia și chiar violența sunt de preferat pasivității în fața ororii, în fața păcatului, în fața rușinoasei acceptări a răului.

Toleranța universală ar fi o toleranță a atrocităților.

Se poate vorbi de toleranță numai între anumite limite, limitele care sunt ale propriei ei supraviețuiri si ale păstrării condițiilor care o fac posibilă.  Este ceea ce Karl Popper numeste paradoxul tolerantei: „Dacă sunt de o toleranță infinită, chiar și față de intoleranți, și dacă nu apăr societatea tolerantă de atacurile acestora, cei toleranți sfârșesc prin a dispărea, și odată cu ei piere si toleranța”.

Numim „toleranță” ceea ce, dacă am fi mai lucizi, mai generoși  și mai drepți, ar trebui să numim respect, simpatie, iubire. Este deci un cuvânt care ne convine pentru că ne lipsesc respectul și iubirea. Cuvântul „toleranță” nu ne dranjează decât prin faptul că ne arată ceea ce nu suntem. „Virtute măruntă”, după cum spunea Jankelevitch, a tolera nu constituie, desigur un ideal. Abauzit remarca că a fi  tolerant nu este un punct maxim, ci o condiție minimă.

Este de la sine înteles că sunt de preferat respectul si iubirea. S-a impus totuși cuvântul toleranță, pentru ca ne simțim mai putin în stare de respect sau de iubire, mai ales când vine vorba de adversarii noștri, ori tocmai pe ei îi vizează toleranța.

Toleranța, oricât de puțin atrăgător ar suna cuvântul, rămâne o soluție acceptabilă în așteptarea a ceva mai bun. Până când oamenii ar putea să se iubească, sau pur și simplu să se cunoască și să se înteleagă, să fie fericiți că au început să se suporte.

Toleranța este deci o etapă provizorie.

Evident ca acest compromis este de durata; dacă provizoratul toleranței ar înceta, mi-e teamă că i-ar lua locul nu dragostea, ci barbaria. Toleranța, ca virtute măruntă, joacă în viața noastră colectivă, același rol pe care îl joacă politețea în relațiile interpersonale. Nu e chiar un ideal, dar înseamnă totuși ceva.

Să nu mai vorbim de faptul că uneori trebuie să tolerăm ceea ce nu vrem nici sa respectăm, nici să iubim. Lipsa de respect nu este întotdeauna o greșală, după cum există anumite forme de ură care sunt foarte aproape de virtute. Există lucruri intolerabile, după cum am scris mai sus, pe care trebuie să le combatem.

Toleranța este o virtute măruntă, dar în lipsă de altceva, convenabilă.

Așa cum simplitatea este virtutea ințelepților și înțelepciunea sfinților, despre toleranță se poate spune că este virtutea celor care nu sunt nici una , nici alta. Virtute măruntă dar necesară. Înțelepciune măruntă, dar accesibilă.

În căutarea sensului vieții

Întrebarea despre sensul vieții însoțește omenirea de când există ea. A umple într-un mod just și mai ales plin de sens propria viață, este o nevoie fundamentală, elementară a fiecărui om care nu s-a orbit încă cu abundența plăcerilor nefolositoare. Cărți care dau formule de obținere a fericirii, care vorbesc despre arta de a trăi, despre sănătate și fitness, despre o viață lungă și sănătoasă etc. există din abundență. Pe pereții caselor sunt scrise meditații ironice de felul: „Sunt fericit” sau „Sensul vieții e viața însăși”.

Când vorbim, de obicei despre „viață”, nu ne referim doar la spațiul nostru de viață individual, pe care-l modelăm conform nevoilor noastre proprii, ci mai ales la timpul vieții noastre, cu diferitele sale crize si cu diferiți pasi de evoluție în care ne putem dezvolta sau putem eșua. Felul cum ne comportăm cu timpul pus nouă la dispoziție, trăit ca o goană, tihnă sau plictis, este o problemă a conștiinței și ea exprimă felul cum noi înțelegem sau nu, esențialul.

Timpul este viața, și fiindcă e așa, ar trebui să ne întrebăm dacă putem cu adevărat să-l „omorâm”, să-l „pierdem” sau chiar să-l „economisim”. Nu există „pușculițe” pentru economisirea timpului – ori prindem momentul, umplem evenimentul de conținut, ori trecem pe lângă el fără urmă și, fără rost.

