Omul care nu aude chemarea sufletului și se bazează doar pe mintea sa, este condamnat

Pentru a trece peste limitele minții, David Hawkins spune că este necesar să o detronăm de tirania în care se percepe ca fiind unicul arbitru al realității. Natura sa este să ne convingă că părerea ei unică este adevărul. Un aspect al mândriei este negarea. Fiecare minte se angajează în negare pentru a-și proteja dreptatea, ceea ce dă naștere la rezistență în fața schimbării, lucru care împiedică sufletul să avanseze.

Întotdeauna, evoluția e precedată de înlăturarea iluziei de tipul „Eu știu”. De cele mai multe ori, singurul mod în care o persoană poate ajunge la această deschidere spre schimbare, este să se lovească de „pragul de jos” prin intermediul unor evenimente care îl face să conștientizeze inutilitatea convingerilor lui. Dacă lecțiile dureroase ale vieții nu sunt transformate prin smerenie, în ocazii de evoluție și creștere, vor fi irosite.

O cercetare atentă a minții tinde să crească nivelul smereniei. O minte observată devine mai umilă și începe să renunțe la pretențiile ei de atotștiutoare. Odată cu umilința, vine și capacitatea de a râde de noi înșine și, urcând pe scara conștiinței, ajungem la starea de a fi mai puțin victima minții și mai mult stăpânul ei

Dacă am înlocui concepția că noi suntem mintea noastră și vom începe să înțelegem faptul că avem o minte, dar nu suntem ea, în cele din urmă, vom ajunge la concluzia că toate gândurile noastre sunt preluate de la alte minți și astfel ajungem să ne identificăm cu ele ca și cum ar fi ale noastre. Cu cât acordăm mai puțină valoare unor gânduri trecătoare, cu atât își vor pierde capacitatea de a ne domina. Nu degeaba prima dintre poruncile adevăratei fericiri este: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția Cerurilor”. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu pun mintea (logica, rațiunea, inteligența) pe primul loc în viața lor, ci sufletul (iubirea)

Și astfel, scăpându-ne de samavolnicia mintii noastre, experimentăm o eliberare progresivă de orgoliu, ceea ce ne aduce o stare de bucurie.

Bibliografie: David Hawkins- Putere versus Forță

Cum ieșim din disperare

Căutăm soluții din cele mai moderne și sofisticate în a ne găsi liniștea, dar cheia acestui calm interior pare să nu aibă sens în logica acestei lumi.

O minte neiertătoare e plină de frică, nelăsând loc iubirii. Mintea neiertătoare există fără speranța alinării și a izbăvirii de durere. Ea suferă și zace în nefericire, obercăind în întuneric, nereușind să vadă cauza acestei dureri.

Mintea care nu iartă e chinuită de îndoieli, nesigură pe ea, neîncrezătoare în ceilalți, confuză, plină de frică și de mânie, îngrozită să doarmă, dar mai îngrozită să se trezească; speriată de sunete dar și mai speriată de liniște, tulburată de întuneric dar și mai tulburată de lumină, pentru că în lumina conștientizării, ce altceva să vadă decât propriile umbre?

Mintea neiertătoare nu vede greșeli ci numai vină. Ea privește lumea cu ochii închiși și urlă când își vede propriile proiecții în alții. Vrea să trăiască, dar se teme de viață. Vrea iertare, dar nu vrea să o dea. Vrea scăpare, dar nu își poate imagina cum.

Mintea neiertătoare e disperată, fără perspectiva unui viitor frumos, decât și mai multă disperare.

Un om care nu iartă, nu întreabă, deoarece crede că știe, iar dacă întreabă, de cele mai multe ori o face pentru a combate și pentru a intra în conflict. E sigur că are dreptate și nu își pune propria părere la îndoială.

Dar, chiar dacă nu putem încă ierta, vestea bună e că iertarea se învață.

