Să încercăm să ne „dezaccelerăm”

Imagine

Am ajuns să ne simțim rușinați și vinovați că stăm liniștiți. Când gândim mai mult, avem chiar remușcări. Ne gândim și planificăm, unde vom lua prânzul, la cât merg la ședință… trăim ca și cum am vrea în fiecare clipă să nu ratăm nimic, să nu ne scape din vedere nimic important.

De la filosoful grec Aristotel ne-a rămas cunoașterea faptului că orice virtute se situează la mijloc, între doua extreme. În era stresului, a sindromului burn-out (epuizare), respectiv bore-out (mor de plictiseală), nervozitate, dar si gol lăuntric, dependențe de tot felul, inclusiv dependența de distracții, noi avem de-a face cu o stare de plictis care se răspândește cu o repeziciune epidemică, pe care nu degeaba o caracterizăm prin atributul „de moarte”.

Starea de echilibru sănătos, pentru care trebuie să ne străduim, în viața cotidiană, s-o realizăm clipă de clipă, inseamnă răgaz, perioade de timp pline de conținut la modul prezent.

Procesul de pierdere a echilibrului, o scindare între gândire, simțire și voință,  este descris în literatura psihologică drept „sărăcire” și se răspândește în proporții epidemice sub forma bolilor epocii, cum sunt îmbolnăvirile de inimă, tulburări de somn, anxietate și depresie.

Propriu zis, toate fenomenele de nervozitate, ca de exemplu, incoerența  gândurilor, pierderea memoriei, concentrare intelectuală slabă, probleme psihosomatice, dar și zvâcnirea incontrolată a membrelor sau a mușchilor pot fi înțelese drept simptome ale faptului că omul a pierdut stăpânirea asupra minții și sufletului său.

Omul modern, blestemă răbdarea și, de aceea, nu mai poate să se bucure de clipa cea frumoasă fiindcă trăiește deja în viitor. La urma urmelor, nerăbdarea a fost aceea care l-a alungat pe om din paradis, iar graba l-a cuprins tot mai mult.

Nietzsche a recunoscut foarte devreme consecințele acestui mod de a trăi al omului, care din cauza accelerării crescânde, a vitezei tot mai mari care domină viața modernă:” Din cauză ca-i lipsește liniștea, civilizația noastră se îndreaptă spre o nouă stare de barbarie.”

In nici o altă epocă n-au fost mai apreciați oamenii activi, adică cei fără astâmpăr. De aceea avem nevoie de intensificarea într-o măsură foarte mare a caracterului contemplativ. Absența liniștii și a cugetării duc, cu timpul, la eroare și, în consecintă, la brutalitate.

În urma accelerării, în om și în natură, nimic nu mai poate ajunge să se maturizeze cu adevărat.

“Nimic nu e mai insuportabil pentru un om decât să se afle într-o stare de liniște totală, fără nici o pasiune, fără nici o activitate, fără nici un amuzament, fără posibilitatea de a-și pune forțele la contribuție pentru ceva. Atunci el va simți nimicul său, dependența sa, neputința sa, golul său interior. Din adâncul sufletului său se vor ridica neîncetat plictisul, descurajarea, tristețea, îngrijorarea, dezgustul, disperarea”, spunea Blaise Pascal, încă din secolul al XVII-lea.

Fiindcă rareori omul suportă această formă a negării de sine, se anesteziază cu tot felul de lucruri exterioare, menite să-l “consoleze” pentru senzația de gol interior. Problemele mari apar seara, la culcare, când stimulii exteriori nu mai sunt prezenți, omul fiind față în față cu golul interior, apar insomniile și angoasele.

Toate aceste pericole pot fi învinse numai printr-un efort de voință individual. Împotriva hiperactivității avem nevoie de principiul răgazului și al contemplării, responsabilitatea încetinirii conștiente a ritmului trepidant, iar împotriva golului interior ce se ivește, de gânduri și sentimente pline de conținut sufletesc-spiritual.

Suntem atâta de neînțelepți, că rătăcim prin niște timpuri care nu sunt ale noastre și ratăm prezentul, singurul timp care ne aparține de fapt. În genere, prezentul este acela care ne displace. Îl ascundem de privirea noastră fiindcă el ne chinuie; iar când trece, ne întristăm că trece. Căutam să-l facem suportabil apelând la viitor, așa ca noi, nu trăim niciodată, ci sperăm să trăim.