O viață cu sens nu se desfășoară într-un mod pur vegetativ și de aceea trebuie să ne punem întrebări și în legătură cu cealaltă latură a vieții, să reflectăm asupra unor țeluri mai substanțiale. A fi uman și a avea un sens în viață înseamnă întotdeauna a fi direcționat și a ținti către altceva sau altcineva decât sine. Numai în măsura în care omul împlinește un sens în lume, el se împlinește pe sine.

Oare omul mai traiește azi din idei și idealuri sau în locul idealurilor s-au instalat melancolia și golul interior? Poate ca aici se afla una din cheile pentru înțelegerea nemulțumirii, pesimismului și a depresiilor cauzate de bunăstarea materială, făcându-ne o clasă de „plângăcioși”, pentru că ne lipsesc viziunile, idealurile și valorile.

Asa ca fiecare dintre noi e invitat sa se intrebe, în actul unei cunoașteri de sine veritabile și sincere : Care este sensul vieții tale? Ce motivații ai, cum iți vizezi țelurile în viață?

Va funcționa și pentru mine programul Inel Gastric Virtual?

O întrebare frecventă pentru cei care încearcă hipnoterapia pentru prima oară este – „va funcționa pentru mine?” Din fericire, depinde în mare parte de tine. Hipnoterapia ajută oamenii într-o gamă largă de probleme, dar este în special utilă atunci când vine vorba de modificarea obiceiurilor. Din acest motiv, are deseori succes în a ajuta oamenii să-și creeze obiceiuri sănătoase și să slăbească. Cu toate acestea, precum orice altă pierdere in greutate, necesită angajamentul tău total.

Ai mai multe șanse să obții ceea ce vrei din hipnoterapia inelului gastric dacă crezi în terapie și în tine sau terapeutul tău. Să te simți în largul tău și să ai încredere în hipnoterapeutul tău sunt lucruri esențiale. Dacă ești convins că vrei să faci o schimbare în stilul de viață, ai încredere în procedură și în hipnoterapeutul tău, atunci hipnoza inelului gastric va funcționa pentru tine.

sursa fotografiei: internet

De ce nu funcționează dietele

Cei mai mulți oameni care țin un regim de slăbire vor slăbi cât timp sunt la dietă. Imediat ce s-a oprit regimul sau dieta, greutatea revine, lăsându-i mai grași decât când au început dieta.
Se estimează că 95% din oamenii care țin dietă au parte de acest ciclu. Majoritatea dietelor includ o formă de renunțare și negare; unele implică să numeri calorii sau puncte, dar tot ce reușesc ele să facă este să programeze mintea să se gândească la mâncare. Atunci când o persoană intră la dietă, se va gândi obsesiv la mancare mai mult ca inainte sa fi început dieta.
Iar atunci când refuzi mâncarea de alinare (confort food), atunci când mănânci altceva decât restul familiei, au loc trei lucruri: creierul se luptă împotriva sa, corpul lupta împotriva sa dar și mediul de zi cu zi luptă împotriva ta.
Auto-negarea conștientă a unui lucru poate crește de multe ori dorința pentru acel lucru. Mâncând mai puțin decât avem nevoie, dar mâncând orice dorim, ne poate duce într-adevăr la pierdere în greutate.
Să scoți complet din dieta ta, alimentele preferate este o idee proastă, dar să mai renunți uneori la ele sau să le reduci cantitatea este un lucru ce poate fi obținut și susținut în timp, cu rezultate remarcabile.

sursa fotografiei: internet

Programul Inel Gastric Virtual

Programul se întinde pe o perioadă de 4 săptămâni. Cele patru sesiuni, fiecare a câte o oră, sunt create pentru a prilejui o schimbare permanentă în obiceiurile de a mânca ale clientului și de a se concentra asupra scopului final, persoana care vrea sa devină.
Aceasta nu este o rezolvare pe termen scurt. Se formează noi obiceiuri iar acest lucru se întâmplă in aproximativ 28 de zile.
Programul mai include o înregistrare pe care clientul o va primi și va fi rugat să îl asculte zilnic pentru a-și consolida noul mesaj ce va prilejui schimbarea permanentă din comportamentul lor privind mâncarea.

sursa fotografiei: internet

Prețul programului Inel Gastric Virtual

Programul își propune să fie o alternativă sănătoasă la operația de micșorare a stomacului la care recurg persoanele cu obezitate. Prin această metodă noua de slăbit se produce o restructurare la nivelul inconștientului prin folosirea hipnozei, astfel încât creierul subiectului se comportă ca și cum acesta ar fi suferit o operație de micșorare a stomacului. Efectul este mâncarea unei cantități mici de alimente, zilnic.