Astăzi vă propun să exersăm deprinderea aptitudinii de a ierta. Dacă ești dispus, dedică zece minute dimineața și alte zece minute seara, pentru a da iertare și, totodată, de-a o primi. Pentru că a da și a primi este același lucru. Vom exersa practicând iertarea față de cineva pe care îl considerăm dușman. Gândește-te mai întâi la cineva care nu îți place sau pe care îl disprețuiești foarte mult. Probabil că ai deja în minte un astfel de om. Acum închide ochii și încearcă să îl vezi în gând și să te uiți la el câteva clipe. Încearcă să percepi o lumină în el, o mică licărire pe care cu greu o observi. Străduiește-te să găsești o mică rază de lumină în portretul hidos pe care i l-ai zugrăvit. Privește atent acest chip până vezi o lumină undeva în el și apoi fă ca această lumină să se extindă până îl acoperă cu totul, făcându-i portretul frumos, bun și luminos. Privește câteva clipe această percepție schimbată, privește-i zâmbetul prin care îți mulțumește pentru faptul că l-ai iertat. Lasă-l acum pe fostul tău „dușman” să îți ofere din lumina lui, pentru a te binecuvânta cu ce ai dat. Acum ai fost iertat de tine însuți!

Iată cum te poți pune la adăpost de suferințele psihice și sufletești care par să te amenințe la tot pasul aducând incertitudine tuturor speranțelor de a-ți găsi vreodată liniștea și pacea. Spune-ți cât mai des că iertarea este cheia fericirii.

Sursa fotografie: internet

În lipsa mea de apărare stă siguranța mea

Tu, cel care te simți amenințat de această lume haotică și capricioasă, doresc să-ți spun următorul lucru: lumea nu oferă nici o siguranță. E înrădăcinată în atac și toate promisiunile ei de pretinsă siguranță sunt amăgiri.

Lumea aceasta stârnește doar defensivitate, iar amenințarea duce la mânie, mânia face ca atacul să pară rezonabil, îndreptățit în numele legitimei apărări.

Încleștarea tot mai strânsă care încătușază mintea, nu pare să aibă nici răgaz nici încetare. Mecanismele de apărare sunt prețul cel mai scump pe care îl cere eul. Senzația de amenințare pe care o încurajează lumea, e atât de intensă, încât îți pune mintea în cătușe grele de oțel. Ești robul ei.

Neapărarea e putere. Ea atestă recunoașterea lui Dumnezeu în viața ta. Apărarea e slăbiciune, ea proclamă că L-ai negat pe Dumnezeu.

Stai liniștit o clipă și gândește-te în liniște, ce apărare le poate fi mai necesară celor care sunt printre aleșii lui Dumnezeu? Oare nu crezi că El va face posibilă siguranța ta?

Sursa: „Curs de Miracole”

Sursa fotografie: internet

Eu îmi fac partea mea, tu îți faci partea ta

Uneori ne dorim să adoptăm anumite comportamente care nu coincid cu personalitatea noastră și cu stilul de viață pe care îl avem. Atunci când avem așteptări nerealiste chiar și de la o tehnică psihoterapeutică, precum e hipnoza, avem șanse mari să eșuăm.

Nu este suficient să gândești și să simți pacea cu ochii închiși, nici chiar să trăiești o transă profundă și, apoi, după ce îi deschizi, să-ți continui ziua în stări limitate și pesimiste ale minții și ale corpului. Trebuie să îți schimbi întreaga personalitate, să demonstrezi pacea, ceea ce presupune să te implici cu totul, de la gândire la acțiune.
De fiecare dată când ne schimbăm starea de a fi și ne începem ziua prin deschiderea inimii către acele stări sufletești care ne conectează la dragostea de viață, la recunoștință și la bunătatea față de ceilalți, e necesar să menținem și să demonstrăm această stare de a fi, pe parcursul întregii zile. Temperând comportamentele reactive și, prin urmare, nemaicreând aceleași experiențe negative, formăm noi circuite neuronale. În acest fel, încetăm să ne condiționăm corpul să trăiască emoțiile auto-limitative ale minții, și așa ne schimbăm pe noi cât și relația noastră cu lumea înconjurătoare.

