Ostilitatea învățată ca strategie de control


Foarte mulți clienți tratați pentru tulburări depresive, afirmă faptul că trăiesc adesea și sentimente de ostilitate, iritabilitate, și chiar crize de mânie. Ostilitatea și mânia, dacă nu sunt bine controlate, pot avea drept consecință producerea unor acte auto- și heteroagresive, precum și accentuarea depresiei. Această accentuare apare mai ales atunci când clienții încearcă sentimente de jenă și culpabilitate, atunci când au agresat persoane apropiate.

Potter-Efron, consideră că mânia reprezintă un răspuns învățat, menit să-i controleze pe ceilalți, și care apare în familiile disfuncționale.
În același timp, reprezintă un fenomen învățat, modelat, și o manieră negativă de a atrage atenția celorlalți asupra persoanei în cauză. Această stare afectivă conferă subiectului putere asupra celorlalți, o imagine de sine, de persoana de temut, distanță emoțională care permite evitarea intimității, precum și a altor sentimente considerate amenințătoare, care exprimă vulnerabilitatea. Mânia poate reprezenta un mecanism de apărare împotriva tristeții( OConnor,2001)

sursa fotografiei: internet

Mânia- urâțenia chipului și sufletului

Nu există o înfățișare mai tulbure decât a celui mânios. Mânia a urâțit cele mai frumoase chipuri, transformă cele mai calme priviri în unele furioase, orice farmec îl părăsește pe omul mânios. Venele se umflă, pieptul este zguduit de o respirație deasă, izbucnirea sălbatică a glasului va face gâtul să se întindă, articulațiile tremură, mâinile sunt agitate și apare un neastâmpăr al întregului corp.
Cum crezi că este în interior sufletul a cărui imagine exterioara este atât de urâtă? Cu mult mai groaznica decât exteriorul, mai violentă, mai încordată, pornirea agresivă, gata sa izbucnească. Așa cum este înfățișarea dușmanilor sau a fiarelor ude de sângele celor uciși sau când merg să ucidă, așa să ne închipuim mânia.
Sextius spunea că unor persoane mânioase le-a folosit să se privească în oglindă. Le-a răvășit o asemenea schimbare, ca și cum, trezite la realitate, nu s-ar mai fi recunoscut. Și cât de puțin din adevărata urâțenie reflectă imaginea în oglindă!
Dacă sufletul s-ar putea arăta și dacă și-ar reflecta imaginea în ceva, ne-am tulbura când l-am privi negru și murdar, fierbând, diform și umflat. Și acum îi este mare urâțenia, ieșind la suprafață prin oase și carne, dar ce ar fi dacă s-ar arăta gol?
sursa fotografiei: internet