Așteptăm mereu să fim fericiți și nu suntem niciodată.

Dacă începem să ne “dezaccelerăm” pe noi înșine, încetul cu încetul, adică să redevenim atenți la ce e in jur, și dacă încercăm să fim cu adevărat “prezenți” acolo unde suntem, ne vom recăpăta echilibrul, iar viața noastră va avea un sens.

Să facem lumea un loc mai bun. Cum?

Imagine

Tentația oamenilor și a societății este de a pune presiune să avem, să fim într-un anume fel, să trăim după anumite standarde care de fapt sufocă viața, o trunchează, o dezumanizează.

Cum putem ieși din malaxorul acesta? Cum ne putem elibera?

-Coboară cât mai des în suflet și dă voie inimii să se elibereze, să se detașeze, să renunțe la experiențele presante, să renunțe la ură.

-Zâmbește mai mult. Zâmbește mai des.  Este foarte important pentru starea de spirit. Nici un virus nu e mai contagios decât puterea unui zâmbet. Atunci când e împartășit, destinde atmosfera, sporește și încurajează comunicarea liberă.

-Gândește gânduri sănătoase și pozitive. Gândurile determină comportamente. Această lume ar fi mai bună dacă oamenii s-ar comporta bine unii cu alții.

-Nu ține minte răul, nu purta pică. Uită, iartă și dacă poți, iubește. Lasă balastul sufletesc care te trage în mlaștina urii și deznădejdii, abandonează-l și mergi mai departe.

-Îmbărbătează. Dă speranță și curaj semenilor tăi. Crede-mă, dacă dai, chiar dacă nu ai, ție iți dai.

-Imbrățișează. O imbrățișare arată că iubești și că iți pasă. O îmbrățisare venită la timp în cazul unui sinucigaș, ii poate salva viața.

-Dăruiește, fii generos. Tot ce e de prisos se transformă în necaz. Nu aduna mai mult decât ai nevoie.

-Respectă regulile.

-Invață, educatia îi ajută pe oameni să inteleagă lumea. Educă-i și pe ceilalți, pentru a face lumea un loc mai bun.

-Respectă animalele. Nu le abandona și nu le face rău. Sunt un dar al Lui Dumnezeu pentru noi.

– Nu ezita să intervii când vezi o nedreptate împotriva aproapelui tău. Spune-le că ceea ce fac nu e bine.

-Să nu te faci niciodată dumnezeul tău. Nu te cocoța pe scaunul de judecător. Renunță la atac.

-Sa nu-l faci pe celalalt să sufere pentru că tu vrei ceva. Cu cât te opui mai mult dorințelor tale, cu atât mai curat e sufletul tău. Vindecă-te de ego, vindecă-te de dorințe.

-Iubește. Dragostea poate face lumea un loc mai bun. Acolo unde există iubire, nu există ură. Iubește deci, oamenii, animalele, plantele. Totul, necondiționat.

Este suficient ca tu să te schimbi și lumea se va schimba.

Anxietatea- teama de necunoscut și convingerea că nu avem nici un control asupra unei nenorociri iminente