Desigur, la început va părea nefiresc să acționezi altfel, împotriva anilor de condiționare automată, a obiceiurilor inconștiente, a reacțiilor emoționale reflexe, precum și a atitudinilor. Sunt convinsă că orice persoană care a rupt legătura cu vechile atitudini, trebuie să fi simțit disconfortul și incertitudinea necunoscutului. Acest lucru necesită conștientizare, intenție, stare de prezență și atenție constantă față de stările interioare. Disconfortul este o provocare la a crește. Ne face să ne simțim mai vii.
Îți propun să iei o pauză de la viața ta ocupată pentru a investi în tine, să reflectezi asupra așteptărilor tale, și să fii dispus să îți faci partea ta de efort, fiindcă atunci când faci asta, investești în viitorul tău.

Sursa fotografiei: internet

Intervenția hipnotică a naturii

Deoarece omul a pierdut relația cu Dumnezeu în mare măsură, apelează la psihoterapie pentru ajutor. Dar diferitele tehnici psihoterapeutice, deși ajută mult, nu pot restabili comunicarea inimii între om și Dumnezeu. În natură în schimb, poți simți prin toate celulele tale, din profunzimea inimii, prezența Creatorului, aceasta fiind creația Lui, natura fiind El însuși in manifestarea sa fizică.

Așa că, dacă l-am exclus pe Dumnezeu din cabinetul psihoterapeutic, să poposim în cabinet la El, în grădina Sa, spre puterea magică și vindecătoare a naturii.

sursă fotografie: internet

Hipnoza, între neîncredere și atracție

Mulți oameni cred că hipnoza este numai ceea ce vedem în spectacole: un artist impresionant care ne face să credem că are un anumit „har” sau „super-puteri” cu care poate transforma pe oricine într-o marionetă, ceea ce le cauzează oamenilor o neîncredere firească în hipnoză.

După cum vă puteți imagina, la fel ca în magie sau la cinema, artistul creează o iluzie, o atmosferă specială pentru a-și face show-ul: aceasta este meseria lui. Din această cauză, unii oameni asistă la spectacol și doresc chiar să participe la demonstrațiile de hipnoză din spectacol.

Ca atunci când mergeți la un film, știind în același timp că actorii joacă rolurile lor, că există efecte speciale și așa mai departe, artistul hipnotizator întreține această atmosferă magică, iluzia atotputerniciei. Acest lucru produce un efect hipnotic asupra spectatorilor voluntari și le întreține plăcerea de a participa la scenete.

Desigur, vorbim aici despre cea mai mică fațetă a hipnozei:există foarte puțini hipnotizatori de spectacol față de miile de hipnoterapeiți care lucrează zilnic în întreaga lume pentru a-i ajuta pe ceilalți, de aproape doua sute de ani.

Hipnoza, încă de la început, a fost folosită de către terapeuți pentru pacienții lor. Profesorul francez Hyppolite Berheim a inventat in 1891, pentru Hipnoză, termenul de „psihoterapie”. Asta însemna la acea vreme:tratamentul prin sugestie hipnotică. Da, inițial, psihoterapia era de fapt Hipnoză.

Hipnoza a avut întotdeauna vocația de a ajuta oamenii. Acesta este motivul pentru care ea ne atrage, deoarece se știe de mai multe secole că ea ne permite să ne folosim resursele profunde într-un mod eficient – și deci să ne vindecăm în mod natural, să trăim mai bine și chiar, de ce nu, să evoluăm ca persoană.

Așadar, ați vrea să descoperiți un nou mod de a practica hipnoza, care v-ar permite să vă bucurați de toate beneficiile ei?

sursa fotografiei: internet

Este toleranța o virtute?

