Anxietatea poate fi motivatoare între anumite limite, și ne asigură securitatea și succesul

Anxietatea, la fel ca și stresul, poate fi prietenul nostru, iar nu inamicul nostru. Mult prea adesea devenim anxioși în legătură cu faptul că suntem anxioși. Ne temem să ne fie teamă, iar după un timp, e greu să mai știm care este adevărata problemă: motivul din cauza căruia am început să devenim anxioși, sau anxietatea că suntem anxioși. Eu aș numi-o intoleranța la frică.
O metaforă eficientă în acest sens, este cea a indicatorului de nivel redus de combustibil al mașinii. Atunci când se aprinde indicatorul de benzină, ni se amintește că nivelul acesteia este scăzut și că trebuie să realimentăm rezervorul. La fel, devenim anxioși atunci când trebuie să fim atenți la ceva, altfel vom rămâne fără benzină. Avem nevoie de îngrijorare ca să ne menținem în siguranță și productivi, pentru a funcționa cu toți cilindrii. Noi nu putem scăpa de frică: datorită fricii, specia umană a supraviețuit, de la începuturi, până azi. Gândește-te la următoarele:
Dacă nu ne-am îngrijora, am putea să traversăm oricând strada, riscând să fim loviți de o mașină.
Dacă nu am fi anxioși cu privire la performanța noastră la locul de muncă, am putea să ne relaxăm prea tare și astfel nu am fi bine pregătiți pentru o prezentare importantă, sau pentru o ședință.
Dacă nu am fi anxioși să ne luăm măsuri de siguranță atunci când conducem mașina sau mergem cu bicicleta, nu am fi suficient de prudenți, astfel încât să evităm accidentele.
Cred că ai prins ideea. Deci, anxietatea poate fi motivatoare intre anumite limite, și ne asigură securitatea și succesul. Gândurile iritante și catastrofizante, ne trag în jos în loc să ne ridice, atunci când anxietatea ne controlează mintea, în loc noi să ne conducem propria minte.

Sursa fotografiei: internet

Eu îmi fac partea mea, tu îți faci partea ta

Uneori ne dorim să adoptăm anumite comportamente care nu coincid cu personalitatea noastră și cu stilul de viață pe care îl avem. Atunci când avem așteptări nerealiste chiar și de la o tehnică psihoterapeutică, precum e hipnoza, avem șanse mari să eșuăm.

Nu este suficient să gândești și să simți pacea cu ochii închiși, nici chiar să trăiești o transă profundă și, apoi, după ce îi deschizi, să-ți continui ziua în stări limitate și pesimiste ale minții și ale corpului. Trebuie să îți schimbi întreaga personalitate, să demonstrezi pacea, ceea ce presupune să te implici cu totul, de la gândire la acțiune.
De fiecare dată când ne schimbăm starea de a fi și ne începem ziua prin deschiderea inimii către acele stări sufletești care ne conectează la dragostea de viață, la recunoștință și la bunătatea față de ceilalți, e necesar să menținem și să demonstrăm această stare de a fi, pe parcursul întregii zile. Temperând comportamentele reactive și, prin urmare, nemaicreând aceleași experiențe negative, formăm noi circuite neuronale. În acest fel, încetăm să ne condiționăm corpul să trăiască emoțiile auto-limitative ale minții, și așa ne schimbăm pe noi cât și relația noastră cu lumea înconjurătoare.

Desigur, la început va părea nefiresc să acționezi altfel, împotriva anilor de condiționare automată, a obiceiurilor inconștiente, a reacțiilor emoționale reflexe, precum și a atitudinilor. Sunt convinsă că orice persoană care a rupt legătura cu vechile atitudini, trebuie să fi simțit disconfortul și incertitudinea necunoscutului. Acest lucru necesită conștientizare, intenție, stare de prezență și atenție constantă față de stările interioare. Disconfortul este o provocare la a crește. Ne face să ne simțim mai vii.
Îți propun să iei o pauză de la viața ta ocupată pentru a investi în tine, să reflectezi asupra așteptărilor tale, și să fii dispus să îți faci partea ta de efort, fiindcă atunci când faci asta, investești în viitorul tău.