Imagine

Gândește-te la ceva ce te neliniștește. Banii? Responsabilitatea de a fi părinte? Vorbitul în public? Indiferent de cauză, puterea anxietății provine în mare măsură din anticiparea unui eveniment sau a unei experiențe care nu s-a întâmplat încă. Avem tendința să supraestimam un potențial pericol și să subestimăm capacitatea noastră de a gestiona ceea ce va veni. Anxietatea este anticipativă. Este alimentata de teama de necunoscut și de convingerea că nu avem nici un control asupra unei nenorociri iminente. Ne imaginăm scenarii apocaliptice. Anxietatea te face să simți o mie de „fluturi în stomac”, dar nu este imposibil de stăpânit.
Să începem prin a recunoaște că, în esență, noi suntem cei care poftim anxietatea în viața noastră atunci când lăsăm mintea să-și imagineze ce e mai rău despre viitor. Moartea este cea mai comună experiență generatoare de anxietate care ne bântuie gândurile.
Una din cele mai bune metode de apărare pe care le cunosc e să încerci să rămâi în prezent. E uimitor cum cinci minute de conștientizare a prezentului te pot elibera de germenul anxietății.
Există doua variabile în această ecuație: ceea ce nu știi (incertitudine) și ceea ce nu poți controla (neputința). De obicei, combinația produce efecte în lanț: cu cat te simți mai nesigur, cu atât te simți mai neputincios. Sentimentul de neputință este debilitant dar cu toate acestea, dacă reușești să influențezi una din variabile, astfel încât s-o aduci aproape de zero, poți reduce semnificativ coeficientul de anxietate. În general, atunci când senzația de anxietate iși pierde din putere, nu numai că te simți mai bine, dar ești mai pregătit să faci față vieții. Dacă te resemnezi, însă, vei fi probabil mai puțin anxios. Tot astfel, dacă te simți nesigur, dar puternic înseamnă să fii conștient de abilitatea ta de a gestiona orice situație în care te-ai putea trezi, ceea ce face ca anxietatea să dispară.
Dacă anxietatea este protagonistul din filmul vieții tale, ai 60% șanse ca depresia să joace rolul eroinei sau al unui personaj secundar. Din punctul meu de vedere, depresia este un soi de cascador care înfruntă pericolele în jurul nostru. Când ne abandonam tristeții, nu mai suferim.
Anxietatea se hrănește cu temerile noastre de a nu fi în stare să depășim greutățile pe care viața ni le scoate în cale, dar există o anumita siguranță în a fi deprimat sau trist sau dezamăgit de viață. Când ești deprimat, nu ai așteptări mari și cu siguranță nu iți asumi nici un fel de riscuri.
Dacă anxietatea este teama de incertitudine și necunoscut, depresia este la fel de previzibilă ca o haină veche care miroase la fel de fiecare dată când o scoți din dulap. Și, cu toate ca s-ar putea să nu fie potrivită pentru rolul pe care îl joci azi, rămâne la fel de confortabilă. Când viața iți dă motive să te simți neliniștit, este reconfortant să te retragi într-un loc unde nu există așteptări mari.
Poți, de asemenea, să încerci să te transpui într-un univers familiar consumând ceva. Când au o senzație de anxietate, mulți oameni au un disconfort la nivelul stomacului („așa-zișii fluturași”) sau greață în cel „de-al doilea creier”, cum mai este numit uneori tractul gastrointestinal. De fapt, majoritatea neuro-transmițătorilor (cei care reglează starea de spirit) sunt produși în sistemul digestiv. Peste 95% din cantitatea de serotonină (hormonul fericirii) este produsă și depozitată în intestine.
Astăzi există o mulțime de medicamente împotriva anxietății și depresiei pe care medicii le prescriu într-un număr alarmant de mare. Nu mă înțelegeți greșit: pentru unii, ele sunt salvatoare, dar pot provoca și reacții adverse, de la dependență la agravarea simptomelor.
Mai există și varianta automedicației, în care povara anxietății este alinată prin tratamente care merg de la alcool până la dulciuri. Cofeina, alcoolul, zahărul mai degrabă exacerbează decât ameliorează simptomele. Ai grija, așadar, la ce consumi, deoarece iți poate influența pozitiv sau negativ reacțiile.

Sa nu pierdem niciodata din vedere prioritatile

Imagine

Exista un studiu care arata ca ceea ce le stresa cel mai mult pe mame in viata de zi cu zi erau propriii copii. Pentru ca erau stresate si absorbite de urgente zilnice: sa ajunga la timp la scoala, la serviciu, sa pregateasca masa, sa faca ordine in casa etc. Este vesnica reflectie asupra diferentei fundamentale dintre urgent si important. Ce este de cele mai multe ori urgent: cumparaturile, menajul, repararea masinii ramase in pana, repetarea lectiilor cu copii, sa gateasca, sa munceasca….
Ce anume este important: sa rada impreuna cu cei apropiati, sa-si vada prietenii,parintii, sa priveasca norii trecand pe cer… In general, urgentul este zgomotos si ne mobilizeaza; este dificil sa-i opunem rezistenta. In vreme ce lucrurile importante sunt tacute si se lasa uitate, fara zgomot, incetisor. Dar faptul de a le neglija ne va da treptat un profund sentiment de frustrare sau vid existential, al carui motiv nu il sesizam destul de bine. Pana cand, in sfarsit, intelegem: oare de cat timp n-am mai privit stelele? De cat timp nu m-am mai plimbat cu copii mei in parc? De cat timp n-am mai petrecut o duminica cu parintii mei? De multa vreme? Oare nu cumva aceasta este boala de care sufar?