Auzim foarte des îndemnul de a fi toleranți. Ni se cere de foarte multe ori toleranță, dar a fi tolerant înseamnă că trebuie să treci cu vederea orice? Ar putea fi virtuos acela care tolerează violul, tortura sau asasinatul? Răspunsul nu poate fi decât negativ. Mai întâi de toate este nevoie de cunoaștere. Adevărul primează și se impune tuturor, fără să impună nimic. Toleranța nu intervine decât în absența cunoașterii. Problema toleranței nu poate fi pusă decât în chestiuni de opinie, motiv pentru care această problemă este pusă atât de des. Ignorăm multe din lucrurile pe care nu le cunoaștem, iar de cele care ne stau la îndemână nu ținem seama.

A tolera înseamnă a accepta ceea ce am putea condamna, ceea ce am putea combate sau preîntâmpina. Asta ar însemna să renunțăm la o parte din propria putere, din propria voință de împotrivire. Toleranța nu are valoare decât atunci când funcționează împotriva propriului sine și în interesul celorlalți.

Nu poate fi vorba de toleranță atunci când n-ai nimic de pierdut, și cu atât mai puțin atunci când ai numai de câștigat. A tolera înseamnă a lua asupra ta. Toleranța pe socoteala altora nu mai este toleranță. A tolera suferința altora, a tolera nedreptatea careia nu tu îi ești victimă, a tolera oroarea care te ocolește, nu mai este toleranță; este egoism, este indiferență și chiar mai rău. A tolera un om care face mult rău semenilor înseamnă a-i deveni complice, iar aceasta nu se numeste toleranță, ci complicitate. Ura, furia și chiar violența sunt de preferat pasivității în fața ororii, în fața păcatului, în fața rușinoasei acceptări a răului.

Toleranța universală ar fi o toleranță a atrocităților.

Se poate vorbi de toleranță numai între anumite limite, limitele care sunt ale propriei ei supraviețuiri si ale păstrării condițiilor care o fac posibilă.  Este ceea ce Karl Popper numeste paradoxul tolerantei: „Dacă sunt de o toleranță infinită, chiar și față de intoleranți, și dacă nu apăr societatea tolerantă de atacurile acestora, cei toleranți sfârșesc prin a dispărea, și odată cu ei piere si toleranța”.

Numim „toleranță” ceea ce, dacă am fi mai lucizi, mai generoși  și mai drepți, ar trebui să numim respect, simpatie, iubire. Este deci un cuvânt care ne convine pentru că ne lipsesc respectul și iubirea. Cuvântul „toleranță” nu ne dranjează decât prin faptul că ne arată ceea ce nu suntem. „Virtute măruntă”, după cum spunea Jankelevitch, a tolera nu constituie, desigur un ideal. Abauzit remarca că a fi  tolerant nu este un punct maxim, ci o condiție minimă.

Este de la sine înteles că sunt de preferat respectul si iubirea. S-a impus totuși cuvântul toleranță, pentru ca ne simțim mai putin în stare de respect sau de iubire, mai ales când vine vorba de adversarii noștri, ori tocmai pe ei îi vizează toleranța.

Toleranța, oricât de puțin atrăgător ar suna cuvântul, rămâne o soluție acceptabilă în așteptarea a ceva mai bun. Până când oamenii ar putea să se iubească, sau pur și simplu să se cunoască și să se înteleagă, să fie fericiți că au început să se suporte.

Toleranța este deci o etapă provizorie.

Evident ca acest compromis este de durata; dacă provizoratul toleranței ar înceta, mi-e teamă că i-ar lua locul nu dragostea, ci barbaria. Toleranța, ca virtute măruntă, joacă în viața noastră colectivă, același rol pe care îl joacă politețea în relațiile interpersonale. Nu e chiar un ideal, dar înseamnă totuși ceva.

