Sunt un psihoterapeut care-și consideră clienții parteneri, oameni cu calități și resurse, oameni care traversează perioade mai puțin plăcute, oameni care vin în terapie pentru a-și găsi direcția cea bună și care sunt plini de energie și curaj, oameni motivați să descopere mai mult sens, oameni care vor să aibă mai multă poftă de viață și să se bucure de ea.

Pofta de psihoterapie pentru mine s-a născut ca pofta de mâncare. Instinctiv. Nu am ales această profesie, ci am simțit să o fac cu aceeași curiozitate și entuziasm pe care bănuiesc că o au exploratorii când simt că există un loc de care se pot apropia, pe care îl pot cunoaște. Nu cred că există o altă modalitate de a face psihoterapie, decât astfel, asemeni unui explorator, lăsându-te fascinat de universul interior al fiecărei ființe, dispus să faci tot ce iți stă în putere pentru ca acea ființă să devină tot ceea ce poate fi ea mai bun. E un angajament personal și am învățat că altfel nu se poate, dar pentru toate astea au fost necesari ani buni de instruire. M-am lăsat formată de profesori și de pacienți deopotrivă, de oameni în vârstă, de oameni înțelepți, de cărți și de copii, și de experiența mea de viață.