DIFERENȚELE DINTRE O OPERAȚIE PROPRIU-ZISĂ DE MICȘORARE A STOMACULUI ȘO OPERAȚIE VIRTUALĂ ( PSIHOLOGICĂ ) SUNT URMĂTOARELE:

– în cazul operației psihologice de micșorare a stomacului nu există nici o contraindicație sau risc de deces ca în cazul operației reale
– în cazul operației psihologice de micșorare a stomacului, pacientul nu suportă disconfortul si riscurile anesteziei generale
– în cazul operației psihologice de micșorare a stomacului, pacientul nu trece prin perioada lungă de recuperare postoperatorie: 1 săptămână de dietă hidrica și 3 săptămâni de mâncare pasată
– în cazul operației psihologice de micșorare a stomacului, pierderea în greutate este constantă și zilnică ca și în cazul operației reale, dar într-un ritm mai scăzut.
– operația chirurgicală nu rezolva problemele emoționale care au dus la îngrășare, în timp ce program Inel Gastric Virtual lucrează pe programele inconștiente de auto-sabotaj care duc la îngrășare.
– costurile unei intervenții chirurgicale de inel gastric chirurgical în România sunt intre 3550-10000 de euro. Costul programului Inel Gastric Virtual este de 1200 ron .
Ceea ce este important de notat este că slăbirea se face natural, fără introducerea unei diete si drept urmare nu e asociată cu disconfortul și frustrarea produsă de respectarea unui anumit regim alimentar. Datorită sugestiilor hipnotice folosite, subiecții s-au săturat mult mai repede, au ales mâncare sănătoasă și au renunțat la produsele nesănătoase .

sursa fotografiei: internet

Mâncatul, greutatea și foamea

Dacă vrei să ajungi la greutatea ideală, ai două variante. Poți să ții o dietă sau să faci altceva. Acest articol abordează altceva. Să ții o dietă presupune un tip greșit de motivație și din această cauză rareori se ajunge la scopul dorit. Alegi calea negării de sine și a renunțării. Fiecare zi de dietă presupune să lupți cu foamea și să te străduiești să-ți păstrezi autocontrolul. Exista un mod mai nesatisfăcător de a trăi?
Pentru a reuși, scăderea în greutate trebuie să fie satisfăcătoare. Dacă readuci la echilibru semnalele de foame ale corpului, impulsul de a mânca se transformă din inamic în aliat. Daca ai încredere în corpul tău ca sa afli de ce anume ai nevoie, acesta va avea grijă de tine în loc să se împotrivească. Totul se rezumă la a înțelege corect mesajele care conectează mintea și corpul.
Foamea este unul dintre cele mai puternice mesaje chimice pe care corpul le trimite la creier. Senzația de foame poate exista chiar si când nu exista nevoia de hrană. Tocmai aceasta senzație de foame trebuie să o schimbi când constați că mănânci excesiv de mult. Poftele și foamea falsă nu înseamnă același lucru cu a-i da organismului combustibilul de care are nevoie. Corpul tău nu e ca o mașină care consumă benzină. Este expresia fizică a miilor de mesaje care sunt trimise către și dinspre creier.
În actul mâncatului, sunt implicate imaginea ta despre sine, împreună cu obiceiurile, condiționările și amintirile. Cheia pentru scăderea în greutate o constituie mintea, iar când mintea este satisfăcută, corpul nu mai tânjește după atât de multă mâncare.
O abordare psihosomatica va da rezultate pentru tine deoarece îți cere un singur lucru: să-ți găsești împlinirea. Împlinirea este ceva pe care doar mâncarea nu poate să-l realizeze. Trebuie să hrănești:
Corpul cu mâncare sănătoasă
Inima cu bucurie, compasiune și dragoste
Mintea cu informații
Sufletul cu Dumnezeu.
Pare a fi un paradox, dar ca sa slăbești trebuie să te îndestulezi. Daca te umpli cu alte forme de satisfacții, mâncarea nu va mai fi o problemă. Niciodată n-a fost menită să fie. A mânca este un mod natural de a te simți fericit. Mâncatul în exces nu este.

Sursa fotografiei: internet