Să nu mai vorbim de faptul că uneori trebuie să tolerăm ceea ce nu vrem nici sa respectăm, nici să iubim. Lipsa de respect nu este întotdeauna o greșală, după cum există anumite forme de ură care sunt foarte aproape de virtute. Există lucruri intolerabile, după cum am scris mai sus, pe care trebuie să le combatem.

Toleranța este o virtute măruntă, dar în lipsă de altceva, convenabilă.

Așa cum simplitatea este virtutea ințelepților și înțelepciunea sfinților, despre toleranță se poate spune că este virtutea celor care nu sunt nici una , nici alta. Virtute măruntă dar necesară. Înțelepciune măruntă, dar accesibilă.

Va funcționa și pentru mine programul Inel Gastric Virtual?

O întrebare frecventă pentru cei care încearcă hipnoterapia pentru prima oară este – „va funcționa pentru mine?” Din fericire, depinde în mare parte de tine. Hipnoterapia ajută oamenii într-o gamă largă de probleme, dar este în special utilă atunci când vine vorba de modificarea obiceiurilor. Din acest motiv, are deseori succes în a ajuta oamenii să-și creeze obiceiuri sănătoase și să slăbească. Cu toate acestea, precum orice altă pierdere in greutate, necesită angajamentul tău total.

Ai mai multe șanse să obții ceea ce vrei din hipnoterapia inelului gastric dacă crezi în terapie și în tine sau terapeutul tău. Să te simți în largul tău și să ai încredere în hipnoterapeutul tău sunt lucruri esențiale. Dacă ești convins că vrei să faci o schimbare în stilul de viață, ai încredere în procedură și în hipnoterapeutul tău, atunci hipnoza inelului gastric va funcționa pentru tine.

sursa fotografiei: internet

De ce nu funcționează dietele

Cei mai mulți oameni care țin un regim de slăbire vor slăbi cât timp sunt la dietă. Imediat ce s-a oprit regimul sau dieta, greutatea revine, lăsându-i mai grași decât când au început dieta.
Se estimează că 95% din oamenii care țin dietă au parte de acest ciclu. Majoritatea dietelor includ o formă de renunțare și negare; unele implică să numeri calorii sau puncte, dar tot ce reușesc ele să facă este să programeze mintea să se gândească la mâncare. Atunci când o persoană intră la dietă, se va gândi obsesiv la mancare mai mult ca inainte sa fi început dieta.
Iar atunci când refuzi mâncarea de alinare (confort food), atunci când mănânci altceva decât restul familiei, au loc trei lucruri: creierul se luptă împotriva sa, corpul lupta împotriva sa dar și mediul de zi cu zi luptă împotriva ta.
Auto-negarea conștientă a unui lucru poate crește de multe ori dorința pentru acel lucru. Mâncând mai puțin decât avem nevoie, dar mâncând orice dorim, ne poate duce într-adevăr la pierdere în greutate.
Să scoți complet din dieta ta, alimentele preferate este o idee proastă, dar să mai renunți uneori la ele sau să le reduci cantitatea este un lucru ce poate fi obținut și susținut în timp, cu rezultate remarcabile.

sursa fotografiei: internet

Programul Inel Gastric Virtual

Programul se întinde pe o perioadă de 4 săptămâni. Cele patru sesiuni, fiecare a câte o oră, sunt create pentru a prilejui o schimbare permanentă în obiceiurile de a mânca ale clientului și de a se concentra asupra scopului final, persoana care vrea sa devină.
Aceasta nu este o rezolvare pe termen scurt. Se formează noi obiceiuri iar acest lucru se întâmplă in aproximativ 28 de zile.
Programul mai include o înregistrare pe care clientul o va primi și va fi rugat să îl asculte zilnic pentru a-și consolida noul mesaj ce va prilejui schimbarea permanentă din comportamentul lor privind mâncarea.

sursa fotografiei: internet