O copilă, căci despre ea este vorba, de o bunătate și inteligență copleșitoare. Ea, cea care purta haine umile dar avea o inimă uriașă, încânta prin ceea ce era, nu prin ce avea. O fecioară care a crescut în Sfânta Sfintelor, hrănită de îngerii Domnului, omagia existența, mulțumea soarelui și ploii, râsului și lacrimilor, dădea slavă Lui Dumnezeu pentru toate.

Într-o zi, când se ruga în cămăruța ei, un personaj dintr-o altă lume, i-a adus o veste. Inima i-a tresărit, ochii i s-au mărit de uimire, fiindcă a primit cea mai spectaculoasă invitație. Nu, nu era o invitație scrisă cu litere aurii, de calitate și frumos decorată, ci era o invitație de la suflet la suflet, care îi va schimba viața ei, dar și a lumii întregi. Se făcuse un concurs cu milioane de participanți, un concurs de frumusețe, însă din cea rafinată: frumusețea interioară; frumusețe pe care timpul nu o șterge, puterea nu o domină, iar banii nu pot să o cucerească niciodată.

„Tu ești cea aleasă. Iată, vei naște pe Fiul celui Preaînalt!”

Ea avea să fie femeia cea mai vestită din istorie, cea mai iubită și cea mai cinstită de-a lungul generațiilor, dar pe care faima nu a sedus-o. Nicicând nu s-a mai văzut o tânără atât de discretă, blândă, duioasă și puternică în același timp.

A acceptat invitația, ceea ce avea să îi aducă multe bucurii dar și dureri insuportabile. Nu s-a plâns, nu și-a arătat îngrijorarea, mai ales că în vremea aceea, o femeie necăsătorită și însărcinată, era omorâtă cu pietre, dar când pătrunde credința, rațiunea tace. Așa se face că din pronia Lui Dumnezeu, dreptul Iosif i-a fost aproape.

Acea tânără fecioară, atât de inocentă, plină de iubire, bucurie și speranță, a trebuit să traverseze deșertul, a fost umilită, abandonată, nevoită să simtă amărăciunea răutății oamenilor, ca să Îl nască pe Mântuitorul sufletelor noastre. Nu a născut în confort, nu exista sală de nașteri, nici măcar o toaletă nu a avut, ce să mai vorbim de medic, un pat moale sau prieteni care să îi fie alături. A fost greu, dar n-a primit aplauze, dimpotrivă, femeia aceea docilă și generoasă a simțit gustul umilinței și al respingerii. Dacă ar fi avut orgoliu, iar capacitatea ei de a iubi, nu ar fi fost sublimă, efectiv nu ar fi supraviețuit.

Oare cum e să Îl îngrijești pe copilul cel mai incredibil care s-a născut pe acest pământ? Cum să-i pui limite cuiva nelimitat? Cum să-l înveți să contemple natura pe Cel care a creat natura?

În aceste vremuri psihotice în care trăim, în care multe dintre noi avem cel puțin, confort, multe femei sunt deprimate. Ea a fost o femeie incredibilă, n-a abandonat, nu s-a predat. A înfruntat prejudecăți sociale, a rezistat lipsei de înțelegere și și-a stăpânit temerile. A fost alături de fiul ei până la final.

Mamă și fiu, a trăit alături de El cel mai nobil timp, fiecare învățau unul de la celălalt. El era disciplinat, harnic, fiu de tâmplar, lucra cu lemnul, cuiele și ciocanele, cu aceleași unelte care, într-o zi, aveau Să-l țintuiască pe cruce.

Ea Îl iubea atât de mult, încât nu putea să stea departe de el. L-a urmat peste tot, discretă, de la distanță, nu dorea atenție ci se bucura de El, văzând câtă lume Îl urmează, pe câți oameni îi vindeca, dar…lumea ei avea să se prăbușească din nou.

Fiul ei a fost trădat, prins și dus la judecată, umilit și răstignit. Fiul pe care ea l-a purtat pe brațe, acum era plin de sânge. Copilul ei a fost răstignit. Cea mai iubită dintre mame, a trăit un calvar, a fost cea mai mutilată dintre femei. Nici psihologia și nici psihiatria nu pot alina durerea unei mame, sau a unui tată care-și pierde fiul. Durerea îi era insuportabilă, fiul ei nu mai putea să o îmbrățișeze, să o aline.

Cea mai vestită între femei, a fost cea care a disprețuit cel mai mult faima, a fost atât de discretă, frumoasă și de senină! Nu voia laude, aplauze, ci doar să-și îmbrățișeze fiul în timp ce murea…, dar nu a avut acest drept.

Numele ei a fost Maria, pururea Fecioara Maria! Atât de simplu și atât de puternic!

Sursa fotografiei: internet