In cautarea sensului vietii

Intrebarea despre sensul vietii insoteste omenirea de cand exista ea. A umple intr-un mod just si mai ales plin de sens propria viata, este o nevoie fundamentala, elementara a fiecarui om care nu s-a orbit inca cu abundenta placerilor nefolositoare.Carti care dau formule de obtinere a fericiriii, care vorbesc despre arta de a trai, despre sanatate si fitnes, despre o viata lunga si sanatoasa etc. exista din abundenta. Pe peretii caselor sunt scrise meditatii ironice de felul: „Sunt fericit” sau „Sensul vietii e viata insasi”.

Cand vorbim, de obicei despre „viata”, nu ne referim doar la spatiul nostru de viata individual, pe care-l modelam conform nevoilor noastre proprii, ci mai ales la timpul vietii noastre, cu diferitele sale crize si cu diferiti pasi de evolutie in care ne putem dezvolta sau putem esua. Felul cum ne comportam cu timpul pus noua la dispozitie, trait ca o goana, tihna sau plictis, este o problema a constiintei si ea exprima felul cum noi intelegem sau nu, esentialul.

Timpul este viata, si fiindca e asa, ar trebui sa ne intrebam daca putem cu adevarat sa-l „omoram”, sa-l „pierdem” sau chiar sa-l „economisim”. Nu exista „pusculite” pentru economisirea timpului – ori prindem momentul, umplem evenimentul de continut, ori trecem pe langa el fara urma si, fara rost.

O viata cu sens nu se desfasoara intr-un mod pur vegetativ si de aceea trebuie sa ne punem intrebari si in legatura cu cealalta latura a vietii, sa reflectam asupra unor teluri mai substantiale. A fi uman si a avea un sens in viata inseamna intotdeauna a fi directionat si a tinti catre altceva sau altcineva decat sine. Numai in masura in care omul implineste un sens in lume, el se implineste pe sine.

Oare omul mai traieste azi din idei si idealuri sau in locul idealurilor s-au instalat melancolia si golul interior? Poate ca aici se afla una din cheile pentru intelegerea nemultumirii, pesimismului si a depresiilor cauzate de bunastarea materiala, facandu-ne o clasa de „plangaciosi”, pentru ca ne lipsesc viziunile, idealurile si valorile.

Asa ca fiecare dintre noi e invitat sa se intrebe, in actul unei cunoasteri de sine veritabile si sincere : Care este sensul vietii tale? Ce motivatii ai, cum iti vizezi telurile in viata?