Sursa fotografiei: internet

Angajament pentru shimbare

Evidențiat

Suferi și nu prea știi ce sa faci în acest sens. Ai de îndurat poate o depresie cronică sau vreo tulburare de anxietate. Poate te lupți cu alcoolul în încercarea de a-ți înăbuși durerea. Poate că o relație pe care o ai merge prost sau te întrebi dacă viața merită trăită. Poate ești una dintre milioanele de persoane care se simt pur și simplu blocate, neimplicate in viață, fără vitalitate, distante, obosite, amorțite sau copleșite.
Daca lupți de ceva vreme, te-ai chinuit probabil cu diferite forme ale lui „de ce?”: „De ce nu pot trece peste asta?”, „De ce nu mă simt mai bine?”, „De ce mi se întâmpla mie?”, „De ce nu pot fi si eu normal?”.
Încolțit de durerea emoțională pe care o trăiești și de lupta pe care o duci împotriva ei, te poți simți ca și când viața s-ar îngusta în jurul tău. Dacă ești în conflict cu mintea ta, ce ar fi dacă în loc să încerci să câștigi, ai cunoaște o cale de ieșire? Oare ar fi posibil?
Te invit sa examinezi nu doar punctul tău de vedere despre ce este durerea psihologică și cum operează ea, ci și despre natura propriei conștiințe și chiar propriei identități, mai exact, cine crezi că ești. Nici o temă nu este prea simplă din moment ce pare necesar s-o abordăm. Pune deoparte pentru moment ceea ce așteaptă alții, ceea ce îți cere lumea din jur, ceea ce ți s-a spus de multă vreme că ar fi adevărat și chiar ceea ce îți spune mintea.
Nu trebuie să crezi că va fi așa. Îți cer în schimb să rămâi deschis la această posibilitate, răspunzând afirmativ la următoarea întrebare: în timp ce vei învăța și trăi noi experiențe, vei fi dispus sa le utilizezi pentru a-ți îmbunătăți viața? Daca răspunsul este „Da”, suntem gata să începem!

Sursă fotografie: internet

Gelozia

În ședințele de consiliere, geloșii sunt deseori foarte vorbăreți, se repetă și nici vorbă să scape de suferințele lor, ci vor să li se confirme „îndreptățirea” acestora sa fie mereu ascultați în tortura lor. Gelozia devine astfel preocuparea principală, ea „devorează” cu lăcomie nu numai ceea ce trebuie pentru a o perpetua, ci înghite și toate celelalte care au avut o valoare în viața celor afectați de ea, in special, propria imagine despre sine.
Asemănarea cu comportamentul toxicomanilor este frapantă. Toxicomanii au și ei nevoie de „provizii” din exterior pentru a se simți în ordine (alcool, droguri..). Nocivitatea drogurilor este negată îndelung și odată intrată in conștiință, constatăm același efect de suferință și imposibilitatea de a înceta, ca și în cazul geloziei.
Așa cum în fond, dependența de droguri ascunde o altă dependență-relația cu o veche persoană de referință, demnă de încredere, tipic idealizată în mama, relație niciodată suficient trăita, tot astfel se întâmplă și cu gelosul: dedesubt se afla căutarea unei persoane, de a cărui iubire nu se poate lipsi. Pentru aceștia important nu este sa iubească, ci să fie iubiți, și anume în forma imaginată de ei. În general ei sunt uluitor de subiectivi.
Văzută din afară, de către prieteni, partener sau chiar psiholog, gelozia nu este niciodată un sentiment „frumos”. Ea poate fi considerată pozitivă, cel mult atunci când reacționează cineva, care până atunci ar fi părut neangajat, indiferent, rece sau superior.
În comparație, tandrețea, grija, chiar și îndrăgostirea eventual ridicolă sunt în mod incontestabil mai bine văzute. Reacțiile la gelozie variază de la mila (autocompătimire) până la lipsa de înțelegere sau oroare. Este cert ca propria lor afectare narcisică joacă un rol, în special la prieteni sau membrii familiei: preocupat în așa măsură de cauza sa, gelosului nu-i rămâne multă energie pentru alte persoane, nici măcar pentru grijile sau bucuriile lor. Ele vor fi folosite în manieră clasică, drept destinatarii lamentărilor lor.