Imaginează-ți că moștenești o casă bătrânească. Nu ești mulțumit de ea – ți se pare mică, demodată, insuficientă. Așa că te hotărăști să o mărești, să-i adaugi un etaj și, poate, o mansardă. Muncești din greu, treci prin obstacole și greutăți, dar nu te dai bătut. Cu mult efort, reușești să-ți transformi casa în ceea ce ai visat.
Bucuria, însă, nu durează. Dintr-o dată, apar fisuri peste tot. Repari într-un loc, dar problema se mută în altul. Pereții crapă, tencuiala cade, iar casa, cândva mândria ta, devine o ruină plină de petice și improvizații. Abia atunci înțelegi unde ai greșit: înainte de a construi mai mult, trebuia să întărești fundația.
Așa este și viața noastră. Ne zbatem să obținem succes, avere, confort. Vrem mai mult, mai repede, mai bine. Dar dacă sufletul nostru nu are o fundație solidă, toate aceste acumulări devin o povară. Ajungem să trăim într-o viață plină de fisuri, reparând mereu pe unde se strică, fără să rezolvăm problema de la rădăcină.
Fundația vieții noastre este iubirea. Și, înainte de toate, iubirea pentru Creator. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate acestea vi se vor adăuga”.
Dumnezeu, în bunătatea Lui, încearcă să ne oprească atunci când vrem mai mult decât poate susține sufletul nostru. Ne trimite semnale, ne pune piedici, ne arată că drumul pe care mergem nu e cel potrivit. Dar noi nu înțelegem și insistăm. Până la urmă, reușim. Dar cu un preț mult mai mare decât dacă am fi făcut lucrurile așa cum era firesc – consolidând mai întâi ceea ce contează cu adevărat.
Imagine generată cu ajutorul AI-ului ChatGPT
